Simpla participare la Campionatul Mondial reprezintă în sine o performanță de care poți să fii mândru, însă, odată ajuns acolo, orice clasare în faza grupelor în afara primelor două locuri echivalează cu o dezamăgire mai mare sau mai mică, în funcție de numele tău și al adversarilor.

Grupa „H” s-a anunțat încă de la început o grupă foarte echilibrată, oricare dintre cele 4 echipe fiind mai mult decât îndreptățită să spere la accederea în faza următoare a competiției.

Polonia este marea decepție a grupei, însă celelalte 3 echipe și-au respectat șansele dinaintea turneului și se luptă pentru cele două locuri care oferă calificarea.

Senegal

Africanii au avantajul clasamentului în acest duel, în sensul că și un egal le permite depășirea grupelor, indiferent de rezultatul meciului dintre Japonia și Polonia.

Senegalul a început foarte bine Campionatul Mondial, învingând în prima etapă Polonia cu scorul de 2-1. A urmat o remiză nu foarte convingătoare, ba chiar norocoasă am putea spune, cu Japonia, ceea ce le-a oferit o poziție foarte bună în vederea calificării.

În ciuda celor două rezultate pozitive, africanii rămân lucizi prin vocea antrenorului lor, Cisse, care recunoaște că Japonia merita să câștige partida și că echipei sale i-a lipsit agresivitatea și concentrarea în meciul contra asiaticilor, lucruri care vor trebui corectate.

Precedenta întâlnire dintre cele două echipe s-a consumat într-o partidă amicală, în 2014, rezultatul final fiind 2-2.

Chiar dacă echipa se bazează pe forța colectivă, principala lor armă constă în jucătorul lui Liverpool, Sadio Mane, jucător care a marcat cu Japonia golul cu numărul 15 pentru Senegal. Interesant este că echipa africană nu a pierdut niciun meci în care Mane a înscris, înregistrând 9 victorii și 6 rezultate de egalitate.

Echipa probabilă:

Columbia

Falcao și colegii săi au început cum nu se poate mai prost Mondialul din Rusia, pierzând împotriva celui mai accesibil adversar la prima vedere. Prestația niponilor, atât în meciul de deschidere, cât și în cel contra Senegalului, a fost însă de așa natură cât să ne schimbe această percepție despre ei.

După acel pas greșit, Columbia a înfruntat Polonia, care la rândul ei venea după o înfrângere nu foarte așteptată, într-un meci în care echipa învinsă pierdea orice șansă la calificare. Pe fondul unei mobilizări generale fantastice, Columbia a reușit să propună un fotbal de calitate, care a copleșit apatica națională a Poloniei, care a făcut un turneu final îngrozitor.

Dacă africanii își permit și o remiză fără să-și pericliteze șansele de calificare, columbienii se califică cu egal doar dacă Polonia învinge Japonia, ceea ce pare greu de crezut ținând cont de forma celor două, dar și de faptul că japonezii joacă pentru calificare, în timp ce polonezii poate doar pentru onoare. Așadar, pentru a fi sigură de calificare, Columbia trebuie să câștige această partidă.

Înfrângerea din primul meci, urmată de o victorie spectaculoasă la scor de neprezentare în fața Poloniei a creat o atmosferă fantastică în vestiarul condus de Pekerman. Eșecul din debutul Cupei Mondiale i-a adus mai aproape, pentru că nimic nu unește precum suferința, iar victoria cu Polonia le-a dat încredere și speranță.

Cu toate acestea, Pekerman rămâne conștient de slăbiciunile echipei sale și încearcă să-și mențină elevii concentrați înaintea celui mai important meci al grupei.

Un atu important pe care îl are Columbia este James Rodriguez, jucător care a fost implicat în 10 goluri în 7 partide pentru Columbia, marcând de 6 ori și oferind 4 pase de gol.

Echipa probabilă:

Partida se va desfășura pe Cosmos Arena, stadion cu o capacitate de 45 000 de locuri și care a costat aproximativ 370 de milioane de dolari.

Sursă foto: wikipedia.org

La centru îl vom regăsi pe  Milorad Mažić, un arbitru sârb, a cărui carieră FIFA a început în 2009 și pe care îl recomandă experiența vastă căpătată în meciurile din Champions League.

Senegal – Columbia este un meci ce propune două echipe ofensive, care nu se feresc să joace fotbal. Senegalul se califică și în caz de egalitate, însă Columbia trebuie să câștige pentru a nu depinde de rezultatul Japoniei, ceea ce nu poate decât să bucure spectatorul neutru.