Dacă e să comparăm fotbalul din România cu o persoană, putem asemăna foarte rapid ”sportul rege” cu un bătrânel care tânjește după vremurile sale de aur. Știe că sunt de mult trecute, dar se zbate. Se zbate pentru că mai are o speranță ținută vie de cei care vin din urmă. Anul trecut ”nepotul” care și-a făcut bunicul mândru a fost Viitorul, dar anul ăsta pare să fie anul celor de la Hermannstadt. Au promovat în Liga 1 și joacă finala Cupei României, dar acest lucru nu era posibil fără aportul unuia dintre remarcații sezonului.

Am vorbit cu Ștefan Blănaru, atacantul care încet, dar sigur iese din întunericul ligilor inferioare și începe să se obișnuiască cu lumina reflectoarelor. Are 29 de ani, iar în sezonul viitor are șansa să-i facă pe toți oamenii de fotbal importanți din Liga 1 să regrete că nu l-au descoperit mai devreme. Pentru că Ștefan și-a îndeplinit într-un final visul, iar din sezonul viitor o să-l vedem jucând în Liga 1.

”Visul meu este să joc în Liga 1”

Ce nebunie faci dacă Hermannstadt câștigă Cupa printr-un gol marcat de tine?

Încă nu știu ce nebunie voi face (o să mă gândesc până duminică) :). Dar sunt sigur că o să fiu foarte fericit!

Unde îți dorești să evoluezi în sezonul viitor? Am citit în presă despre un interes din partea celor de la Dinamo…

În sezonul viitor vreau să rămân la Sibiu, dar daca o să am oferte de la alte echipe o să le analizez și o să iau cea mai bună decizie.

Ce ai simțit când ai marcat contra FCSB-ului?

Bucurie! 🙂

Care e visul tău ca fotbalist?

Visez să joc în Liga 1! 😀

Ce-ți pui în bagaj ca să-ți poarte noroc la finala de la București?

Sincer nu sunt superstițios. Nu-mi iau nimic care să-mi poarte noroc.

”În sport și mai ales în fotbal rezultatele sunt foarte imprevizibile”

Dacă nu erai fotbalist, ai fi pariat că Sibiul ajunge în finala Cupei?

Nu știu. Sunt de părere că în sport și mai ales în fotbal rezultatele sunt foarte imprevizibile.

Becali sau Negoiță?

Ambii. Pentru că amândoi investesc în fotbal bani din propriul buzunar.

Ce făceai dacă te numeai Andres Iniesta? Mai rămâneai un sezon la Barcelona sau plecai în Asia ori SUA?

Cu siguranță alegeam să mai rămân la Barcelona!

Completează tu. Dacă nu mă făceam fotbalist, alegeam să devin…

Am început fotbalul la vârsta de 12 ani și nu m-am gândit niciodată să fac altceva.

Cum te gândești să celebrezi un gol marcat în finala Cupei?

Alături de suporterii Sibiului! 🙂

Dormi liniștit în noaptea dinaintea finalei sau o să te gândești la cum o să fie meciul?

Nu am mai jucat intr-un meci atât de important și nu știu cum voi dormii în noaptea dinaintea meciului , dar sper să dorm bine. 🙂

Ai pregătit un loc special pentru medalie și pentru tricoul cu care joci finala?

Nu am pregătit încă un loc special, dar sunt sigur că fiul meu David abia așteaptă să le poarte.

Cum visezi să fie debutul tău în Liga 1?

Mi-ar plăcea să debutez în Liga 1 cu gol (sau mai multe goluri) 🙂

Cum sună asta: Ștefan Blănaru golgheterul sezonului 2018-2019 în Liga 1

Sună excelent! 😎

La Campionatul Mondial din Rusia ești brazilian, neamț sau spaniol? 😀

Brazilian! (Îmi place tenul lor) 😂

”Mai bine un gol urât decât o bară spectaculoasă”

Real Madrid sau Liverpool și de ce?

Aleg Real Madrid pentru că au un fotbal ofensiv și îl admir foarte mult pe Cristiano Ronlado.

În timpul liber ce-ți place să faci?

Să mă joc cu David.

Preferi un turneu de FIFA cu prietenii, un film bun sau o partida de pescuit?

Un turneu de Fifa si un film bun dupa. 😂

Completează tu. De mic țin cu…

Poli Timișoara

Un gol urât sau o bară spectaculoasă?

Prefer să înscriu un gol urât…

Ce ai face dacă ai fi Gigi Becali pentru ca FCSB să câștige campionatul după 3 ani de pauză?

Chiar nu știu! 🙂