Odată cu anii ’50, lumea a fost martoră la transformarea jocului de fotbal. Un fenomen urmărit cu sufletul la gură de milioane de oameni a renăscut, iar totul a pornit dintr-o țară din greu încercatul est al Europei.

Țara care a izbutit miracolul a fost Ungaria. Și mai surprinzător a fost momentul. Ungaria anilor ’50 era unul dintre cele mai nepotrivite locuri în care puteai trăi. O națiune confiscată de stalinism, supusă groazei și terorii a reușit să găsească o perlă în mocirla comunismului. Această perlă a fost prezentată lumii sub forma fotbalului și a arătat, poate pentru prima dată, ce influență are acest sport asupra oamenilor și vieții acestora.

Încă înainte de instalarea comunismului, Ungaria era una dintre cele mai talentate națiuni. La Cupa Mondială din 1938, ungurii au ajuns până în finală. N-au reușit să o câștige, dar își făceau prezentarea ca o viitoare mare echipă.

Din păcate, în numai câteva luni avea să izbucnească cel de-al Doilea Război Mondial. După acest episod tragic din istoria omenirii, pentru unele țări a urmat o perioadă de pace internă, de stabilitate și de prosperitate. Pentru altele însă, finalul războiului avea să fie doar începutul unei perioade lungi de suferință. Comunismul s-a instalat în țările din estul Europei, distrugând milioane de destine.

Ungaria a fost una dintre cele mai afectate țări de regimul autoritar, iar speranța oamenilor într-un viitor mai bun aproape că nu mai exista. Cu toate acestea, o mică oază în deșertul înghețat al stalinismului a apărut pentru atâtîncercații unguri.

Gustav Sebes – sursă foto: alchetron.com

Dintr-o încercare specifică regimurilor totalitare de a-și arăta supremația în toate domeniile, guvernul comunist al Ungariei l-a desemnat pe Gustav Sebes antrenorul echipei naționale al Ungariei, cu singurul scop de a forma cea mai bună echipă de fotbal, capabilă să rivalizeze cu exponentele capitalismului și să dovedească astfel că progresul vine de la răsărit.

Consultând arhivele și părerile celor care au prins respectivele vremuri, aflăm că Gustav Sebes a fost poate primul tactician în adevăratul sens al cuvântului. În genere, fotbalul se juca la fel în vremea aceea. Englezii, cei care au inventat acest sport, aveau propriul lor stil, iar celelalte țări încercau, mai mult sau mai puțin, să-l imite. Stilul englezilor era de domeniul empiricului. Aveau un atacant mare, masiv și robust spre care erau aruncate „baloane”, două extreme care îl însoțeau în atac și niște mijlocași care nu participau prea mult la faza ofensivă. De fundași nici nu mai poate fi vorba.

Într-o lume care părea satisfăcută cu acest mod de desfășurare, Gustav Sebes a ridicat câteva semne de întrebare și a dat naștere fotbalului modern. Fiind un tip cerebral și inovativ, Sebes nu s-a mulțumit să copieze munca altora, ci s-a încăpățânat să creeze un stil propriu, care să-i aducă un avantaj competitiv.

Așa arăta formația care avea să revoluționeze jocul de fotbal. Pornind de la așezare, 4-2-4, una neobișnuită și continuând cu sarcinile de joc, băieții lui Sebes au demonstrat lumii că se poate și altfel. Jucătorii maghiari nu aveau poziții fixe. Desigur, existau anumite responsabilități pentru fiecare jucător în funcție de poziția sa în teren, dar și libertate de mișcare. Jucătorii nu erau fixați pe pozițiile lor, ci erau încurajați să se deplaseze mult, să facă schimb de poziții și să preia sarcinile unui coleg. Pentru ca aceste permutări să se efectueze fluent, natural și în deplin control, Sebes a ales să-și formeze echipa luând jucători doar de la două cluburi. Avantajul era că aceștia se cunoșteau bine și deja existau ceea ce numim astăzi relații de joc.

