Luna octombrie a anului 1940 avea să rămână în istorie ca luna în care s-a născut (probabil) cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, Pele. Asta putem afirma acum, în 2018. În 1940, Pele nu exista încă, ci doar Edson Arantes do Nascimento.

Tânărul Edson (prenume despre care unii afirmă că provine de la marele inventator Thomas Edison), fiul unui fotbalist brazilian, a făcut primii pași în viață într-o perioadă tulbure, când lumea se afla la începutul celui de-al Doilea Război Mondial și când meseria de fotbalist încă nu exista în adevăratul sens al cuvântului și, bineînțeles, nu asigura venituri uimitoare.

Prin urmare, copilăria lui Edson Arantes a fost una dificilă, privat fiind de lucruri care n-ar trebui să-i lipsească niciunui copil, indiferent unde se află acesta. Chiar dacă noi, cei care nu cunoaștem și n-am cunoscut sărăcia lucie care reprezenta realitatea din Brazilia acelor vremuri, ne îngrozim de condițiile de trai aferente vremurilor respective, persoanele care efectiv viețuiau în acele condiții găseau forța să se bucure de viață, așa cum puteau și știau ei.

Paradoxală și cinică, această viziune este cât se poate veridică. Un om care a trăit în îndestulare, se înfioară fie și numai când citește despre condițiile mizere în care un seamăn de-al său își duce existența, pe când însuși ghinionistul, habar neavând de bogăția primului, e încântat de cele mai simple bucurii pe care viața e capabilă să le ofere, în timp ce gustă din amarul vieții grele.

Naivitatea și puritatea unui copil, atât de contrastantă cu mizeria și nenorocirea unui trai dus în sărăcie, sunt două atribute care fac suportabile neajunsurile cotidiene. Astfel, Edson Arantes nu a avut timp să se plângă părinților săi, care se speteau zilnic pentru a avea ce pune pe o masă șubredă, pentru că era deja afară, jucându-se cu o pereche de șosete umplute cu hârtie care îi servea drept minge, împreună cu prietenii săi. De asemenea, aceștia chiar își formaseră o echipă, intitulată „Cei fără pantofi”.

Asta, bineînțeles, în timpul liber pe care îl avea, deoarece micul nostru erou se ocupa cu lustruirea pantofilor pentru a contribui la veniturile foarte modeste ale familiei.

Poate într-o încercare a vieții de înlătura senzația că Edson Arantes do Nascimento nu are nimic, micuțul fotbalist a descoperit că are ceva ce nimeni nu a mai avut până la el și poate că nici nu va mai avea: un talent neegalat pentru fotbal.

Sursă foto: educacao.uol.com.br

Lângă această înzestrare care avea să răscumpere toate suspinele și eforturile părinților, putem adăuga și o inima mare, cam cât o minge de fotbal, din care a izvorât o pasiune vulcanică pentru sportul care avea să primească, la fel ca și el, apelativul de rege.

Waldemar de Brito, un fost fotbalist brazilian, este cel care a zărit întâia oară de ceea ce este capabil încă foarte tânărul Edson, ceea ce l-a determinat să îl recomande, cu insistență, celor de la Santos. Unele persoane afirmă că a fost atât de impresionat de abilitățile lui Edson Arantes încât le-a spus șefilor de la Santos că puștiul o să devină cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor.

Cei de la Santos au avut încredere în ochiul lui de Brito, iar scena era pregătită pentru intrarea lui Pele.

Sursă foto: 360soccer.com

Primul gol a venit la frageda vârstă de 16 ani, într-o partidă disputată împotriva celor de la Corinthians. În ciuda faptului că se anunța ca un tânăr foarte precoce, nimic nu prevestea cele 6 goluri care au venit în 1958, cu ocazia Cupei Mondiale. Reușite decisive, care i-au permis Braziliei să câștige prima Cupă Mondială din istorie. Iată cum cea mai titrată națională de fotbal a trebuit să aștepte apariția unui geniu pentru a se afirma în lumea mondială a fotbalului.

Această evoluție, deopotrivă fantastică și neașteptată, a fost doar începtul unei cariere care avea să stabilească prin ecoul succesului ei standardele în jocul de fotbal pentru următoarele decenii.

Prima Cupă Mondială din istoria Braziliei și performanțele de la echipa de club, i-au determinat pe oficialii brazilieni să îl declare pe Pele comoară națională.

