„Jucătorii nu sunt scumpi sau ieftini. Ei sunt o investiție… aduc profit.”

Cuvintele de mai sus îi aparțin lui Florentino Perez și surprind, cu mare exactitate, esența fotbalului din zilele noastre. Cu mutarea fiecărui superstar care mai stabilește un record de transfer, stupoarea spectatorului atinge o nouă cotă.

Deși poate unii mai cinici îți vor spune că „nu-i mai miră nimic”, sumele care circulă astăzi prin fotbal erau imposibil de ghicit acum 15-20 de ani și încă reușesc să condimenteze prin grandoare, putere financiară și extravaganță.

Institutul de Cercetare Internațională pentru Pace de la Stockholm, care analizează posibilele situații conflictuale la nivel mondial, publică, la anumite perioade de timp, bugetul pe care îl alocă statele lumii pentru apărare și securitate națională. Ei bine, Manchester City a cheltuit pentru „apărarea” sa (274 mil. euro) mai mult decât 52 de țări, printre care: Afghanistan, Bosnia-Herțegovina, Albania și Moldova.

Cele 52 de state, pe care City le-a depășit, cheltuie zeci sau chiar sute de milioane de euro pentru protejarea integrității populației și asigurarea granițelor. Manchester City a cheltuit mai mult decât aceste state pentru a câștiga niște meciuri de fotbal. Pare nebunesc, nu? Privind problema din unghiul acesta, da, pare. Cheia demersului nostru constă în schimbarea opticii. Fotbalul, pentru a înțelege nivelul actual al prețurilor, trebuie analizat ca o afacere în care sunt implicați oameni influenți și foarte bogați.  Aceștia dau impresia că aruncă cu bani, însă fiecare decizie este rezultatul unui proces cognitiv rece, glaciar.

Creșterea cu adevărat spectaculoasă a început, chiar dacă nu a fost sesizată imediat, după 1995 când „Legea Bosman” a intrat în vigoare. Odată eliminată regula numărului limitat de jucători străini, piața transferurilor a fost eliberată de încorsetările juridice și a devenit un mediu caracterizat de o libertate totală a muncii, ceea ce a condus, inevitabil, la un grad foarte ridicat de competivitate. O zonă cu puține interdicții și/sau intervenții externe este una nemiloasă, în care cel mai puternic se impune.

Astfel, dându-se liber la transferuri, cei mai tentanți jucători ai lumii au devenit disponibili pentru orice echipă dispusă să plătească mai mult. Existând mai multe oferte, prețul jucătorilor a crescut considerabil, depășind sfera „prețului real” și înscriindu-se în cea a „prețului pieței”.

Automat, după ce principalele vedete fotbalistice s-au împrăștiat pe tot globul, interesul pentru și așa foarte mediatizatul „sport rege” a crescut cu o rată impresionantă, conducând și la crearea mai multor centre de putere. Mai multe centre de putere înseamnă mai mult interes și mai mulți bani în piață, adică prețuri mai mari.

Metamorfoza fotbalului a atins noi culmi odată cu publicitatea la nivel mondial de care a beneficiat. Mulți actori externi, fără o aparentă legătură cu fotbalul sau sportul în general, au devenit principalii susținători financiari. De exemplu, cea mai mare parte (43%) a veniturilor înregistrate anual de Manchester United, unul dintre cele mai puternice cluburi, vin din partea sponsorilor și a acțiunilor de merchandising (metode și practici de promovare și susținere a activității comerciale). 39% provin din drepturile de televizare și doar 18% din vânzarea biletelor.

După cum observăm, mare parte din finanțele gigantului englez provin dintr-o zonă în care contează foarte mult imaginea și prestigiul pe care îl ai. Firmele mari caută să se atașeze cât mai puternic de cluburi importante sau de cei mai buni jucători pentru a-și îmbunătăți propria imagine, iar pentru asta sunt dispuse să plătească:

– Manchester United va primi 60 de milioane de euro pe an de la compania americană Chevrolet (contract valabil pe 7 ani);

– Barcelona a semnat un contract valabil pe 4 ani, cu posibilitate de prelungire de încă un an, cu Rakuten (companie japoneză) și va încasa 202 milioane de euro pe durata înțelegerii;

– Bayern Munich primește 28 de milioane de euro pe an de la compania “Deutsche Telekom”.

