Adaílton Martins Bolzan s-a născut în 24 ianuarie 1977, la Santiago, un oraș mic în statul Rio Grande do Sul, cu 50 de mii de locuitori, și a avut un drum foarte frumos în fotbal.
Drumul brazilianului în fotbalul de nivel înalt a început în 1992, când, cu 15 ani, a fost transferat la Juventude, un club brazilian important din Caxias do Sul, un oraș mai mare, care este la 463 de kilometri de la Santiago. Juventude, în anii 90, chiar avea o parteneriat pe mulți bani cu compania italiană de produse lactate Parmalat (în 1999, echipa alb-verde chiar a câștigat Cupa Braziliei).
A impresionat chiar de la juniori și a fost împrumutat la Palmeiras, unde a jucat Cupa São Paulo de Juniori, cea mai importantă competiție din Brazilia la nivelul u-20. Palmeiras, o echipă mult mai mare, avea și ea o parteneriat important cu Parmalat. După experiența de la Palmeiras, Adaílton a jucat foarte bine la nivel de seniori la Juventude, după care a fost transferat la Guarani, campioană a Braziliei în 1978. A evoluat în prima divizie braziliană cu ambele echipe.
Multe echipe importante din Europa s-au interesat de tânarul atacant, precum Roma, Ajax sau Milan. Dar, după istoricul cu Parmalat în Brazilia, Adaílton a ajuns la Parma, preluată de compania italiană, care era o echipă plină de fotbaliști de valoare: Buffon, Crespo, Chiesa, Dino Baggio, Cannavaro, Asprilla, Thuram, Zé Maria (care a antrenat Ceahlăul Piatra Neamț în 2015) și antrenorul Carlo Ancelotti.
După perioada la Parma, Adaílton a mai jucat la Paris Saint-Germain, Hellas Verona, Genoa, Bologna, FC Vaslui sau Juventude, în finalul carierei. Acum, face cursuri de antrenor în Italia și este antrenor la Virtus, o echipă din Verona care evoluează în Serie D italiană.
În acest interviu EXCLUSIV, Adaílton vorbește despre echipa națională, cariera sa în fotbalul italian, succesul de la Verona și, evident, perioada în care a făcut o dublă de vis cu prietenul brazilian Wesley la FC Vaslui.

Ai jucat la naționala de tineret a Braziliei. Cum a fost această experiență?
Am jucat câteva turnee, Sudamericanul, Mondialul, Turneul de la Toulon. A fost o experiență incredibilă, am marcat 27 de goluri în 26 de meciuri. La Cupa Mondială din 1997, am fost golgheter cu 10 goluri. Am fost golgheter și la Sudamericanul de tineret în 1998, cu opt goluri. A fost important pentru că am atras echipe importante din Europa

Deși ai avut o performanță excelentă la tineret, n-ai avut o șansă la națională de seniori. Crezi că asta s-a întâmplat din cauza unei concurențe extrem de mare la acea vreme?
Da, cu siguranță. Era o vreme cu Romário, Edmundo, Ronaldo, Rivaldo, chiar și Denílson și Ronaldinho, care erau la început de carieră. Mai mult, eram la Parma, care era o echipă bună, importantă, dar care nu avea atât de multă vizibilitate. Nu jucam destul de mult la Parma și din cauza cetățeniei și limita numărului de jucători străini. Felipão (Luis Felipe Scolari) era antrenor la Palmeiras, a câștigat Libertadores în 1999, și m-a chemat să merg acolo cu el, dar îmi doream să fiu în Europa. Nu regret deloc că nu m-am întors. Am învățat foarte mult, am jucat Champions League și asta a fost extrem de important pentru mine.

Ai jucat și cu Hellas Verona la Serie A. Crezi că a fost cel mai bun moment în carieră?
Da, am creat o identitate acolo, oamenii din Verona mă consideră un idol al echipei. Clubul nu merge foarte bine în momentul de față și lumea mă vrea din nou pe teren. Fanii sunt nostalgici, mă opresc pentru poze și autografe. Am putut să aleg altceva, am avut oferte venite de la cluburi mult mai mari. Dar am rămas între Verona, Genoa și Bologna în acel moment al carierei.

La Verona, ai jucat și cu Adrian Mutu, un fotbalist foarte cunoscut și din cauza vieții extrasportive. Cum era el la acea vreme?
Era un om cu un mod de viață specific. Un talent uriaș, fotbalist fantastic, dar nu era foarte profesionist în afara terenului. Nu era un model, un exemplu de profesionist. Chiar așa, asta niciodată nu l-a împiedicat să strălucească la Verona. Problemele au apărut mai mult la Chelsea.

Cum a fost perioada ta la Genoa și la Bologna?
Am vrut să plec de la Verona pentru că erau foarte multe oferte bune. De la Torino, Lazio, Bologna. Însă, Genoa avea un proiect foarte ambițios, juca la Serie B de 11, 12 de ani. Patronul dorea promovarea, și a băgat foarte mulți bani, jucam cu fotbaliști de Serie A în Serie B.
Era sezonul lui Juventus la Serie B, și erau mai multe echipe de tradiție: Genoa, Napoli, Bologna… Gian Piero Gasperini era antrenorul. În acel sezon am promovat pe locul 3, cu 10 puncte în față al celor de pe locul 4. Dacă nu mă înșel, au fost 16 său 17 victorii acasă în 21 de meciuri, și doar o înfrângere, cu Spezia. Am fost cel mai bun jucător la Genoa în acel sezon.
Cu Bologna a fost cam așa, o situație foarte asemănătoare. Am avut o ofertă grea de refuzat. Îmi plăcea foarte mult orașul, și mulți fotbaliști de talie mondială au avut o șansă să revină la nivelul cel mai înalt, precum Roberto Baggio. Acolo am fost campion în Serie B și am jucat încă doi ani în Serie A pentru ei.

