Poate că străfulgerările aparatelor de fotografiat l-au avut de prea puține ori ca țintă și poate că rândurile scrise despre el sunt nemeritat de puține. Deși ne place să credem că recunoașterea se construiește pe baze meritocratice, deseori piedestalul mediatic eclipsează nedrept și sfidător.

Într-o astfel de situație se regăsește și Gian Piero Gasperini, actualul antrenor al Atalantei. Chiar dacă se află în lumea antrenoratului de mai bine de 24 de ani, Gasperini a trecut, cu multă conștinciozitate, constant prin spatele reflectoarelor.

Având o carieră de fotbalist care s-a consumat sub umbrela anonimatului, Gasperini avea să uimească din postura de antrenor. Curajos și încrezător în propriile idei, nu s-a sfiit să meargă contra curentului și să-și implementeze ale sale principii, în ciuda faptului că „nu erau la modă”.

Trendul care s-a stabilit în fotbalul italian între 1980 și 1990 a fost stabilit de Arrigo Sacchi și succesul său impresionant. Sacchi a înlocuit stilul rigid specific echipelor italiene care se apărau „om la om”, printr-o nouă abordare caracterizată de flexibilitate, „apărarea zonală”. Acest nou mod defensiv a fost completat de un foarte bun joc la ofsaid și de un presing neobișnuit de agresiv. Martori la succesul fără echivoc al lui Sacchi, tot mai mulți antrenori au decis să „învețe” noul fotbal italian. Nu însă și Gasperini.

Fidel propriei concepții despre fotbal, Gasperini, poate puțin nostalgic, a decis întoarcerea la bazele fotbalului din Peninsulă. Marcajul „om la om”, guvernat de disciplină și organizare, puțin nuanțat, a fost preferat celui „zonal”.

Defensiv, Gasperini preferă modulul cu 3 fundași centrali, dispus într-un 3-4-3 destul de maleabil. În fața acestora el optează pentru 2 mijlocași centrali dispuși la efort și disciplinați, flancați de două „aripi”, de asemenea cu etica efortului și foarte importante atât defensiv cât și ofensiv.

După cum deja am precizat, marcajul „om la om” pe care îl propun echipele lui Gasperini nu este identic cu cel din anii ’60. Ceea ce își dorește Gaserpini este o îmbinare a celor două stiluri, „om la om” și „zonal”. Jucătorul său are în grijă un oponent pe care îl urmărește cu mult simț de răspundere, dar nu pe tot terenul cum se întâmpla în trecut, ci până când jucătorul urmărit pătrunde în zona de care este responsabil altcineva, care preia imediat sarcina defensivă. Putem observa acest lucru și în linia mediană a echipelor lui Jose Mourinho.

Acest procedeu este unul echilibrat, care încearcă să anuleze minusurile celor două stiluri aflate în antiteză. Este nevoie însă de o pregătire meticuloasă și realizată cu mult simț de răspundere, deoarece nimeni nu trebuie să-și părăsească zona, dar, în același timp, jucătorul advers nu trebuie să rămână nemarcat. Echipele care practică această abordare defensivă cu succes sunt de regulă echipe cu tacticieni foarte buni.

Ofensiv, Gasperini se folosește din plin de cei 3 oameni din față. Presingul, după cum a învățat de la omologul său Sacchi (ceea ce arată, pe lângă încăpățânare și o dorință de îmbunătățire fără urmă de orgoliu inutil), este extrem de important, atât pentru crearea ocaziilor, dar și pentru a avea o apărare solidă.

Presingul este declanșat de presiunea exercitată asupra purtătorului de balon, iar imediat opțiunile apropiate de pasă sunt anulate. În spatele lor, mijlocașii și fundașii știu exact ce om să marcheze și până când. Eficiența ideilor lui Gasperini s-a văzut în special în partidele împotriva celor de la Napoli, despre a căror construcție pozițională Guaridola a spus că este cea mai bună în momentul de față.

Atalanta, actuala echipă a lui Gasperini, a câștigat 3 din ultimele 5 meciuri disputate în compania napoletanilor tocmai datorită acestui „presing agresiv și organizat”.

În timpul atacurilor poziționale, echipele sale preferă o construcție fluidă, plimbând mult mingea de-a latul terenului și forțând fundașii adverși să se deplaseze în continuu, pentru a crea breșe.

Dincolo de domeniul tactic, pe care îl stăpânește foarte bine, Gasperini este și un vizionar, punând mare preț pe academiile de tineret și promovând constant tineri jucători. Câteva exemple: Kessie, Caldara sau Perrin, cu mențiunea că nu a antrenat mari echipe, deci plaja de selecție a fost restrânsă atât calitativ, cât și cantitativ. Are merite și în relansarea unor cariere, vezi situația lui Thiago Motta și a lui Diego Perotti.

Toate aceste elemente pe care le-am trecut în revistă până acum, s-au concretizat la Crotone (pe care a promovat-o în primul sezon din Serie C1 în Serie B), la Genoa (pe care a reușit s-o claseze la final de sezon pe locul 6 – loc de Europa), dar și la Atalanta cu care sezonul trecut a terminat pe poziția a 4-a!, iar în acest sezon de Europa League a reușit să surclaseze echipe precum Everton și Lyon.

De-abia în lumina acestor performanțe europene (pe lângă victoriile amintite, a terminat și grupa pe primul loc) Gasperini a mai primit câteva puncte în contul recunoașterii, dar lumea fotbalului are încă datorii neachitate. La finalul carierei, sper ca bilanțul lui Gian Piero Gasperini să fie, măcar contabilicește, corect.