1. Messi încă nu a ajuns în Rusia. Argentinienii au luat de la Buenos Aires un băiat cu bărbă care seamănă cu el, dar care e departe de valoarea golgeterului și liderului Barcelonei. Ca să treacă de grupă, Argentina trebuie să-l regăsească pe Messi!
  2. Germania este în viața datorită spiritului extraordinar al acestui popor. Low nu a făcut nimic special, dar echipa lui a învins Suedia în 10 cu un Kroos minunat și datorită unei defensive suedeze visătoare în prelungiri.
  3. Coutinho este adevăratul lider al Braziliei! Neymar a marcat primul gol la acest Mondial, a plâns pentru camere și a plecat la vestiare pentru a-și face freza. Accidentarea lui Douglas Costa este o pierdere serioasă pentru meciul decisiv al Braziliei cu Serbia.
  4. Deschamps își bate joc de posibilitățiile Franței, care are jucători extraordinari și a fost înghesuită de Australia și Peru. Victoriile de până acum au fost obținute cu multă șansă.
  5. Modric, Rakitic, Mandzukic și Perisic au devorat defensiva de carton a Argentinei. Croația arată chiar mai bine decât cea care lua medaliile de bronz acum 20 de ani, la Mondialul din Franța.
  6. Victoriile Belgiei și Angliei nu sunt relevante. Adversarii din grupă nu au opus o rezistență reală.
  7. De unde au venit japonezi aștia? În amicale au luat bătaie de la Ucraina, Coreea de Sud sau Ghana, iar la Mondial sunt pe primul loc al celei mai complicate grupe.
  8. Cu rușii nu mai e de glumă. Încep să cred și eu în teoria că au pierdut aproape toate meciurile amicale ca să-și amăgească adversarii de la Mondial.
  9. Cine credea că Penedo va lua mai puțin de 9 goluri de la Belgia și Anglia nu știe ce atacanți au cele două.
  10. Harry Kane, Cristiano Ronaldo, Romelu Lukaku și Diego Costa se vor bate pentru titlul de golgeter. Costa ar putea fi doar al doilea golgeter al Mondialului care nu este născut în țara pentru care marchează la turneul final. Primul a fost Miroslav Klose, născut în Polonia, dar care a marcat 5 goluri pentru Germania în 2006.
  11. Lewandowski a jucat mai bine față de primul meci, dar s-a lovit de zidul Davinson Sachez – Yerri Mina. Echipa care ne-a bătut ca la fasole în grupa preliminară este deja acasă după ce a fost lovită în plin de uraganul Columbia.