O altă găselniță tactică a fost precursorul poziției de 9 fals. Dacă moda anilor respectivi impunea un număr 9 solid, capabil să domine fizic fundașii adverși, în echipa Ungariei nu exista un astfel de individ. Pentru Sebes era important ca jucătorii din față să facă schimb de poziții, să se dubleze și să sprijine construcția, derutând fundașii adverși care aveau probleme în efectuarea marcajului.

De asemenea, toată echipa se apăra și toată echipa ataca. Totul se realiza ca o mișcare în bloc. Rinus Michel, inventatorul fotbalului total, avea să declare că drept model pentru filozofia sa de joc a fost echipa lui Sebes.

Sursă foto: soccerfootballwhatever.blogspot.com

Preocupându-se în mod real de partea tactică și având unii dintre cei mai talentați jucători ai momentului, Gustav Sebes a mers la Olimpiada de la Helsinki (1952) cu gânduri dintre cele mai ambițioase.

Primul meci a fost și cel mai dificil, cel puțin prin prisma scorului. Ungaria a depășit cu 2-1 România, după care a marcat în următoarele 3 meciuri nu mai puțin de 16 goluri: 7 contra Turciei, 3 contra Italiei și 6 contra Suediei. În finală, ungurii s-au impus cu scorul de 2-0 în fața Iugoslaviei.

Lumea, poate inconștientă încă, era martoră la schimbarea unei paradigme fotbalistice.

La doar un an după spectaculosul triumf de la Helsinki, Ungaria a fost invitată pe Wembley, pentru un meci demonstrativ împotriva Angliei. Inventatorii fotbalului vs. revoluționarii fotbalului. O confruntare a trecutului cu viitorul. Ochii întregii planete erau ațintiți asupra a ceea ce britanicii au numit „Meciul Secolului”.

Britanicii aveau o echipă foarte puternică și erau convinși că vor avea un meci facil. Realitatea din teren avea însă să șocheze întreaga lume a fotbalului. Sub privirile a peste 100 000 de oameni, Ungaria umilea cu scorul de 6-3 o echipă a Angliei care nu mai pierduse pe teren propriu.

Un rezultat extrem de rușinos, în fața propriilor fani. Înfrângerea nu a putut fi acceptată și digerată, astfel că britanicii au cerut revanșa. De data aceasta meciul s-a desfășurat pe pământ maghiar. Ceea ce izbutea echipa de fotbal a Ungariei prin joc și rezultate a reușit să coaguleze o mare parte din societate, care găsea prin această formație o supapă în atmosfera sufocantă a stalinismului.

Pentru acest meci, din 1954, au aplicat peste 1 milion de persoane. Nu știm cu siguranță care este cifra oficială, dar putem afirma cu siguranță că la meci au asistat peste 100 000 de persoane. Poate că terenul a fost altul, dar deznodământul cu siguranță nu. Ungaria s-a impus și mai clar de data aceasta, cu scorul de 7-1. Lucrurile erau destul de clare acum. Anglia s-a încăpățânat și a abordat meciul în aceeași manieră. Au refuzat să recunoască superioritatea tactică a ungurilor, iar asta i-a costat. A fost un semnal pentru toată planeta că lucrurile evoluează, iar tradiționalul nu are nicio șansă în fața modernului.

Sursă foto: www.bbc.com

La puțin timp după această confruntare, a început Cupa Mondială. Deși în primul meci s-au impus cu 9 la 0 în fața Coreei de Sud, Ungaria a primit o lovitură serioasă în partida contra Germaniei de Vest. Fotbaliștii nemți au primit instrucțiuni clare să joace mult mai dur atunci când Puskas, principala armă a ungurilor, era la minge. Această abordare a funcționat, Puskas părăsind terenul accidentat. Chiar dacă Ungaria s-a impus lejer, a plătit un preț mare.

A urmat apoi o altă bătălie, cu Brazilia de această dată. 3 jucători eliminați și bătăi la vestiar între jucători. Un meci aprins, dar pe care Ungaria l-a câștigat. În semifinale a urmat Uruguay. Deși ungurii au condus 2-0 și păreau că se îndreaptă către o victorie lejeră, pe fondul unei lipse de concentrare, Uruguay a reușit să egaleze și să trimită partida în prelungiri.

