Anul 2018, încă din prima lună, se arată foarte generos cu cele două jucătoare, oferindu-le a 3-a șansă de a-și împlini visul pe care ambele îl urmăresc de mai bine de 10 ani.

Simona Halep și Caroline Wozniacki sunt două jucătoare foarte asemănătoare ca stil de joc și ca viziune generală asupra tenisului, dar ele mai sunt unite și de o unică dorință, câștigarea unui turneu de Grand Slam.

Pentru prima oară în era Open, finala unui turneu major va fi disputată de două jucătoare care au salvat mai multe mingi de meci până în finală: Halep a salvat cinci (trei în meciul cu Davis, două în cel cu Kerber), iar Wozniacki două (vs Fett).

Deși ambele și-au câștigat o anume reputație în circuit de-a lungul anilor, niciuna nu pare să fi intrat cu drepturi depline în categoria „marilor campioane”, nedeținând (încă) dovada supremă, de necontestat, sub forma unui trofeu de Grand Slam.

La capătul meciului de mâine, efortul uneia va fi răsplătit, având în sfârșit argumentele pentru a se putea înfățișa lumii ca o „campioană adevărată”, iar cealaltă va privi consternată în gol, întrebându-se de ce, de ce nu poate câștiga și ea un turneu de mare amploare.

Atât Simona cât și Caroline au mai avut două astfel de șanse în trecut, niciuna nefiind capabilă de a o concretiza. Anii au trecut, succesul mult așteptat a întârziat să apară și întrebarea „Oare voi câștiga și eu vreodată un turneu de Grand Slam?” a apărut tot mai frecvent în mintea celor două. Dar iată ca soarta ține cu cei perseverenți, iar munca susținută va fi mereu răsplătită. În câteva ore un vis se va împlini.

Poziția de lider mondial, ceva ce este atât de râvnit și greu de atins, cade în plan secund, ambele jucătoare fiind acum (Halep) sau în trecut (Wozniacki) în acestă ipostază. Locul 1 mondial este mai mult o recunoaștere simbolică a unor repetate succese, poziție pe care, sunt sigur, fiecare jucător sau jucătoare ar sacrifica-o în detrimentul trofeelor, mărturii solide, palpabile ale victoriei.

„Nu cred în noroc. Bineînțeles, uneori ai nevoie de o doză de șansă, dar eu cred în pregătire și efort. Cred că dacă dai tot ce ai, în cele din urmă lucrurile se vor întâmpla așa cum vrei tu. La finalul zilei, indiferent de ce se întâmplă sâmbătă, o să știu că am dat totul. Învingătoare sau nu, o să fiu foarte mândră de ceea ce am reușit în aceste două săptămâni.” Așa sună discursul danezei Wozniacki, care a reușit să depășească de-a lungul anilor perioade foarte dificile pentru a se întoarce în lupta pentru marile trofee.

Citind această declarație înțelegem de ce, chiar dacă mulți îi dădeau cariera, la nivelul la care ne obișnuise, terminată, ea joacă mâine cu trofeul de la Australian Open pe masă.

După ce a salvat cele două mingi de meci din turul secund, Wozniacki a privit totul ca pe un bonus. A simțit că a fost atât de aproape de eliminare încât, după accederea în faza următoare, a jucat fără sentimentul că mai poate pierde ceva. Tot ce avea să se întâmple din momentul acela nu putea fi decât un bonus.

De partea cealaltă, Simona a fost în două rânduri aproape de eliminare, devenind astfel prima jucătoare care ajunge într-o finală de Grand Slam după ce a salvat mingi de meci în partide diferite din cadrul aceluiași turneu. Deși a avut probleme la gleznă încă din debutul turneului și a întâlnit adversare incomode precum Pliskova și Kerber, Halep a refuzat să plece fără luptă și iată că, până la urmă, n-a mai plecat deloc.

Fără să impresioneze niciodată din punct de vedere fizic, Simo a rezistat miraculos unor meciuri crâncene, de anduranță, jucând cu inima atunci când resursele corpului se epuizau.

Meciul de referință al parcursului ei este, bineînțeles, cel din semifinale, împotriva nemțoaicei Kerber. Fosta campioană de la Australian Open era cea mai în formă jucătoare, nu cunoscuse înfrângerea în 2018 și se anunța ca viitoare campioană. Ceea ce a stricat calculele reci ale specialiștilor a fost ceva ce nu poate fi cuprins de micuțele cifre, indiferent cât de multe ar fi ele: spiritul uman.

Deși mult mai obosită decât Kerber, confruntându-se și cu anumite probleme la gleznă, Halep a răspuns defensivei dezarmante a nemțoaicei cu o capacitate de efort demnă de invidiat, plusând și cu un plus de agresivitate (ceea ce a făcut până la urmă diferența), care stă mărturie că Simo nu mai este aceeași jucătoare fără opțiuni ofensive și că a devenit mai versatilă.

Nici Wozniacki nu mai este acea jucătoare eminamente defensivă. După problemele din anii precedenți, daneza a făcut câteva ajustări, în special pe forehand care acum este o lovitură mai mult ofensivă decât defensivă.

Scorul confruntărilor directe este 4-2 pentru Wozniacki, însă Halep conduce 2-1 în meciurile disputate outside, pe hard.

Ambele se cunosc foarte bine, știu la ce să se aștepte și sunt motivate de aceeași dorință: câștigarea unui turneu major care a refuzat, cu atâta încăpățânare până acum, să se lase cucerit. Presiunea va fi imensă, ceea ce s-ar putea dovedi a fi în favoarea româncei.

Chiar dacă Wozniacki a reușit să câștige Turneul Campioanelor, în 2017 a pierdut șase! Finale în 2017. Desigur, lucrurile pot fi echilibrate de condiția fizică a Simonei (glezna, multele ore petrecute pe teren), dar și de unele breșe mentale pe care și românca le-a arătat în diferite ocazii.

Frecvența primului serviciu se poate dovedi a fi factorul cheie, ambele jucătoare fiind foarte vulnerabile pe mingea a doua. Un meci cu multe break-uri este foarte probabil.

Se anunță (în condiții normale) a fi un meci de lungă durată, cu intensitate, în care ambele jucătoare se vor hărțui reciproc. Foarte apropiate valoric la jocul defensiv, jucătoarea care va avea brațul mai liber și capul mai limpede pentru a prelua inițiativa în momentele importante, se va impune.