În 2018, Inter sărbătoreşte 110 de la înfiinţare. Aşa că, vorba clişeului, e greu să te apuci să alegi un 11 ideal. Mai ales că fanul interist funcţionează altfel. Îi place să câştige şi se revoltă în această perioadă dificilă a clubului, dar recunoaşte că e iremediabil îndrăgostit de Beccalossi, Adriano sau Recoba. Admiră cluburile cu o organizare impecabilă, dar suspină după vremurile în care Moratti (oricare dintre ei) arunca bani în neştire pe jucători. Massimo, în special pe atacanţi, lăsând apărarea să se descurce cum poate. Şi pot continua, dar sunt convins că aţi prins ideea.
Tocmai de aceea, nu am pretenţia ca echipa de mai jos să fie luată ca etalon atunci când vine vorba despre cel mai bun 11 al Interului din toate timpurile. Dar ştiu sigur că băieţii ăştia ar face fericit orice interist, dacă ar fi posibil să joace împreună.

Aşadar, fără să o mai lungim, într-un 4-3-3 probabil imposibil, Interul meu ideal.

PORTAR: Walter Zenga – Da, Julio Cesar a fost portarul Triplei din 2010 şi a reuşit cea mai frumoasă (şi cea mai importantă?) paradă din istoria clubului , dar “Omul Păianjen” a parcurs drumul de la ultras din Curva Nord la câştigător de trofee cu echipa lui de suflet. Pe drum, timp de câţiva ani, a fost şi cel mai bun portar al lumii. Şi e printre cei mai carismatici interişti care au trăit vreodată. Dacă nu chiar cel mai carismatic.

FUNDAŞ DREAPTA: Javier Zanetti – Dacă ai nevoie de explicaţie aici, înseamnă că te afli în locul greşit. Doar nu o să pierdem timpul cu asta, serios!

FUNDAŞ CENTRAL: Beppe Bergomi – A deţinut recordul de prezenţe al clubului, până a apărut băiatul despre care nu trebuie să vă explic de ce e în echipa asta. A debutat la Inter la 16 ani, într-un meci de Cupă cu Juventus, terminat 0-0, şi a rămas la echipă toată cariera. A câştigat nişte trofee, a fost campion mondial la 18 ani, după o finală în care l-a ţinut la respect pe unul Rummenigge, şi alte lucruri d-astea de le întâlneşti la fiecare pas.

FUNDAŞ CENTRAL: Walter Samuel – Nu-i aşa că vă plac fundaşii care în primele secunde se duc la atacantul advers şi-l întâmpină cu una bucată fault prin care îl anunţă: “Bă, vezi că azi joci contra mea!”? Dacă răspunsul e afirmativ, consideraţi că asta e explicaţia mea.

FUNDAŞ STÂNGA: Giacinto Facchetti – Un monument, o adevărată instituţie la Inter. Singurul fost jucător ajuns preşedintele clubului. Un fotbalist uriaş, eclipsat doar de Omul Facchetti.

MIJLOCAŞ: Lothar Matthaus – E cât se poate de simplu. Uitaţi-vă puţin la golul ăsta!

Unde voi vedeţi unul dintre golurile Mondialului italian din ‘90, eu văd momentul în care am devenit interist.

MIJLOCAŞ: Esteban Cambiasso – Inter a făcut multe afaceri proaste de-a lungul istoriei sale. Mai ales cu Moratti preşedinte. Însă există şi contraexemple precum Cambiasso. Luat gratis de la Real Madrid, a devenit o legendă pe Meazza şi mulţi încă pariază că va reveni ca antrenor. Mourinho a spus că nu a lucrat vreodată cu un jucător mai inteligent. Se spune că e mai antrenor decât orice alt antrenor din teren. Noi, interiştii, îl alintăm “Cuchu” şi-l aşteptăm să se întoarcă acasă.

MIJLOCAŞ: Sandro Mazzola – A început ca atacant, e printre cei mai prolifici marcatori ai clubului, dar Nea Vanea a povestit aşa frumos cum l-a anihilat pe Beckenbauer, în celebra semifinală Italia – RFG, de la Mondialul mexican din ‘70, încât cred că e ok să-l pun aici. Mai ales că, în ultima parte a carierei, s-a dat singur mai în spate şi a jucat mai curând ca “număr 8”. A reuşit să iasă din umbra unui tată celebru, a fost decisiv în câştigarea primei Cupe a Campionilor din istoria echipei şi are nume de fotbalist. Ăsta nu e neapărat un argument, da’ voiam doar să amintesc acest aspect.

ATACANT: Giuseppe Meazza – Încă e cel mai bun marcator al clubului, care azi joacă pe un stadion ce-i poartă numele. Dacă m-aş opri aici, ar fi suficient. Dar e vorba de mai mult de-atât. E vorba despre legendele din jurul său. Cum e cea potrivit căreia a fost trezit brutal după o noapte de pomină cu nişte domnisoare şi mult alcool , a mers direct la stadion, a intrat cu Juve şi a dat hat-trick. Pare că nu s-a întâmplat de fapt. În cel mai bun caz, ar fi un fel de Radio Erevan. Adică era vorba de un meci cu Napoli şi a dat nu un hat-trick, ci o dublă. Contează mai puţin. Ideea e alta: cum să laşi pe dinafară un asemenea personaj?

ATACANT: Diego Milito – În 2010, Inter a făcut Tripla. “Il Principe” a dat golurile decisive în finala Cupei Italiei, în ultima etapă de campionat şi în finala Ligii Campionilor. Bonus, că tot vine Derby della Madonnina: omu’ dădea goluri cu Milan la foc automat. Întrebaţi-l pe Abate!

ATACANT: Ronaldo – Interiştii au avut norocul să vadă cea mai bună versiune a unui fotbalist care aproape sigur i-ar fi făcut concurenţă lui Maradona la titlul de cel mai bun din toate timpurile, dacă nu ar fi avut probleme cu accidentările. Ronaldo din sezonul 1997/98 a creat o generaţie de fani interişti şi a consolidat o alta. Acel Ronaldo nu putea fi oprit. Apogeul a fost finala Cupei UEFA cu Lazio, când l-a transformat pe Nesta (Nesta, nu fundaşi care costă zeci de milioane, dar dau pe lângă minge) într-un anonim.

ANTRENOR: Helenio Herrera – Mourinho ne-a oferit cel mai frumos sezon din istoria clubului, dar Inter a devenit cu adevărat Grande cu “Magul” pe bancă.