În căldura insuportabilă care sufoca audiența de pe Rod Laver Arena, printre picăturile de sudoare, mărturie fizică a efortului inuman, lacrimi de bucurie au curs șiroaie, întâlnind un zâmbet mare, sincer care a strălucit sfidător peste toate momentele dificile depășite.

Aproape să iasă din top 100 și cu gândul unei retrageri timpurii tot mai prezent, Caro este acum deținătoarea unui trofeu de Grand Slam, noul număr 1 mondial și jucătoarea „de bătut”.

O poveste de succes acum, scrisă însă lent, dureros, agonizant, cum se scriu marile capodopere. După ce a înghițit luni de zile amăreala vieții, danezei îi este în sfârșit permis să muște din dulcele fruct al succesului ei.

Plăcere care, deocamdată, îi este interzisă Simonei Halep. În lipsa trofeului, care ar fi reprezentat încununarea perfectă a eforturilor ei din ultimele două săptămâni, Simona trebuie să strângă din dinți și să îndepărteze cu multă fermitate gândul că poate nu o să reușească niciodată. Este acolo, aproape, la capătul unui proces chinuitor, poate uneori nedrept, dar care odată încheiat va debloca un nou tărâm al reușitelor pentru ea. Trebuie să mai aibă răbdare, încă puțin, puțin de tot.

Vlăguită de răfuielile până la ultima fărâmă de energie, Halep a arătat încă de la început că poartă cicatricile luptelor anterioare câștigate.

Având în față un oponent perfect conștient de acest handicap, Simona a fost jucată dintr-un colț în altul al terenului, suferind vădit la capitolul deplasare în teren.

Purtată de gravitatea momentului, românca a mai ameliorat acest aspect și, pe fondul unui serviciu care a funcționat excelent, a reușit o revenire în ultimul moment, când Wozniacki servea pentru set.

Setul a fost împins într-un tie-break câștigat de daneză, care își adjudeca un set perfect meritat. Dincolo de backhand, care a fost aproape de perfecțiune, Caroline a avut un prim serviciu redutabil (a câștigat 81% dintre punctele cu prima minge) și a fost eficientă la retur, exploatând în special serviciul al 2-lea al Simonei.

În ciuda faptului că problemele fizice s-au accentuat în setul secund, Halep s-a adaptat primului serviciu al danezei și a fost mai curajoasă în momentele importante, izbutind să împingă partida într-un nesperat set decisiv.

Probabil că presiunea, coroborată cu căldura (înainte de setul 3 a existat și o pauză de 10 minute din cauza căldurii) a făcut și mai grea misiunea pentru cele două finaliste. Ambele au scăzut viteza la serviciu, oferind adversarei mai mult timp la retur. Acest lucru s-a materializat într-o serie de  4 break-uri consecutive, urmate de încă 3.

Cu vizibile probleme la gamba piciorului stâng, Simo, pe lângă faptul că nu mai putea împinge cu toată forța la serviciu, avea și probleme la revenirea pe sol, ceea ce îi oferea un atu în plus la retur danezei.

Chiar dacă avea în față o adversară suferindă, Caroline nu mai reușea să fie la fel de agresivă și să-și deschidă unghiurile pentru a termina punctul cu un backhand necruțător. De atât avea nevoie Simona, de o letargie de cealaltă parte a fileului care să îi permită să se apropie de linia de fund și să scurteze punctele.

Totul părea că se îndreaptă în favoarea româncei care conducea 4-3 și avea serviciul. Înainte de game-ul 8, Caro a cerut și ea intervenția fizioterapeutului, acuzând probleme la genunchiul stâng. După ce a primit îngrijirile necesare, daneza a revenit la jocul din primul set, având o frustrant de eficientă defensivă și reușind din nou să joace agresiv.

Deși Halep nu a renunțat niciun moment la șansa ei, revirimentul danezei a fost prea mult. La capătul a două puncte incredibile, in vuietul infernal al publicului, Caroline s-a trântit ușurată pe teren, lăsând bucuria să se manifeste în cel mai pur mod cu putință: prin lacrimi.

Finalul meciului a adus o avalanșă de mesaje și reacții nu numai pe conturile de Twitter ale foștilor mari campioni, ci și pe cele de Facebook ale românilor. Așa cum era de așteptat, finala a împărțit societatea și a provocat dispute între specialiștii de ocazie. Ba că Simona este „cea mai minunată” și „adevărata campioană”, ba că este o „amatoare” care „nu va câștiga niciodată un turneu major”.  Nu pot înțelege nicio tabără. Pe ai săi fanatici susținători nu îi poți convinge că Simona nu este perfectă și că încă mai are de muncit pentru a demonstra ceea ce susțin ei, iar haterilor nici vorbă să le explici că ura lor e puerilă, nefondată și ridicolă.

Pe termen scurt, cei din a doua categorie ies mai câștigați, au căpătat ceva muniție pentru atacurile lor, însă îi sfătuiesc să o folosească cu precauție pentru că, pe termen lung, am senzația că prima categorie o să iasă victorioasă.

Chiar dacă nu a câștigat, Halep a făcut un turneu pe alocuri miraculos, arătând clare semne de maturitate și îmbunătățire. Aspecte care reprezintă garanția că, în curând, o sa câștige și ea un trofeu de Grand Slam.

P.S. : Am mai văzut cum mulți, furați de dedicarea și spiritul combativ al Simonei, au ajuns să spună că există „înfrângeri mai prețioase decât victoria”. Această frază nu este altceva decât poezie goală. O înfrângere este dureroasă, este, uneori, curmătoare de glorie. Cu toate acestea, o abilitate a marilor oameni este de a transforma acest noroi al umilinței într-un combustibil care să-i propulseze mai departe decât au sperat vreodată. Doar atunci înfrângerea capătă o valoare, probată doar de timp și rezultate.

P.P.S: Declarația de final, atunci când Wozniacki și-a cerut scuze de două ori în fața Simonei pentru înfrângere, a fost interpretată de mulți ca o aroganță. Nici că se putea afirma ceva mai greșit. Caroline știe exact în ce postură se află Simona, înțelege greutatea momentului care o strivește pe româncă pentru că și ea a fost acolo. Și daneza a trăit ce trăiește Halep acum. Scuzele au fost sincere, au venit din partea unui om care cunoaște, mai bine decât mulți, ce înseamnă să fii trântit iar și iar după ce abia te-ai ridicat. Acel „I’m sorry” a fost plin de înțelegere și compasiune.