Începutul este marcat, evident, de un moment de reculegere ca urmare a tragediei din Leicester.

Pe un stadion desprins parcă din MLS, dar cu un gazon mai degrabă neglijat, City a preluat ceva din entuziasmul americanilor în startul meciului, începând cu golul din minutul 6. O fază la care a contribuit decisiv portarul cetățenilor, pasa lui ajunge până la Sterling care se descurcă excelent pe partea stângă a atacului și trimite în fața porții unde apare Riyad Mahrez care nu iartă și dedică, probabil, golul patronului fostei sale echipe cu care a cucerit titlul. 0-1 și Trippier își poate asuma cea mai mare parte din vină. În minutul 28 la defilarea lui David Silva în careu din minutul 28, putea fi 0-2 la ocazia marcatorului Mahrez. Lloris are totuși un reflex foarte bun, dar este evident scos din minți de către apărarea din fața sa.

Sursa: facebook.com/mancity

Meciul s-a jucat pe contre, calitățile individuale ale jucătorilor ieșind de multe ori în evidență, mai degrabă decât jocul colectiv. În minutul 34 apare o mare ocazie pentru Kane, care scapă pe un culoar liber în fața porții, dar Ederson dovedește încă o dată că merită toată admirația spectatorilor, ieșind perfect pentru un blocaj la minge. Mulți ar fi înșelați că Harry Kane a făcut o preluare prea largă, dar mingea a fost gândită bine, atacantul lui Spurs greșind doar prin subestimarea goalkeeper-ului din poarta lui City. Tottenham a avut momente în care pur și simplu nu s-a regăsit ca echipă, permițând astfel adversarilor să-și creeze ocazii pe care n-ar fi trebuit să le aibă. Întocmai din acest motiv, meciul a semănat cu unul din MLS, pentru a păstra comparația anterioară, în sensul că a avut ritm, intensitate, dar multe greșeli individuale și jumătăți de ocazii.


Repriza a doua aduce mai mult sau mai puțin același joc, cu Tottenham încercând să-și creeze ocazii, dar descoperirea din apărare se face simțită. Două ocazii în două minute pentru Aguero îl ține în priză pe portarul lui Spurs, acesta fiind găsit în ambele ocazii de șuturile argentinianului. Minutul 81 e momentul care ar fi trebuit să marcheze golul 2 al meciului și golul egalizator pentru echipa gazdă. La 6 minute după intrarea pe teren, Alli se descurcă de minune în apropierea careului și trimite o pasă care îl găsește singur-singurel pe Lamela, într-o poziție excelentă. Acesta șutează din prima, cu stângul, piciorul său bun, dar dezamăgitor de această dată pentru echipa sa, conștient că a ratat ocazia meciului. Guardiola mai trage puțin de timp până la final, prin două schimbări, iar tabela rămâne neschimbată.

City revine pe fotoliul de lider, la egalitate de puncte cu Liverpool, dar cu cel mai bun atac (27 de goluri) și cea mai bună apărare (doar 3 goluri primite), nu pot exista dubii cu privire la cea mai în formă echipă la momentul actual. Campioana își menține statutul, chiar dacă în acest sezon lupta pentru primul loc pare ceva mai aprinsă, cu 3 mari candidate: City, Liverpool și Chelsea. Arsenal nu e la mare distanță, doar 4 lungimi, dar au o inconstanță specifică unei echipe cu un antrenor nou, în special după atât de mult timp și într-un asemenea campionat puternic. Tottenham nu e nici ea departe ca număr de puncte, dar e departe de a fi capabilă să ducă un sezon cu 38 de meciuri în care să fie cea mai bună. Ceva le lipsește, cu toate că au un lot extrem de interesant, valoros și compact. Nu au făcut modificări față de sezonul trecut, apărarea nu are mari lacune, exceptând acest meci și pe cele din Champions League, dar dependența de golurile lui Kane și pasele lui Eriksen pare să facă diferența. Când celor doi nu le merge jocul, echipa suferă, iar Alli sau Lamela se ridică de puține ori la nivelul stabilit de aceștia.