Fotbalul trezește în oameni sentimente nebănuite. Credința că fotbalul unește si dezbină milioane de oameni în același timp in numai 2 ore mi-a fost intărită în cea mai emotionantă seară din viața mea de comentator. Într-o seară friguroasă de 14 aprilie 2016 pe legendarul Anfield am trăit emoția în stare pură. Pasiunea, dragostea și o minge de fotbal s-au întrepătruns într-un mix vrăjit care s-a încăpățânat să o califice pe Liverpool. A trecut un an si jumătate, dar și acum sunt convins că acea calificare istorică a fost obținută datorită energiei a milioane de oameni și nu doar cu golurile lui Sakho sau Lovren.

După 1-1 în tur, la Dortmund, am ajuns la Liverpool cu gândul că va fi o seară memorabilă pentru Klopp. Neamțul lungan cu ochelari instalat cu doar 6 luni înainte la Liverpool se lupta cu echipa care l-a făcut mare, Borussia Dortmund. Spiritul si emoția pe care o degajă la fiecare aparație l-au transformat într-un simbol la Dortmund, iar trofeele l-au urcat pe un piedestal în fața fanilor Borussiei. Venirea lui Klopp la Liverpool a fost privită ca un lucru natural, iar fanii l-au primit ca un salvator.

La prima mea vizită în Liverpool am descoperit un oraș al contrastelor. Istoria muzici și a fotbalului s-a construit în acest port friguros, în care entuziasmul oamenilor este de nedescris când vine vorba de FC Liverpool. Am locuit într-un hotel cu o istorie aparte. Britannia Adelphi are 200 de ani si inițial a fost locul în care dormeau navigatorii ajunși in portul Liverpool. Poveștile despre acest hotel sunt multe si bogate ca un english breakfast. În acest hotel au locuit Winston Churchill, Frank Sinatra, Judy Garland sau Bob Dylan, iar Jules Verne a descris în cartea „20 de mii de leghe sub mări” interiorul unui submarin exact ca holul hotelului. Ziarele din Anglia au relatat că Britannia Adelphi este bântuit de o fantomă, iar turiștii se înghesuie să o surprindă. Nu am văzut-o, dar recunosc că nici nu am pândit-o.

Mergând pe străzile din Liverpool flămând de amintiri frumoase în orașul Beatleșilor am intrat în celebrul The Cavern Club. Deschis în 1957 într-o cramă, Cavern Club a fost zeci de ani locul de întâlnire a fanilor cu cele mai faimoase voci ale muzicii. The Beatles, adică John Lennon, Paul McCartney, George Harrison, Stuart Sutcliffe și Pete Best, au debutat aici într-o seară geroasă de 9 februarie 1961. Au urmat concerte extraordinare în crama din Mathew Street. Rolling Stones, Elton John, Queen, Black Sabbath, The Who, Oasis, Artic Monkeys sau Adele au cântat și ei aici. Recunosc că o bere în Cavern Club a fost în bucket list-ul meu încă de la povestile părinților despre Beatles sau Rolling Stones.

După o vizită în port am plecat către Anfield. Stadionul cu o istorie extraordinară este situat într-un cartier de case, iar intrarea de la stradă aduce aminte de succesele fenomenale ale anilor trecuți. Fanii nostaligici ai lui Bill Shankley, Bob Paisley, Phil Thompson, Emlyn Hughes, Greame Souness sau Ian Rush aruncă o presiune uriașă asupra generațiilor actuale, care au misiunea să ducă mai departe spiritul de învingător de pe Anfield.

La fix 50 de ani de la prima finală europeană a lui Liverpool pierdută în fața nemților de la Dortmund se simțea în aer mirosul revanșei. Înfrățirea din faniilor lui Liverpool și cei veniți de la Dortmnd datorită legendarului imn „You’ll Never Walk Alone” s-a simțit încă din port, dar mai ales la stadion. Maștile cu Jurgen Klopp se vindeau cu 12 lei, iar fularele dedicate meciului s-au terminat ca niciodată.

Meciul a început de la 1-1, scor stabilit pe Westfalen. Tuchel si-a așezat perfect armata galbenă pe teren si după 9 minute tabela arăta un ireal 2-0 pentru Borussia. Toate echipe germane care jucaseră pe Anfield în ultimele 13 meciuri marcaseră un singur gol! În loc să amuțească, Anfield a răbufnit zgomotos, iar strigătele din tribună i-au trezit la viață băieții în roșu. A fost 0-2 la pauză, dar la revenirea de la cabine Klopp a făcut un semn către fanii din spatele său că totul este sub control. Nebunie? E posibil, dar ăsta e Klopp, un nebun frumos care a reușit să-i ia 2 titluri la rând lui Bayern. Origi a înscris rapid pentru Liverpool, dar Reus a facut 3-1 pentru Dortmund estompând entuziasmul gazdelor. Ce a urmat în ultima jumătate de oră este de predat în școlile de fotbal. Coutinho, Sakho si Lovren au reușit o minune de dimensiunile celei de la Istanbul, când în 2005 Liverpool a câștigat a 5-a Cupa a Campionilor după 0-3 la pauză cu Milan. Golul decisiv al lui Lovren m-a urcat pe scaunul de comentator, iar finalul m-a găsit fără voce. Pixul meu norocos cu care notasem la zeci de meciuri mi-a căzut pe jos la golul lui Lovren si a rămas pe Anfield, dar nu-mi pare rău pentru că a fost într-adevăr de vis.

„A regular Anfield night” a comentat cu umorul caracteristic un fan la ieșirea de la stadion. O seară plină de pasiune, în care fotbalul a triumfat, iar eu m-am ales cu o amintire de neuitat!