Chiar dacă în ultimii ani, speranțele fanilor lui Arsenal au fost înșelate cu un cinism repetitiv, exercițiul de memorie pe care îl încercăm astăzi ar trebui să aducă doar o dulce melancolie pe chipul acestora. Facem un pas în spate, către timpuri ce poate nu mai sunt de actualitate, dar care mereu vor face sufletul să vibreze prin intermediul amintirilor.

11 figuri imemoriale, 11 oameni de neuitat.

Portar: David Seaman

  • În ciuda scepticismului fanilor, decizia lui George Graham s-a dovedit a fi cea corectă. „Mustăciosul” a impresionat audiența în multiple rânduri cu ale sale intervenții spectaculoase și eficiente, culminând cu sezonul de vis 1990-1991, când paradele sale au contribuit enorm la câștigarea campionatului. Seaman a jucat 564 de meciuri pentru Arsenal, timp în care a adunat 8 trofee.

Fundaș dreapta:  Lee Dixon

  • 15 sezoane petrecute în tricoul „tunarilor” l-au transformat pe Dixon într-un jucător respectat. Calitățile sale și performanțele la care au contribuit acestea l-au făcut iubit. A fost un fundaș ofensiv, căruia îi plăcea să intre în dese combinații cu mijlocașul lateral. În ciuda veleităților ofensive, orientarea sa în spațiu era tot timpul corectă, reușind mereu să se poziționeze în funcție de necesitatea fazei.

Fundaș central (1): Tony Adams

  • O viață tumultoasă, cu obiceiuri ce cu greu se împăcau cu fotbalul de performanță. În ciuda problemelor cu alcoolul, Tony Adams este considerat prototipul căpitanului perfect. Un om care a știut să treacă de la stilul fizic și mai rudimentar pe alocuri al lui George Graham, la cel romantic și fluid al lui Wenger, care l-a și numit de altfel „Profesorul defensivei”.

Fundaș central (2): Sol Campbell

  • Celălalt pilon al axului central defensiv, Sol Campbell. Un corp robust, atletic, foarte puternic, dar și posesor al unor picioare rapide și mobile. Excelent în jocul aerian, Campbell este singurul jucător care a înscris pentru Arsenal într-o finală de Champions League.

Fundaș stânga: Ashley Cole

  • Poate că latura sentimentală ar fi vibrat mai degrabă la numele lui Sansom sau Winterburn, dar o privire ceva mai rece pare să ni-l indice pe Ashley Cole. Ofensivul fundaș lateral a dat mereu dovadă și de o preocupare permanentă defensivă, unde a fost ajutat și de simțul dezvoltat de anticipație, care l-a transformat într-un foarte eficient jucător în ceea ce privește recuperările.

Mijlocaș central (1): Patrick Vieira

  • Deși necunoscut atunci când a venit, în 1996, Patrick Vieira, etalându-și rapid calitățile, și-a imprimat pentru totdeauna numele în cartea de succes a fotbalului. Francezul excela atât la recuperarea balonului, cât și la distribuția acestuia. Duelurile sale încrâncenate cu Roy Keane stau mărturie pentru pasiunea și spiritul combativ care completau calitățile fotbalistice ale lui Patrick Vieira.

Mijlocaș central (2): Liam Brady

  • Produs al academiei, Liam Brady a fost unul dintre cei mai buni playmakeri la vremea respectivă. Inteligent, foarte tehnic și înzestrat cu darul echilibrului: forță de pătrundere și grație în evitarea oponenților. Arsenalul său era completat de un foarte bun șut de la distanță.

Mijlocaș dreapta: Joe Hulme

  • O piesă importantă în câștigarea, în special, a Cupei Angliei din 1930, primul trofeu major pentru Arsenal. Chiar dacă era în paralel și jucător de cricket, Hulme a impresionat după transferul său de la Blackburn Rovers, având o medie de 1 gol la 3 meciuri. Parteneriatul cu următorul jucător despre care vom discuta, i-a potențat facultățile și l-au ajutat să-și câștige locul în această companie selectă.

Mijlocaș stânga: Cliff Bastin

  • Figură desprinsă din romantismul anilor ’30, atunci când Arsenal domina fotbalul englez, Bastin a fost un marcator ieșit din comun. Remarcat de Herbert Chapman, Cliff Bastin a fost primul jucător care a marcat peste peste 150 de goluri pentru Arsenal (178) și a contribuit semnificativ la primul titlu din istoria „tunarilor”.

Atacant (1): Dennis Bergkamp

  • Un model atât pe teren, cât și în afara lui. Propensiunea pentru fotbal a fost vădită încă de la primele contacte cu acest fenomen, însă stilul cumpătat de viață l-a ajutat să-și șlefuiască abilitățile înnăscute. Distribuție a balonului care deseori părea nepământeană, căreia i se adaugă o conștientizare de ordin geometric fantastică. În momentele când nu creea ocazii de gol pentru colegii săi, înscria cu măiestrie chiar el. Golul fantastic cu Newcastle stă mărturie în fața timpului.

Atacant (2): Thierry Henry

  • Poate că Bergkamp nu ar fi fost atât de mare fără Henry, iar cifrele lui Henry ar fi fost mai modeste fără partenerul său olandez. Destinul i-a adus împreună, iar oamenii le-au făcut statui. Imortalizări ale trecutului glorios pe care l-au oferit acestei echipe. Complementaritatea dintre cei doi a fost ceva deosebit. Henry, ca orice mare jucător care își asumă rolul, a făcut cam tot ce era de făcut pentru echipă: a fost căpitan, creator din nimic al fazelor de gol, marcator și pasator. Cu 228 de goluri în 377 de meciuri, Thierry Henry și-a câștigat locul întâi în ierarhia marcatorilor din toate timpurile pentru Arsenal, dar și locul în inima „tunarilor”.

Antrenor: Arsene Wenger

  • Deși apare la sfârșit, am scris întreg articolul cu el în minte. Chiar dacă este o perioadă sensibilă, marcată de anunțul despărțirii de Arsenal și de toate amintirile care reînvie odată cu ultimele clipe ale lui Wenger pe bancă, obiectivitatea a dat mâna cu subiectivitatea pentru această alegere. Dincolo de trofeele adjuceate (3 campionate – unul câștigat fără să piardă vreun meci, 7 Cupe ale Angliei, 7 Supercupe ale Angliei), Arsene Wenger nu are nevoie de o statuie, și-a construit singur una: Emirates Stadium. Datorită lui Arsenal a făcut pasul spre următoarea treaptă valorică, iar istoria îl va consemna drept cel mai bun antrenor din istoria lui Arsenal.