Bătălie între două foste campioane mondiale în optimile Cupei Mondiale din Brazilia! Franţa a trecut ca prin brânză de grupa în care a câştigat cu Australia şi Peru şi a făcut un egal în plimbare cu Danemarca. Argentina de cealaltă parte a avut parte de un thriller cu iz de telenovelă. Sampaoli a fost demis pentru câteva ore după 0-3 cu Croaţia, dar Messi şi eroul neaşteptat Rojo au readus la viaţă o echipă aflată în perfuzii după 180 de minute în Rusia. Argentinienii speră ca Messi şi Dybala să facă pace, iar selecţionerul Sampaoli să aibă mai multă inspiraţie când îi cere părerea lui Messi, fie că e vorba de indicaţii tactice sau meniul de după antrenamente.
De inspiraţie se vorbeşte la Paris sau Marsilia, când vine vorba de selecţionerul francez Deschamps sau mai bine zis de lipsa de inspiraţie. Deschamps a reuşit să piardă meciurile cu miză în faţa unor echipe bune, dar acum pare că va avea de partea cealaltă a terenului o naţională cu nume, dar în degrigoladă.

Au fost 12 precedente între Franţa şi Argentina. Francezii nu au mai bătut de 40 de ani Argentina la un Mondial, iar scorul victoriilor este favorabil tot susamericanilor, 6-2. Ultimul meci direct a fost acum 9 ani, iar Messi a marcat într-o victorie cu 2-0 a Argentinei la Marsilia.

Credit foto: facebook.com/fiersdetrebleus.fr

Franţa a jucat economicos, dar eficient în acest turneu final! Deşi are la dispoziţie mulţi jucători explozivi, Deschamps nu a găsit până acum soluţia de a-i pune în valoare la maxim pe Griezmann, Mbappe, Fekir, Lemar sau Dembele. Victoria inghesuită cu Australia după un autogol în ultimele 10 minute a arătat că Franţa poate fi şi urâtă. La al doilea meci cu Peru, sud americanii au fost invitaţi să atace după reuşita lui Mbappe, iar defensiva lui Lloris, Umititi şi Varane a rezolvat al doilea succes în Rusia. Egalul fără goluri, ocazii şi emoţii cu Danemarca a fost blamat de fanii care au plătit cât un salariu lunar în Rusia pentru a vedea un antrenament. Experimentul cu necunoscutul Pavard pe banda dreaptă a apărării e posibil să fie cu dedicaţie pentru australieni şi peruani, iar Sidibe să fie titularizat pentru acest meci Messi, Di Maria sau cine ştie poate chiar Dybala.
„Mbappe seamână cu Messi? Nu, Messi este unic” a spus înaintea meciului căpitanul francez Lloris.

Foto credit: facebook.com/ArgentinaFootballTeamOfficial

Argentina a jucat în grupe la Mondial exact aşa cum a facut-o în preliminariile din America de Sud, adică slab spre foarte slab şi pe alocuri penibil! Egalul cu Islanda a fost semnalul de alarmă, iar înfrângerea cu Croaţia a adus furtuna. Messi a găsit spaţiu în apărarea africană pentru golul minunat cu Nigeria, dar e un spaţiu pe care prietenul de la Barcelona, Umtiti e greu de crezut că îl va lăsa. Calificarea a fost adusă de nicăieri de fundaşul lui Manchester United Rojo şi l-a făcut fericit până la colaps pe Maradona, ultimul om care a produs fericirea mondială în Argentina, în 86.
Sampaoli este cel bine plătit secund din istoria fotbalului, el ia 20 de milioane în 4 ani ca să îl întrebe pe Messi ce să facă la acest Mondial. E un fapt bizar, dar e o realitate care nu poate fi contestată.
Introducerea lui Armani în poartă după gafa de începător a eternei rezerve din Premier League Caballero pare singurul plus din acest turneu final, dar în faţa atacanţilor francezi va fi adevăratul test.
După apatia celor două vedete Aguero şi Higuain în meciurile din grupe, argentinienii spun că Messi îl va chema lângă el în atac pe tânărul Pavon de la Boca.
„Pentru noi Messi este jucătorul cheie. Trebuie să-l punem în valoare. Francezii sunt foarte rapizi şi puternici, dar putem să-i eliminăm” a spus selecţionerul argentinian Sampaoli.

Echipe probabile

Franţa
Lloris (31 ani, Tottenham)
Sidibé (25 ani, Monaco), Varane (25 ani, Real), Umtiti (24 ani, Barcelona), Lucas Hernández (22 ani, Atletico)
Pogba (25 ani, Man Utd) Kanté (27 ani, Chelsea) Matuidi (31 ani, Juventus)
Griezmann (27 ani, Atletico) Giroud (31 ani, Chelsea) Mbappé (19 ani, PSG)

Argentina
Armani (31ani, River)
Mercado (31 ani, Sevilla), Otamendi (30 ani, Man City), Rojo (28 ani, Man Utd), Tagliafico (25 ani, Ajax)
Banega (30 ani, Sevilla), Mascherano (34 ani, Hebei) Perez (32 ani, River)
Di Maria (30 ani, PSG), Messi (31 ani, Barcelona), Pavon (22 ani, Boca)


Iranianul Alireza Faghani va conduce la centru această dispută foarte complicată. Este al treilea meci de la Mondial pentru Faghani, care a mai fost la centru la Germania – Mexic 0-1 şi Serbia – Brazilia 0-2.

Kazan Arena este stadionul unde se va juca Franţa – Argentina. Deschamps îl ştie mai bine. Francezii au câştigat primul meci la Kazan datorită unui autogol în faţa Australiei.