Era o perioadă când Roger Federer impresiona iubitorul de tenis prin eleganța jocului său, prin naturalețea loviturilor, dar și printr-o agresivitate spectaculoasă și eficientă. Acum, la 36 de ani, Federer și-a păstrat atuurile și a mai adăugat un element extrem de îndrăgit de ochiul spectatorului romantic: longevitatea.

Însă aici vorbim de Federer, un perfecționist prin definiție. Longevitatea, în sensul ei general, este accesibilă și ordinarului. În forma ei frustă nu este un atribut rezervat excepționalului. Cum elvețianul și-a petrecut mare parte a carierei pe cele mai înalte culmi ale gloriei și succesului, simpla, banala „longevitate” era o umbră a finalului de carieră. Această obscuritate, chiar dacă venită după reușite ce nu mai pot fi contestate, cu greu putea fi admisă de Roger. O zgârietură pe a sa coroană încărcată cu cele mai râvnite trofee.

Prin urmare era nevoie de ceva suplimentar, de ceva care să urce „longevitatea” la nivelul lui Federer. Un obiectiv clar, cu o rezolvare evidentă: presărarea succeselor repetate pentru condimentarea ultimilor ani de activitate ai jucătorului elvețian.

Desigur, chiar și pentru cei mai înzestrați această soluție apriată poate ridica mari semne de întrebare. Talentul, dorința și dedicarea, bineînțeles, sunt pietre de temelie pentru edificarea monumentului succesului, dar mai este nevoie de ceva de care și întâiul muritor se îngrijorează atunci când nu se mai simte infailibil: vigoarea.

După ani și ani de competiție la cel mai înalt nivel, vine o vreme când, inevitabil, organismul devine tributar efortului. Ai cerut corpului viteză, prospețime și forță, acum trebuie să îi dai la rândul tău odihnă, relaxare și grijă.

Este nevoie de multă abilitate să îmbini această plată biologică inerentă cu longevitatea glorioasă. Se pare că totuși Federer a soluționat misterul. Cum? Printr-o serie de decizii privind diferite aspecte atât ale vieții pe teren, cât și în afara acestuia, care s-au îmbinat într-o consonanță perfectă.

Prima condiție pentru ca organismul să nu cedeze mai devreme decât îți dorești este aceea de a îl solicita mai puțin. Pentru a îndeplini acest prim obiectiv, Roger și-a planificat cu multă minuțiozitate și luciditate calendarul competițional, astfel încât și-a ordonat turneele în care are mai multe șanse în detrimentul acelora care ar fi fost mai mult o risipă de energie. Evident, lista a fost eliberată începând cu turneele de zgură (chiar și în acest an a anunțat că dacă nu exclude cu totul „sezonul de zgură”, o să fie foarte selectiv), nu chiar atât de prietenoase cu jocul lui Federer. Au urmat cele intermediare, care îl uzau între cele importante, către care se îndreptau ambițiile sale.

După aceea, elvețianul s-a orientat către schimbarea regimului de antrenament. În prezent, Federer se antrenează în principal dimineața, lăsându-și liber restul zilei pentru refacere sau pentru puțin timp petrecut în familie. Aspect care ne direcționează către următorul ingredient: viața de familie.

Dincolo de numeroasele satisfacții ce nu au contenit să apară din direcția vieții profesionale, Roger nu a neglijat nici aspectul personal, investind timp și energie într-o familie unită și fericită. Acest climat familial ideal pe care Federer l-a creat reprezintă o veritabilă insulă paradisiacă, unde elvețianul găsește mereu adăpost față de furtunile de pe terenul de tenis sau energia necesară atacării unui nou turneu major.

Ceea ce poate surprinde și mai mult la Federer este dorința sa încă neștirbită de a progresa. Chiar și trecut de 35 de ani, Roger Federer, cu atât de multe recorduri și trofee în spate, a avut puterea să rămână obiectiv și să facă acele corecturi necesare.

Începând din 2015, Federer a devenit foarte agresiv pe serviciul al doilea al adversarului. Intrând mult în teren era deseori obligat să joace lovituri joase, bazate aproape exclusiv pe reacția de moment. Obișnuindu-se cu un astfel de stil, acesta și-a îmbunătățit reflexele, coordonarea și deplasarea în teren.

Odată șlefuite aceste atribute, a urmat modificarea loviturii de rever. Lovitură care toată cariera a reprezentat punctul nevralgic al jocului său, a fost transformată într-o armă devastatoare.

Modificarea unghiului de lovire, dar și poziționarea corpului i-au permis să „taie” unghiurile și să anuleze efectul mingilor, lovind dintr-o poziție confortabilă. Aceste ajustări s-au dovedit a fi foarte folositoare, în special împotriva veșnicului său rival, Rafa Nadal.

Utile și bine gândite, aceste schimbări au livrat rezultatele așteptate tocmai pentru că au funcționat simultan, ca într-un sistem unitar.

Iată că, la 36 de ani, Roger Federer se află într-o formă de necrezut și tocmai a devenit, din nou, liderul clasamentului ATP.

Acești ultimi ani de activitate ai lui Federer sunt o rețetă pentru o longevitate glorioasă, a cărei frumusețe este că nimeni nu știe cât de mult și cu ce intensitate poate străluci, nici măcar artizanul acesteia.