De când cobori podul începi să simți fiorul gării în care se oprește un singur tren.

Zgomotul mașinilor proaspăt scăpate din aglomerație și a unui tren care tocmai și-a anunțat plecarea printr-un sunet de locomotivă se aud cu ecou. Când nu mai trece nimeni pe pod, se aude doar vântul foșnind printre pomii deși din cartier. La apus, peisajul căii ferate se pierde în zare și produce un efect plăcut asupra ochiului. Unii ar spune că imaginea îi liniștește și îi deconectează de la gânduri și probleme, așa cum o locomotivă se desprinde de vagoane, odată ce acestea ajung la destinație. Alții mai spun că peisajul nu ar fi complet fără elementul tradițional al zonei: Stadionul Giulești.

Cobori pe lângă părculeț și după ce traversezi strada, inevitabil treci pe lângă Teatru. Parcă e acolo de-o viață, iar pentru unii, chiar e adevărat. Dar nu au timp de piese pentru copii pentru că puțin mai în față îi tot așteaptă piesa mult prea dragă lor. Ei spun că au văzut-o de atâtea și atâtea ori și tot nu se satură.

Stadionul Giulești este casa Rapidului din vara anului 1939, fiind inaugurat cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la punerea în circulație a primului tren din România. Inițial, stadionul avea 12.160 de locuri, fiind o copie mai mică a „Potcoavei” din Londra a echipei Arsenal. La jumătatea anilor ’80 au inceput construcțiile celei de-a doua peluze, mărind capacitatea stadionului la 19.100 de locuri.

Stadionul Giulești-Valentin Stănescu poartă numele fostului antrenor al Rapidului care a reușit performanța să aducă primul titlu de campioană a României sub Grant în anul 1967. Cu Valentin Stănescu la conducere, în ultima etapă a sezonului, Rapid a câștigat trofeul împotriva Petrolului, la Ploiești, de unde jucătorii și suporterii s-au întors pe jos, sărbătorind.

Giuleștiul este unul dintre cele mai vechi stadioane din București și printre puținele care au fost salvate de la demolare. În prezent, stadionul se pregătește pentru reconstruire, după ce s-a anunțat că Bucureștiul va găzdui 4 meciuri la Euro 2020. Deși partidele se vor juca pe Arena Națională, mai multe stadioane din capitală vor fi modernizate pentru a îndeplini condițiile impuse de UEFA.

Giuleștiul nu va mai arăta la fel, dar cu siguranță va reda același sentiment de bucurie în inimile rapidiștilor, iar amintirile adunate pe bătrânul stadion nu vor fi șterse niciodată. Cantecele galeriei vor crea aceeași acustică grandioasă, formată din trio-ul Teatru-Pod-Stadion. Scaunele alb-vișinii vor străluci în lumina unor nocturne nou-nouțe, care probabil nu se vor stinge, deși mulți și-ar dori o pană de curent scurtă, care să îi teleporteze într-un meci cu Paris Saint-Germain. Suporterii vor avea parte de aceeași bară frumoasă în locul unui gol urât, de același imn răsunător care ridică în mod automat fularele și steagurile, dar și de același Rapid care le va umple weekend-urile și sufletele cu farmecul său veșnic.

Cu trecerea anilor, a devenit un lucru obișnuit ca peluza dinspre Teatrul Giulești să fie închisă, din cauza riscului ridicat de a se dărâma. De altfel, nici celelalte sectoare ale stadionului nu se află într-o stare foarte bună. Ca urmare, această modernizare a Giuleștiului vine ca o soluție favorabilă pentru aducerea unui număr mult mai mare de oameni în tribune și pentru a le crea condiții de siguranță.

Indiferent de cum va arăta după transformare, Giuleștiul va rămâne întotdeauna locul unde aceiași oameni vin să își cânte dragostea față de culori și față de istoria lor atât de încărcată. Giuleștiul va rămâne gara unui singur tren, ce pleacă constant către alte gări necunoscute, dar care întotdeauna se întoarce acasă: Rapidul.

Dacă v-a plăcut povestea lui Cosmin puteți vedea ce a scris despre Ghencea și Ștefan cel Mare.