Liverpool a fost clar echipa mai bună, iar cele 3 puncte adjudecate au fost o consecință firească a realității din teren. „Cormoranii” au avut un plan tactic bun, eficient, pe care l-au aplicat de la început până la final. Tottenham a avut o evoluție ștearsă astăzi. Joc previzibil și lipsit de soluții.

Așezare

Cu Dele Alli accidentat, Winks și-a făcut apariția în primul 11, alături de Dier și Dembele în zona de mijloc.

Tottenham a prefer să se apere într-un 4-3-3, cu Eriksen urcând alături de Kane și Moura pentru presingul de întâmpinare.

În faza de posesie, unul dintre mijlocașii centrali cobora între cei 2 fundași centrali, iar Trippier și Rose urcau în linia de mijloc. Practic, Tottenham ataca într-un 3-4-1-2, cu Eriksen poziționat între linii. Faptul că Trippier și Rose sunt liberi, iar Eriksen, care se află în centru, are 2 mijlocași care îl marchează nu reprezintă o întâmplare, ci reprezintă întocmai strategia gândită de Jurgen Klopp, pe care o vom aborda puțin mai târziu.

Până atunci, haideți să vedem cum s-a prezentat Liverpool din punct de vedere al așezării și al distribuției în teren.

Cu Henderson și Fabinho doar rezerve, Liverpool a mizat în linia de mijloc (care a fost decisivă pentru ei astăzi) pe Milner, Wijnaldum și Keita. În față, așa cum ne-am obișnuit, tripleta Salah, Firmino și Mane. Gomez, jucătorul mai puțin obișnuit cu rolul de fundaș titular, a făcut pereche în centrul defensivei cu Vin Dijk.

Atunci când echipa sa nu avea mingea, Mane se retrăgea în zona de mijloc, transformând așezarea dintr-un 4-3-3, într-un 4-4-2 compact.

Presing

Presingul celor de la Tottenham nu a fost unul foarte agresiv. Kane și Moura presau fundașii centrali, iar Eriksen, Dier și Winks îi aveau în grijă pe cei 2 mijlocași centrali, Keita și Wijnaldum, plus fundașul lateral. Astfel, așezarea celor de la Tottenham se modifica într-un 4-1-3-2, cu Dembele, jucătorul mai lent, rămas în fața fundașilor.

Elevii lui Pochetino au făcut destule greșeli și la acest capitol. Deseori, aceștia și-au pierdut concentrarea și ofereau culoare directe de pase fundașilor. Firmino a coborât de multe ori și a fructificat aceste momente de neatenție.

Dacă nu era prin coborârea lui Firmino, Liverpool avea și alte metode a evita presingul ineficient al lui Tottenham.

Observăm în această imagine cum, în aparență, presingul celor de la Tottenham funcționează. Există un zid de 3 jucători în alb, și singura posibilitate de pasă se află în lateral.

După ce Robertson primește mingea în lateral, acesta joacă în spatele lui Dier pentru Milner, care priviți cât spațiu are la dispoziție. De ce? Din nou datorită lui Firmino.

Foarte inteligent, Firmino a plecat din zona sa și s-a lipit de tușă, împiedicându-l astfel pe Trippier să facă pasul în față și să închidă zona în care Milner a primit liber.

De partea cealaltă, echipa lui Klopp a impresionat prin presingul său.

Nu e acel presing nebun și foarte agresiv, care sufocă adversarul. Liverpool a devenit mai matură și capabilă să trateze și altfel oponenții care preferă ca jocul de construcție să înceapă de la nivelul fundașilor centrali.

Salah, Firmino și Mane, ajutați de Milner și Keita blochează întreg axul central, lăsând intenționat (așa cum am spus ceva mai sus) zonele laterale libere.

Planul principal al lui Klopp a fost să închidă orice opțiune centrală de pasă sau de pătrundere și să-i împingă pe cei de la Tottenham către benzi.

Vedem și aici cum Mane pleacă din zona sa și intră în centru pentru a crea superioritate numerică și a împiedica faza să progreseze în zona respectivă.

În bandă, fotbaliștii lui Klopp aglomerau foarte bine zona și aveau superioritate numerică. Din acel moment, faza era aproape moartă pentru Tottenham.

Defensiv

Dacă planul tactic care a presupus blocarea culoarelor din zonă centrală a fost în mare parte opera mijlocașilor, și jocul defensiv bun a fost tot meritul acestora.

Pentru că linia fundașilor este pe poziție, iar Milner a coborât foarte bine pentru a închide, cu excepția lui Kane izolat în careu, ceilalți jucători sunt în afară, ceea ce a redus semnificativ pericolul la poarta lui Alisson. Pe lângă asta, Keita și Wijnaldum sunt pe poziții, gata să iasă la interceptare.

Tottenham defensiv nu a strălucit, încurcată vădit de presingul inteligent al „cormoranilor”. Spațiul dintre cei 2 fundași este prea mare (o încercare de a „lărgi” terenul și a crea puțin spațiu în zona centrală), niciun mijlocaș care să închidă spațiul, iar posibilele soluții pentru pasă sunt sub presiune.

Golurile

0-1

Așa cum se observă, Wijnaldum este în marcaj, iar Tottenham pare organizată bine.

Chiar dacă portarul ratează intervenția, jucătorii londonezi sunt atenți doar la minge și îl pierd din vedere pe Wijnaldum care plasează foarte bine mingea sub bară.

0-2

Din nou mijlocașii lui Tottenham (Dier aici) sunt letargici. Mane îl ademenește pe Trippier în bandă, Dier nu coboară să închidă, iar senegalezul și Keita pot să sprinteze în spațiul lăsat liber. Mane centrează, iar Firmino, isteț, rămâne un pas în spate pentru a scăpa de fundași, iar apoi marchează.

Concluzii

Tottenham a fost echipa mai slabă astăzi și niciun moment nu a lăsat impresia că se poate impune. Jucătorii lui Pochetino au fost lipsiți de concentrare și au făcut prea multe greșeli, atât individuale cât și colective.

Liverpool a surprins prin abordarea sa tactică (a cedat deliberat posesia; 60-40 în favoarea londonezilor) și s-a impus meritat. Au arătat astăzi ca și-au diversificat portofoliul tactic și defensiv s-au îmbunătățit semnificativ.