De ce ai mers la Vaslui în sezonul 2011-12, după o carieră frumoasă în Italia?
Deja aveam 34 de ani… Fundașul Gladstone m-a povestit lucruri frumoase despre club și îmi doream să revin în cupele europene. FC Vaslui era în Europa League, Porumboiu a făcut o ofertă bună… Și a fost o experiență nouă. Am jucat Europa, au fost foarte buni, chiar cu două egaluri cu Lazio. Aveam prieteni la Lazio și m-au zis că eram mult mai bine pregătiți fizic decât s-au așteptat. Nu credeau că o echipă venită din România poate fi atât de puternică.
Evident că am fost în șoc cu diferență mare de infrastructură între Italia și România. Porumboiu a investit foarte mult, eram fericit la nivel profesional, dar orașul este mic și, personal, am avut dificultăți de adaptare, chiar dacă lumea era foarte bună cu mine. Soția mea era gravidă, și pentru ea era și mai greu, a vrut să fie cu mine, și soțiile al jucătorilor străini nu mergeau cu ei în România.
Deși ai avut astfel de probleme, ai rămas în istorie ca unul dintre fotbaliștii brazilieni care au făcut succes în România. Ai făcut un parteneriat ofensiv excelent cu Wesley. Mai țineți legatură cu el?
Vorbeam foarte mult, dar recent nu… Am pierdut un pic această legatură. Eram colegi de cameră și am dat echipei ceva în plus. Wesley era un fotbalist fantastic în careu, rata foarte puțin. A fost foarte buni amândoi pentru că am făcut parte dintr-o echipă așa competitivă. Erau jucători foarte buni, precum Sânmărtean sau Papp. Problema era că în primele etape pierdeam multe puncte și din cauza asta pierdeam titlul.

Cum a fost să lucrezi cu Adrian Porumboiu?
Era greu pentru că Porumboiu a vrut mereu să facem cantonament două zile înainte meciului. Deci n-aveam foarte mult timp cu soția mea, care avea nevoie de mine, pentru că de multe ori jucam și în week-end și în mijlocul săptămânii. Era greu. Mai mult, eram deja bâtrăn, fără prea multă răbdare pentru așa ceva.

Românii sunt oameni deosebiți, știi… Porumboiu împărțea lotul între cei care jucau și cei care nu jucau… Dacă erai în primă echipă, aveai un tratament special. Dacă nu, erai gunoi, era mai greu să primești salariile, ceva absurd. Nu avea foarte mult respect pentru fotbaliștii români, și mulți dintre ei acceptau așa ceva. Avea o sete de putere, să zic așa.

A fost și o problemă cu limba. Aveam mulți jucători în echipa care vorbeau portugheză său spaniolă, deci nici în oraș nu vorbeam românește. Wesley era un fel de traducător. Adică, n-am învatat limbă până-n finalul acelei experiențe. Trebuia să învăț limba mult mai devreme.

Ai primit toate salariile?
Salariile da, primele nu. După ce am plecat, trebuia să primesc prime. Am fost chiar la FIFA, am câștigat dosarul, dar atunci FC Vaslui era deja desființat, deci asta a fost.
Eram mereu în contact cu Porumboiu și mi-a plătit toate salariile. Personal și profesional, el întotdeauna m-a respectat foarte mult. Dar luptam și pentru ceilalți jucători, straini și românii. „Wesley, Sânmărtean și eu nu putem șă aducem victorii singuri”, îi ziceam. 

Cum ți s-a părut Gigi Becali?
Am avut șansa să fac cunoștință cu el când jucam cu Steaua. E un fel de showman. A fost interesat de mine, m-a vrut la Steaua, dar n-am vrut să merg acolo… Parcă ar fi fost prea mult stres să lucrez cu el.

Cine e fotbalistul român care te-a impresionat cel mai mult?
Sânmărtean, cu siguranță. Am avut și șansa să joc cu Adrian [Mutu], cu Chiricheș, Tătărușănu, Pantilimon, Săpunaru… Campionatul intern este foarte greu, de nivel puternic, cel puțin din punctul de vedere fizic, cum am povestit despre meciurile cu Lazio. Dar vezi, am jucat și cu numele precum Zidane sau Ronaldo. Era greu să mă impresioneze cu ceva.

Mai urmărești fotbalul românesc?
Chiar da! Știu că Adrian [Mutu] a devenit antrenor, a fost aproape de un acord cu Astra și a ajuns la Voluntari. 

Vrei să fii antrenor în România?
Este un loc pe care mă gândesc să-l vizitez, cu siguranță. Acum, despre cariera de antrenor… Nu știu, depinde… Trebuie să fie un proiect penru titlul de campion, pentru cupele europene. Știu care sunt dificultățile, sunt foarte multe. În România, doar cu un proiect bun și serios.


Ce ai făcut după acele sezoane la Vaslui?
Am fost în Italia, cu soția mea, din iulie până-n decembrie, și după aia am revenit în Brazilia, deja ca un fotbalist retras. În mijlocul lui ianuarie 2013, am avut o ofertă de la Juventude, unde îmi am început cariera. Era centenarul al clubului. Am spus nu, dar au insistat foarte mult și am cedat. Am fost vicecampioni la Taça Farroupilha, returul al Campionatului Gaúcho, am eliminat-o pe Grêmio în semifinalele.
În acel sezon 2013, Juventude era și în Série D, a avut foarte multe retrogradări din 2007, când a retrogradat la Série B, după 13 ani consecutive în primul eșalon. Și am făcut performanță, am fost vicecampioni și am promovat în Série C. Astăzi, clubul e în Série B. Am terminat cariera unde am început, și am ajutat echipa într-un an important.