Când sunt provocat să-mi fac un prim 11 de vis pentru echipa mea de suflet, care are casa chiar pe Teatrul Viselor, mă pun pe treabă și imediat apar câteva dileme. Am ales să vorbesc despre jucătorii a căror cariere mi-au trecut pe sub ochi în cei peste 20 de ani de când sunt Diavol Roșu. Cu tot respectul pentru giganți precum Sir Bobby Charlton, Denis Law, Duncan Edwards sau George Best, am ales să vorbesc despre jucătorii a căror cariere mi-au trecut pe sub ochi în cei peste 20 de ani de când sunt Diavol Roșu.

Portar: Peter Schmeichel

Cea mai grea alegere trebuie s-o fac chiar prima. În ultimii 25 de ani, Manchester United a avut 3 portari incredibili: Peter Schmeichel, Edwin van der Sar și David de Gea. Alegerea mea este danezul Schmeichel pentru că anii săi între buturile lui United au marcat începutul dominației autoritare a Diavolilor în Premier League. A fost primul portar din campionatul englez capabil și dornic să joace cu mingea la picior, câștigând 5 titluri de campion în 7 ani și o Ligă a Campionilor la ultimul meci în tricoul lui United.

Fundaș dreapta: Gary Neville

Gary Neville este, pentru mine, sinonim cu Manchester United. Un one-club-man crescut în academie și care a purtat banderola de căpitan a clubului timp de mai bine de 5 sezoane, energic și extrem de motivat, care mereu a părut că înțelege fotbalul la un alt nivel față de un fotbalist obișnuit. Mi-a demonstrat că nu greșesc atunci când a scris, în Players Tribune, despre rivalitatea cu Liverpool, un text superb cu titlul „More complicated than hate”. S-a retras după 400 de meciuri jucate pentru Man United.

Fundaș stânga: Denis Irwin

Sir Alex Ferguson a făcut multe transferuri incredibile, dar scoțianul îl consideră pe Irwin ca fiind cea mai mare lovitură pe care a reușit-o. Un apărător fără strălucire, dar care topea emoțiile fanilor cu un joc exact și o disponibilitate la efort ieșită din comun.

Fundași centrali: Stam și Ferdinand

Jaap Stam este prototipul fundașului central din fotbalul ideal care se joacă, fără oprire, la mine în cap. N-ai fi vrut vreodată să-l întâlnești pe acest munte de om pe teren, pe cât de puternic, pe atât de exact, un chirurg din școala olandeză care a petrecut doar 3 sezoane pe Old Trafford, toate cu titlu de campioană pentru United. A fost titular în finala de pe Camp Nou la care m-am culcat, supărat că pierdea United, cu 5 minute înainte de ultimul fluier…
Rio Ferdinand e Jaap Stam reinventat. 10 trofee majore în 12 ani, căpitan al clubului în numeroase ocazii și un simbol al clubului pentru modul în care motiva echipa în teren.

Mijlocași centrali: Paul Scholes și Michael Carrick

Fotbalist ca Paul Scholes nu am mai văzut. Nimic din înfățișare nu-i trăda geniul, dar te lăsa cu gura căscată modul în care găsea pase de 40-50 de metri, ca și cum ar folosi un sistem de ghidare prin satelit. Scholes a fost cel mai subapreciat fotbalist al lui United (și probabil al lumii întregi) din perioada Alex Ferguson.
Michael Carrick a fost, la rândul său, mereu în umbra marcatorilor, a celor care ridicau pubicul în picioare și a căror nume erau cântate de tribuna de pe Old Trafford. Carrick însă a fost scutul apărării și rădăcina construcției ofensive, un mașinist incredibil de natural în orice făcea: recuperări, intercepții, prima pasă în drum spre poarta adversă. Se retrage la vară. Am scris despre el aici.

Mijlocaș stânga: Ryan Giggs

Mulți au venit, au învins, au ridicat trofee și au plecat. Un galez a fost mereu acolo, iar era Premier League, în care clubul s-a impus ca o putere globală în fotbal, este era Giggs. 672 de meciuri a jucat și peste 100 de goluri a dat fotbalistul care deține toate cele 13 medalii de campion al Angliei câștigate de United în Premier League. „Tearing you appart since 1992” afișează galeria Diavolilor pe un banner adus la fiecare meci.

Mijlocaș dreapta: David Beckham

Puteam spune George Best sau Cristiano Ronaldo, dar am ales un alt membru din Class of ’92. Adesea oamenii uită cât de bun a fost Beckham la fotbal, privindu-l pe englez ca pe un star de Hollywood, mai mult decât ca pe un fotbalist. Centra perfect, bătea impecabil lovituri libere și ara banda dreaptă cu o eleganță nefirească într-un fotbal englez încă ancorat în dueluri fizice dure și kick and run. Pe maidanele unde jucam fotbal în copilărie, toți puștanii vroiau „s-o dea ca Beckham”, iar cine reușea o centrare bună primea imediat porecla râvnită.a

Atacant: Eric Cantona

Cantona este jucătorul care m-a făcut să iubesc acest club. Copil fiind, execuțiile lui erau momente de magie pe teren, iar gulerul ridicat era un semn de sfidare la adresa lumii întregi. Dacă e un jucător al lui United căruia să-i semăn în materie de temperament și atitudine, acela este Eric Cantona.

Atacant: Wayne Rooney

Să aleg colegul lui Regelui Eric în atac e mult mai complicat pentru că tricoul lui United a fost îmbrăcat de Ruud, de Van Persie, de Andrew Cole și de fotbalistul meu preferat din zilele noastre, Zlatan Ibrahimovic. Când închid ochii și mă gândesc la un gol al lui Manchester United însă, aceeași figură apare de fiecare dată. E Wayne Rooney, bucurându-se după foarfeca impecabilă reușită într-un derby cu vecinii gălăgioși din Manchester. Wayne Rooney care timp de 12 ani a dat totul pentru clubul meu, devenind golgeterul all-time al clubului, cel care părea că poate trece printr-un zid de beton în alergare, sprinterul fără plămâni și neobosita scânteie a atacului.

Mi-am așezat Diavolii într-un 4-4-2 care nu prea mai există în fotbalul de astăzi. E nevoie să mai scriu cine ar antrena echipa mea ideală? Mă găsiți zilnic pe Tackle.ro, site-ul meu de fotbal englez, în limba română.