04Uneori câinii latră, alteori se aude doar traficul, combinat cu zarva dinspre Piața Obor. Pe la ora prânzului, zarva atinge cote maxime, formându-se o înghesuială generală. Dar înghesuiala va trece și la finalul zilei vor rămâne doar tarabele neobișnuit de goale. Doar până a doua zi, de dimineață. Este un întreg ciclu de la care lumea nu se poate3004 abate.

De la Piața Obor poți să mergi pe jos sau cu tramvaiul de-a lungul Șoselei Ștefan cel Mare. Nu e mare lucru de văzut, doar blocuri de-o parte și de cealalată. La un moment dat, pe partea dreaptă apare intrarea vopsită în alb și roșu, în fața căreia așteaptă statuia lui Ivan Patzaichin. Stadionul așteaptă și el, ca întotdeauna. Din afară își spune foarte bine vârsta. Au trecut multe generații pe aici de când stadionul Ștefan cel Mare a primit pentru prima oară cu brațele deschise singura echipă care contează în universul „câinilor”: Dinamo.

Sursa: doardinamo.ro

Tribunele sunt bătrâne, dar încă dornice să adune mii de suflete cu același ideal la fiecare sfârșit de săptămână. Și-ar mai dori un derby cu casa închisă, un meci cu Everton sau încă un „augh,augh,augh” ce reușea să dea contur unui ecou cauzator de fiori pe piele și zâmbete până la urechi. Acelea sunt clipele care făceau stadionul să prindă culoare. Sau o combinație de culori, mai bine zis: alb și roșu. Amintirea trecutului își face apariția de fiecare dată când ajungi la stadion. Nu ai cum să lași trecutul de-o parte, cum nu poți să uiți golurile lui Dumitrache, Răducioiu, Niculescu și Dănciulescu.
Stadionul Dinamo, cunoscut ca „Ștefan cel Mare” datorită localizării sale din București, a fost inaugurat în anul 1952 și are o capacitate de 15.032 locuri. Arena a fost renovată ultima oară în anul 2007 și urmează să fie reconstruită pentru găzduirea a 4 meciuri de la Euro 2020 în București.

Chiar dacă în ultima perioadă Dinamo a jucat meciurile importante de acasă pe Arena Națională pentru a strânge mai multă lume la stadion, Ștefan cel Mare este singurul loc unde „câinii” se simt în largul lor. Și chiar dacă problema stadionului fără pistă de atletism a fost tot mai des enunțată de suporteri, în adâncul inimii, aceștia știu că ea este reprezentativă pentru imaginea arenei. Practic, pista face parte din istoria stadionului, deci din istoria lui Dinamo.

Dinamo se va identifica întotdeauna cu stadionul „Ștefan cel Mare”, așa cum îl știm cu toții. Aici sunt întipărite cele mai frumoase amintiri ale clubului, cele mai dulci victorii și cele mai albe nopți. Aici galeria a cântat întotdeauna pentru culorile lui Dinamo, purtând cu mândrie fularul alb-roșu.

Până când noua arenă va fi construită, Dinamo își va găsi o casă temporară. Oriunde s-ar afla, gândul le va zbura mereu la locul ce i-a primit mai mult de jumătate de secol. Scaunele vor fi neobișnuit de goale, apoi vor dispărea odată cu restul stadionului. Un nou „Ștefan cel Mare” își va face apariția, de data asta mai modern și mai încăpător. Și când va fi gata, „câinii” se vor aduna, vor aglomera șoseaua Ștefan cel Mare și vor lua cu asalt porțile noului stadion. Steagul cu chipul lui Cătălin Hîldan va fi din nou fluturat în tribunele care arată altfel, dar care păstrează aceeași senzație de demult. Atunci Dinamo va fi din nou acasă. Este un întreg ciclu de la care „câinii” nu se pot abate.