Penultimul meci al etapei cu numărul 9 din Serie A, Inter vs. Milan, a fost și cea mai așteptată confruntare. Orgoliile ating de fiecare dată cote maxime, iar fanii sunt dispuși să treacă cu vedere multe insuccese ale echipei lor cu condiția ca aceasta să iasă victorioasă din „Derby della Madonnina”.

De această dată s-a impus Inter, echipa merituoasă de altfel. Chiar dacă golul a venit foarte târziu, a fost o urmare firească a jocului din teren, în special în partea a doua, când Milan a fost clar surclasată.

Haideți să vedem ce și cum s-a întâmplat.

AȘEZARE

În ciuda graficii, care ne indică un 4-2-3-1, în majoritatea momentelor (mai ales în prima repriză), trupa lui Luciano Spalletti a fost așezată mai degrabă într-un 4-1-2-3, cu Brozovoic responsabil de inițierea atacurilor.

Gattuso a mizat pe un 4-3-3 gândit în special pentru anihilarea jocului de construcție al rivalilor.

Observăm, după cum am spus mai sus, Inter într-un 4-1-2-3, cu Nainggolan și Vecino în fața lui Brozovic. Milanul în 4-3-3 orientat către zona centrală pentru a crea un „două ziduri” care să-i forțeze pe cei de la Inter să joace în lateral.

Un alt avantaj a fost reprezentat de superioritatea numerică. Atât Brozovic, cât și Nainggolan și Vecino sunt depășiți numeric, deci în controlul adversarilor.

Chiar și în momentele în care primul val de presing (atacanții) era depășit și mingea ajungea fie la Nainggolan, fie la Vecino (cum este cazul acesta), era foarte ușor pentru jucătorii Milanului să recupereze mingea, deoarece reușeau să creeze situații de 2 vs 1 în favoarea lor.

DIFICULTĂȚI LA CONSTRUCȚIE

 

Ambele echipe au avut mari probleme cu circulația balonului, reușind de foarte puține ori să lege pase succesive pentru a crea un atac periculos.

Dincolo de lipsa de concentrare din unele momente și de impreciziile aferente, ambele echipe au avut sincope în ceea e privește jocul de pase din cauza adversarului.

Încă din startul partidei, băieții lui Spalletti au fost foarte agresivi cu presingul lor și au încercat în permanență să recupereze repede mingea. Condiția fizică excelentă le-a permis să mențină presiunea pe întreaga durată a meciului.

Acest marcaj strâns și agresiv a omorât de foarte multe ori din fașă orice încercare a Milanului de a ieși printr-un joc de pase din defensivă și a permis Interului să recupereze multe „baloane”.

De partea cealaltă, construcția Interului a suferit din două motive. Primul a fost prezentat mai sus: superioritatea numerică de la centrul terenului pe care o avea Milanul.

Al doilea ține de organizarea Interului.

Uneori echipa a părut ruptă în două, spațiile dintre jucători fiind prea mari. Asta o dată îți îngreunează jocul de construcție, iar a doua oară oferă mult spațiu între linii pe care oponentul să-l fructifice.

Cu Brozovic în dese rânduri izolat, Interul nu avea oameni în centru care să fluidizeze circulația „balonului”, iar mingea ajungea inevitabil în lateral, zonă în care Milanul se putea apăra cu ușurință.

(multe baloane pierdute la centru de ambele formații)

Ambele echipe se anulau reciproc, însă Milanul părea (la început) că se descurcă mai bine. Avantajul numeric de la mijlocul terenului oferea șanse mai mari echipei lui Gattuso să câștige mingea a doua, după o degajare, iar Handanovic nu are un joc grozav de picior, joc de picior al portarului care este foarte important atunci când oponentul face presing, cum a făcut și Milan, chiar dacă nu așa de agresiv și susținut ca al celor de la Inter.

