„Este aproape imposibil să nu te gândești să-i pasezi lui mingea. Dar, până la urmă, fotbalul este un sport de echipă și fiecare trebuie să-și asume responsabilitatea.” Acestea sunt cuvintele fundașului Gabriel Mercado care radiografiază perfect situația Argentinei. Când îl ai coleg pe Messi este involuntar să nu te relaxezi și să aștepți să-ți rezolve el partidele încâlcite.

Acest lucru însă nu este posibil de fiecare dată, iar meciul cu Islanda este exemplul perfect. Un antrenor de talia lui Sampaoli nu se poate să fi fost surprins de abordarea Islandei. Și un neinițiat, având la dispoziție informații minime despre ce înseamnă echipa Islandei era capabil să spună că aceștia vor aborda meciul în maniera în care l-au abordat. Nici nu aveau cum altfel, mai ales în fața Argentinei lui Messi.

Ceea ce a mers prost pentru argentinieni a început cu atitudinea puțin superficială, alimentată și de deschiderea scorului. A urmat golul rapid al islandezilor și penaltiul ratat de Messi care ar fi încheiat, cel mai probabil, socotelile și articolul de față ar fi fost scris într-o notă diferită. N-a fost astfel, iar Argentina este obligată să câștige împotriva celui mai dificil adversar din grupă, situație în care sunt sigur că nu  își doreau să se afle.

Unei echipe cu atâtea valori individuale nu poți și nici nu trebuie să-i găsești scuze. Putem să spunem că asta e magia fotbalului și să nu încercăm să ne explicăm astfel de episoade neașteptate, ci doar să le savurăm ca parte din impredictibilitatea fotbalului.

Dacă Argentina trăiește o mică decepție, Croația a început solid turneul și deja a luat o opțiune serioasă pentru o calificare așteptată. A întâmpinat un adversar parcă mai modest decât ne-am fi așteptat, dar și-a făcut treaba și a tranșat meciul printr-o evoluție consistentă.

Argentina

În mod normal, Argentina nici n-ar fi trebuit să prindă o zi bună ca s-o bată pe Islanda. Adică să fim serioși, băieții ăia nici măcar nu-s toți profesioniști. Însă, după cum am văzut la Euro 2016 și în meciurile următoare, spiritul combativ, disciplina și dorința de sacrificiu uneori anulează diferența valorică. Nu de fiecare dată. Când aceasta e prea mare, valoarea câștigă. Așa ar fi trebuit să fie și în meciul dintre Argentina – Islanda. Cu toate astea, n-a fost.

Sampaoli, paradoxal, are o problemă de lot: nu are extreme clasice în componență și nici fundași laterali. Cam de aici au pornit neajunsurile echipei sale în preliminarii. Neavând aceste piese disponibile în arsenal, rețeta adversarilor lor era simplă: fortificăm zona centrală și le lăsăm benzile. Cum toți mijlocașii Argentinei au tendința de a intra în centru și cum fundașii laterali au un aport ofensiv mult prea redus, jucau exact în nota dorită de adversari.

Cu toate astea, Sampaoli este un antrenor experimentat și un tactician desăvârșit, astfel că în meciul contra Islandei a optat pentru o linie de 4 mijlocași în spatele lui Aguero pentru a forța apărarea adversă să stea cât mai rarefiată. Asta a cauzat unele probleme în tabăra Islandeză, însă nefructificate.

Dorința aproape obsesivă de a-l juca pe Messi nu i-a ajutat nici ea foarte tare, deoarece islandezii au avut mereu 2-3 oameni în jurul său. Mai adăugăm și lipsa concentrării totale (prea siguri pe ei au fost convinși că mai devreme sau mai târziu vor câștiga cumva; nu se știe precis cum, dar vor câștiga) care s-a tradus printr-o lentoare în ultima treime (cauzată și de apărarea aglomerată a adversarilor) și avem poza exactă a remizei.