O altă sursă care a condus la umflarea conturilor marilor echipe a luat forma drepturilor de televizare. Să analizăm situația din Premier League pentru că este cea mai interesantă în momentul de față. Suma totală este de aproximativ 3 miliarde de euro pentru sezonul 2017-2018.

Banii sunt împărțiți în funcție de proveniența lor: 1) de pe teritoriul Marii Britanii și 2) din afara Marii Britanii.

Sumele din prima categorie (2 miliarde) sunt distribuite în felul următor:

– 50% distribuite în mod egal (cam 43 milioane de de euro pentru fiecare club);

– 25% în funcție de performanța din sezonul regular;

– 25% în funcție de numărul de televizări.

Din afara Marii Britanii vin în jur de 1 miliard de euro, distribuiți egal între cele 20 de cluburi.

Dacă sezonul competițional s-ar termina chiar acum, Manchester City ar primi 175 mil. euro, Manchester United 179, iar West Bromwich, ultima clasată, 100 de milioane!

Să facem un exercițiu de imaginație. Sunt patronul unui club de nivel mediu, Southampton, de exemplu. Am un jucător interesant, de perspectivă care a atras atenția mai multor cluburi importante. Eu evaluez jucătorul la o anumită sumă și aș fi bucuros să o primesc, dar nu m-aș întrista foarte tare dacă aș lua mai mult.

Conștient de banii pe care cluburile interesate de jucătorul meu îi dețin, eu am să cer un preț oricum mai mare decât ar valora în mod normal acel jucător. Cluburile, conștiente de poziția în care se află „din pricina” conturilor pline știu că nu vor scăpa ieftin. Dacă tânărul meu jucător are și ceva priză la public și o imagine bună, mai adăugăm câteva milioane la preț.

Legea cererii și a ofertei lucrează în favoarea mea. Ofertanții au foarte mulți bani și își doresc ceva ce am eu. Fiind mai mulți, aceștia trebuie să se întreacă între ei pentru a pune mâna pe jucător. Prețul crește.

Dacă urcăm puțin nivelul și mă transform în patronul unui club mare și vreau să aduc un jucător deja cu o cotă bună de piață, o să plătesc foarte mult pentru că respectivul o să vină cu sponsori, generând aproape imediat unele beneficii (David Beckham, când s-a transferat la PSG a adus cu el Mc Donald’s ca sponsor, ceea ce s-a tradus în bani încasați imediat de clubul francez).

O altă sursă extrem de importantă și despre care nu se vorbește foarte mult este reprezentată de instituțiile financiar-bancare.

Chiar dacă au venituri substanțiale, un bilanț corespunzător ar fi greu de menținut simultan cu sumele acordate pentru transferuri sau plata salariilor. Prin urmare, tot mai multe cluburi preferă să acumuleze datorii pentru strategiile pe termen scurt sau mediu și să le plătească în timp. Manchester United, club pe care l-am lăudat pentru forța sa financiară, are și cele mai mari datorii: 604 mil. euro.

Este o metodă care funcționează, însă care comportă și unele riscuri, de aceea fiind mai indicată „giganților” care sunt siguri de încasări în fiecare sezon.

Toate acestea, puse cap la cap, ne indică un răspuns în lanț și totul pleacă de la noi, de la iubitorii fotbalului. Noi urmărim tot ceea ce înseamnă fotbal și transformăm această arie într-una apetisantă pentru tot felul de industrii. Tot noi vizionăm, în special de acasă, meciurile și determinăm ligile prin interesul nostru, să negocieze dur contractele cu televiziunile. Acestea, la rândul lor, beneficiază de pe urma noastră de audiență și venituri, care se întorc, în fiecare sezon, la echipe care devin din ce în ce mai potente financiar.