Ungaria a câștigat cu 4-2, însă consumul fizic a fost mare. A urmat apoi un drum foarte lung până la hotel, câteva probleme cu trenul, astfel că jucătorii nu prea s-au odihnit.

Pentru atingerea mult visatului și meritatului obiectiv, câștigarea Cupei Mondiale, Ungaria mai avea de depășit un singur obstacol: Germania de Vest, o echipă pe care o învinseseră cu ușurință în grupe.

Înaintea meciului, antrenorul Germaniei de Vest a fost întrebat de un prieten jurnalist dacă a văzut că Ungaria a înscris 6 goluri Angliei. Neamțul a răspuns că da și l-a întrebat pe prietenul său dacă el a văzut că Ungaria a încasat 3 goluri de la Anglia, pentru că și Germania de Vest va înscrie 3 goluri în finală.

Exact ca în meciul contra Uruguayului, Ungaria a început în forță și a marcat de două ori. Pe fondul oboselii, Germania de Vest a marcat două goluri în 9 minute, iar avantajul ungurilor era anulat. În minutul 84, Germania de Vest marchează și golul 3, iar golul egalizator al Ungariei este anulat (incorect spun unii). Imposibilul se produsese. Chiar și cu Puskas (nerefăcut complet) în teren, Ungaria a ratat încununarea muncii și succeselor din ultimii ani. De altfel, această înfrângere era singura în 4 ani.

Din 1950 și până în 1955, Ungaria a marcat 220 de goluri în 51 de meciuri, dar nu a reușit să câștige cel mai important meci din istoria ei.

Încercând să-și revină din șoc, Ungaria și-a recăpătat încrederea în anii următori, izbutind o serie de 18 meciuri fără înfrângere. Însă meciul cu Uniunea Sovietică din 1956 avea să schimbe totul, atât pentru echipa de fotbal, cât și pentru întreaga societate.

La 2 ani după Cupa Mondială, Ungaria s-a deplasat la Moscova pentru a juca împotriva Uniunii Sovietice, neînvinsă acasă. La nivelul populației, miza era uriașă. Ungurii îi detestau pur și simplu pe ruși. Toate suferințele, toate neajunsurile și toate nenorocirile lor erau cauzate de comunism și, implicit, de Uniunea Sovietică.

O palidă dreptate s-a făcut pe teren: Ungaria a reușit să răpună monstrul roșu și să bucure întreaga populație. Importanța reală a acestui meci avea să se vadă o lună mai târziu, când a început revoluția din 1956.

Ungaria, reușind să învingă invincibila Uniune Sovietică, a transmis populației că până și o națiune mică poate învinge una mare. Speranța renăscuse în pieptul strivit al ungurului de bocancul sovietic. Această scânteie a inflamat toate frustrările acumulate în ultimii ani, astfel că societatea s-a răsculat împotriva guvernului comunist.

Sursă foto: dailynewshungary.com

Deși păreau că au o șansă la început, revoluționarii au fost pur și simplu zdrobiți de armata sovietică. Mii de oamenii au fost arestați, iar alte mii au fugit din țară. Printre aceștia s-au numărat foarte mulți atleți și fotbaliști, printre care și Koscis, Czibor și Puskas, care n-au mai jucat niciun meci pentru Ungaria.

Revoluția eșuată din Ungaria nu doar că a avut un impact major asupra societății, dar a și distrus cea mai frumoasă echipă de fotbal a momentului. Timp de 25 de ani, marea vedetă a Ungariei, Ferenc Puskas, a stat departe de țara al cărui erou fusese cândva. De-abia în 1981 acesta s-a putut întoarce și a beneficiat de gloria și admirația de care fusese privat în ultimele două decenii.

Această poveste a naționalei Ungariei nu este doar despre una dintre cele mai spectaculoase naționale de fotbal ale istoriei, ci și despre curajul de a încerca să fii altfel, despre dorința de a arăta lumii de ce ești capabil și despre forța de a te împotrivi răului. Prețul a fost unul mare, dar Ungaria a predat lumii o lecție neprețuită.