În meciul împotriva Croației mă aștept însă la un alt tonus din partea argentinienilor, care s-ar putea să fie recunoscători mai târziu pentru acest eșec (o remiză cu Islanda este un eșec atunci când te numești Argentina). Declarația din debutul articolului spune foarte multe despre starea de spirit din vestiarul Argentinei, iar criza punctelor o să furnizeze combustibil suplimentar.

Sunt sigur că dezamăgirile repetate suferite în partida cu Islanda vor avea un efect benefic și asupra lui Messi, care în genere este un tip altruist și care nu refuză să se sacrifice pentru un scop mai mare. Știe că poartă o parte din vină pentru rezultatul de egalitate și asta o să-l determine să facă un pas în spate dacă asta e spre binele echipei.

Echipa probabilă:

 

Croația

Croații n-au prestat un joc prea spectaculos împotriva Nigeriei, dar au luat fără emoții cele 3 puncte. E drept, nici africanii n-au pus probleme, iar jocul pragmatic al Croației a fost suficient.

Autogolul lui Etebo a reprezentat al 5-lea gol consecutiv în meciurile de Cupă Mondială pentru Croația, cea mai lungă serie din istoria lor. Conjunctura dinaintea meciului cu Argentina este una la care nu cred că se așteptau. Calculele făcute de Dalic înainte de turneul final probabil că nu prevăzuseră un pas greșit al Argentinei în prima etapă. Dar iată că neprevăzutul s-a petrecut, iar Croația are o șansă reală să câștige o grupă din care mai face parte și vicecampioana mondială.

Chiar dacă Argentina are neapărată nevoie de victorie, Croația, cu puțină atenție, poate să gestioneze bine situația. Problemele Argentinei le știm și noi și cu siguranță le știu și croații. Desfacerea unei apărări aglomerate nu va fi o sarcină ușoară pentru Messi și Aguero, mai ales după ce am văzut o echipă foarte disciplinată a Croației în primul meci.

Dacă sud-americanii nu deschid relativ repede scorul, șansele croaților cresc serios. Scurgerea timpului îi va obliga pe băieții lui Sampaoli să riște și mai mult și să lase spații mai mari într-o defensivă și așa cu unele ezitări. Croația poate să speculeze aceste spații prin Perisic sau pot alege pentru temperarea jocului, avându-i la conducere pe Modric și Rakitic capabili oricând să livreze o centrare de calitate pentru Kramaric sau Mandzukic, redutabili în jocul aerian. Așadar armele croaților sunt multiple și, mai important, nu au nimic de pierdut.

Argentina trebuie să facă eforturi serioase în ceea ce privește ultima treime, pentru că prestând același joc lent, previzibil, direcționat către Messi o să fie inutil în fața Croației. Depinde dacă vor face gestionările necesare sau vor intra în jocul blocat și de uzură pe care croații îl preferă, atât din prisma clasamentului, cât și din cea a capitolului forță fizică, unde se impun fără probleme.

Echipa probabilă:

Stadionul pe care se dispută derbiul grupei D este Nizhny Novgorod Stadium. Puteți arunca o privire prin intermediul videoului de mai jos.

Cel mai bun arbitru din Asia va fi la centru. Ravshan Sayfiddinovich Irmatov din Uzbekistan a câştigat de 5 ori titlul de cel ami bun arbitru asiatic şi este la al 3-lea Mondial. În 2010, Irmatov a fost la centru la semifinala Olanda-Uruguay.
Cel mai așteptat meci al zilei, Argentina – Croația va fi de la ora 21:00, iar la finele acestuia vom ști dacă avem parte de prima eliminare surprinzătoare a mondialului sau dacă asistăm la renașterea, din cenușa eșecului, a unei potențiale campioane. Ori poate, de ce nu, la închegarea unei echipe îndrăznețe, capabile să scrie o poveste care să dăinuie.