În acele vremuri, jocul de fotbal, așa cum îl știm noi, nu exista. Banii erau străini de acesta, știința nu se aplecase asupra lui, iar practicanții erau alimentați doar de pasiune și de spiritul de competiție.

Principalele caracteristici ale jocului lui Pele erau tehnica și loviturile de cap. Întâmplarea a făcut ca golul cu numărul 100 al Braziliei să fie marcat de Pele printr-o lovitură de cap, o execuție care îi era foarte dragă lui, fiind o veritabilă moștenire de familie. Despre tatăl său se spune că avea o lovitură imparabilă de cap, reușind să marcheze de 5 ori printr-un astfel de procedeu într-un singur meci.

Lipsa banilor și a impactului științei îngreuna semnificativ procesul de recuperare, astfel că accidentările puteau fi adevărate bătăi de cap. Fiind foarte bun cu mingea la picior, Pele atrăgea în dese rânduri furia adversarilor, care refulau prin intrări foarte dure. Se spune că de câteva ori, Pele chiar a părăsit terenul de joc în lacrimi. Lacrimi ce curgeau spre plata tributului pentru un astfel de talent.

Din cauza unei accidentări, Pele nu a putut să evolueze decât în primul meci al Cupei Mondiale din 1962, dar s-a revanșat în 1970, atunci când a împins, din nou, echipa către trofeu.

Sursă foto: afuyecolony.blogspot.com

Ca să ne facem o idee despre importanța sa în angrenajul echipei, trebuie să menționăm că Brazilia nu a pierdut niciun meci în care Pele s-a aflat în teren împreuna cu Garrincha, un alt geniu brazilian.

Trecutul modest și copilăria încercată nu au fost șterse din memoria lui Pele, acesta păstrându-și clar în inimă și minte originile, inclusiv pe culmile gloriei, unde aerul rarefiat are deseori un efect de amnezie și de atrofiere a valorilor.

Cu toate acestea, Pele a fost un om extrem de norocos, care a putut, datorită talentului său să-și depășească condiția. Nu toți însă au putut face acest lucru, iar Pele a știut asta. De aceea, chiar din timpul carierei, dar mai ales după finalul acesteia, el s-a implicat în multe acțiuni caritabile menite să sprijine copiii defavorizați.

El a contribuit foarte mult și la dezvoltarea sportului care i-a oferit totul, fiind un veritabil și nepătat ambasador al acestuia, mergând chiar să joace în America de Nord pentru a promova fotbalul și a face din acest sport o unealtă pentru construirea unui viitor mai bun.

La finalul unei cariere antologice, unii rămân cu cele 1283 de goluri (sau 767, chiar nu mai contează), alții cu cele 3 Cupe Mondiale din palmares, însă consider că aceste numere și cifre reprezintă doar finalul, iar acesta nu este cel mai important.

Ceea ce contează cel mai mult într-o viață, sportivă sau de orice fel, este drumul parcurs, și nu destinația. Aceasta din urmă este importantă, poate, pentru a servi drept combustibil pentru cei care se simt istoviți pe drum.

Impresionat la Pele nu a fost numărul de goluri marcate sau de trofee adjudecate, ci puterea de a crede în el atunci când însăși viața îi era împotrivă. Încăpățânarea de a crede că el este așa cum n-a mai fost nimeni și că depinde doar de el să o dovedească.

Astfel șosetele umplute cu hârtie s-au transformat în mingea unei finale de Cupă Mondială, echipa „Celor fără pantofi” a devenit una dintre cele mai mari naționale din toate timpurile, puștiul sărac a devenit Rege, iar Edson Arantes do Nascimento a devenit Pele.


Pentru a cunoaște și înțelege cum a putut un puști din Brazilia să vrăjească toată planeta fotbal vă invit să participați la un concurs. Organizat împreună cu Preda Publishing, acesta poate fi câștigat de oricine care dă like paginii de facebook ionalexandru.ro, dă share pe facebook acestei postări și răspunde în zona de comentarii al postării de pe facebook la întrebarea “Care este echipa de club la care a jucat Pele timp de 18 ani și alături de care a cucerit 25 de trofee?”

Concursul ține până vineri la ora 23.59, iar câștigătoriul cărții lui Brian Winter, „Pele, De ce iubim fotbalul” va fi desemnat cu ajutorul random.org și va fi anunțat sâmbătă.