Handanovic a avut un procent al paselor reușite de doar 72.4% (Donnarumma 92.6%), și din 18 pase lungi încercate a greșit 8 (Donnarumma a greșit două din 8).

DEFENSIV

Atunci când nu aveau mingea, cei de la Inter se așezau într-un 4-4-2 compact și foarte bine organizat, care nu prea a lăsat spațiu pentru Milan.

Defensiv, Milanul se așeza în 4-5-1, cu Higuain uitat undeva la mijlocul terenului, pentru un eventual contraatac. Deși am lăudat mai devreme jocul bun defensiv al Milanului, care a dat mari bătăi de cap oponenților, pe măsură ce meciul a înaintat, concentrarea jucătorilor lui Gattuso s-a diminuat, odată cu prospețimea fizică. Elevii săi nu au rezistat precum cei de la Inter ritmului alert de joc impus.

Observăm aici cum Musacchio îl marchează pe Keita Balde și cum Vecino sprintează în spațiul intermediar. Bonaventura, deși deja este foarte departe de Vecino, nu pare să fie prea preocupat de acesta.

Keita Balde a plecat din zona respectivă pentru a-l scoate din dispozitiv pe Musacchio, iar Vecino a rămas complet liber, deoarece Bonaventura nu a închis spațiul creat. Deși faza nu a fost foarte rapidă, Bonaventura nu s-a preocupat nicio secundă de Vecino care putea deschide scorul la această fază.

SPALLETTI CORECTEAZĂ

În a doua repriză, Spalletti le-a dat instrucțiuni noi celor doi mijlocași mai avansați, Vecino și Valero (intrat în locul lui Nainggolan). Pe rând, unul dintre ei trebuia să coboare mai aproape de Brozovic și să îi ofere acestuia mai multe opțiuni de pasă.

Apoi, prin această schimbare, Interul putea să-și elibereze un om în centru. În această imagine, Valero coboară în lateral, trage după el un om, iar Vecino poate să primească liber în centru, lucru care nu a fost posibil în prima repriză.

Așa cum am spus, în timp ce minutele se scurgeau, jucătorii Milanului deveneau din ce în ce mai obosiți și se achitau cu dificultate de sarcinile lor defensive.

De partea cealaltă, jucătorii Interului erau mult mai proaspeți și au crescut presiunea.

Toți jucătorii în jumătatea adversă.

GOLUL

Faza de mai sus, cu Bonaventura, anunța acest gol reușit de Icardi.

Rodriguez este atras în bandă, creându-se astfel un spațiu mare între fundașul lateral și cel central. Acel spațiu, în mod normal, trebuia acoperit de unul dintre mijlocașii centrali. Din nou, acest lucru nu se întâmplă, iar Vecino atacă nestingherit zona liberă.

Această situație îl determină pe Romagnoli să vină și el mult în lateral, lăsându-l astfel pe Musacchio într-un duel 1 vs 1 cu Icardi, pe care, evident, l-a pierdut. Donnarumma iese și el total neinspirat și Inter marchează, adjudecându-și toate punctele.

CONCLUZII

Deși începutul de meci a fost unul echilibrat, cu ambele echipe neutralizându-și adversarul, constanța le-a dat câștig de cauză celor de la Inter.

Milanul părea ca a găsit soluția pentru jocul de pase al oponenților, dar au rămas fără răspuns atunci când aceștia au schimbat (coborârea unui mijlocaș lângă Brozovic) și au căzut fizic spre finalul partidei.

Dacă Milanul era mulțumită cu o remiză, Interul a forțat victoria și a crescut presiunea, forțându-i pe băieții lui Gatusso să greșească.

Planul „A” al lui Gatusso a fost unul bun, însă strategia lui a fost prea liniară, el nefiind capabil să găsească soluții în timp real. Planul „A” al lui Spalletti nu a fost așa de inspirat, însă s-a adaptat și a venit cu planul „B” care i-a adus, meritat, cele 3 puncte puse în joc.