Anglia vine la acest mondial cu dorința arzătoare de a ajunge cât mai departe, după ce în urmă cu 4 ani nu a reușit să iasă din grupe. Debutul Angliei va fi împotriva uneia dintre cele mai modeste selecționate de la Campionatul Mondial. Tunisia pleacă la acest joc cu șansa a doua, dar cu siguranță va încerca să își depășească statutul de outsider. 

Cele doua selecționate s-au întâlnit o singuă dată în istorie la Campionatul Mondial din 1998, atunci Anglia a câștigat cu 2-0.

Credit foto: The Times

Anglia vine la acest Campionat Mondial cu unul dintre cele mai bune loturi și este a şaptea favorită la casele de pariuri la câştigarea trofeului. Englezii  au câștigat o singură dată Mondialul, în anul 1966. Presa din Anglia are mare încredere în selecționata lui Gareth Southgate, precizând că: ,,Tinerețea unor jucători îmbinată cu experiența altora poate face din Anglia o pretendentă la câștigarea trofeului”. Preliminariile nu le-au pus  mari probleme ,,insularilor”, care au câștigat grupa din care au făcut parte cu 26 de puncte, reușind 8 victori si 2 rezultate de egalitate în cele 10 partide disputate. Golgheterul din preliminarii a fost Harry Kane cu 5 reușite. Lotul Angliei e format in totalitate de jucători din campionatul intern.Cel mai bine cotat jucător al Angliei în momentul de față este Kane, acesta fiind și căpitanul Angliei.
 ,,Știm deja echipa de start din meciul cu Tunisia. Toți ne pregătim foarte bine, suntem o echipă, muncim împreună și antrenorul decide cine intră din primul minut”a spus jucătorul lui Manchester City, Delph.

Tunisia a fost neînvinsă în calificarile pentru acest Mondial, reușind 4 victori si 2 rezultate de egalitate. În ultimele 5 jocuri amicale Tunisia a prestat un fotbal bun, reușind să câștige cu Iran(1-0) și Costa Rica (1-0), două rezultate de egalitate cu Portugalia(2-2) și Turcia(2-2), singura înfrangere venind împotriva Spaniei (1-0). Lotul selecționat de Nabil Maaloul nu este unul dătător de mari speranțe pentru fani, însă selecționatele africane au fost deseori surprinzătoare la turneele finale. Cel mai important jucător al selecționatei tunisiene este Wahbi Khazri, jucător ce evoluează în Ligue 1 la Rennes.
,,Mă simt bine și sunt fericit că pot evolua de la primul meci. Știm că Anglia si Belgia sunt favorite la calificare, dar și noi avem o echipă bună care poate produce surpriza” spune Khazri. 

Echipe probabile: 

Anglia (3-4-3) 

Pickford(24 ani, Everton)
Walker(28 ani, Manchester City)   Cahill(32 ani, Chelsea)  Stones(24 ani, Manchester City)
Tripier(27 ani, Tottenham)    Henderson (27 ani, Liverpool)   Alli(22 ani, Tottenham)  Young (32 ani, Manchester United)
Sterling(23 ani, Manchester City)    Kane(24 ani, Tottenham) Lingard (25 ani, Manchester United)

 Tunisia (3-5-2) 

Mouez Hassen(23 ani, Chateauroux)
Merriah(24 ani, Sfaxien)    Ben Yousef(29 ani, Kasimpasa)    Ben Amor(26 ani, Al Ahli)
Bronn(22 ani, Gent)    Ali Maaloul(28 ani, Al Ahly)    Khazri(27 ani, Rennes)   Badri(27 ani, Esperance Tunis)  Srarfi(20 ani, Nice)
Khaoui(23 ani, Troyes)    Sliti(25 ani, Dijon) 


Anglia-Tunisia se va juca luni la ora 21:00 pe stadionul din Volvograd, stadion cu o capacitate de 45.000 locuri.

Arbitrul acestei partide este columbianul Wilmar Roldan. Numirea acestuia nu a fost bine primita de presa din Anglia, dupa problemele pe care acesta le-a avut la ultima ediție a Cupei Confederațiilor. 

Anglia pornește cu prima șansă la acest joc, dar Tunisia le poate pune probleme eleviilor lui Southgate și Mourinho e deacord cu aceast lucru.