Era în jur de ora două a prânzului. Joi, în urmă cu 7 ani.

Caniculă îngrozitoare, aerul condiționat mergea fără repaus. La TV nu era mare lucru de văzut, în afară de neobositul teleshopping și știrile care se tot repetau. Una din ele mi-a sărit în ochi. Suna cam așa: „De la ora 18:30, pe stadionul Regie va începe partida dintre Sportul Studențesc și Ceahlăul Piatra-Neamț”. Nu știi dacă să râzi sau să închizi televizorul. Cine s-ar duce joi după-amiază, pe 30 de grade, la un meci al „lanternelor roșii”? Ei bine, nu multă lume. Dar uneori cantitatea nu-i chiar așa importantă.

Pe timpul verii, odată ajuns în cartierul Regie, te izbește un somn năprasnic, cauzat de liniștea căminelor în care nu se mai vede nici urmă de student. E vacanță generală de-a lungul străzilor care încă mai păstrează parfumul ultimului tânăr plecat spre gară, imediat după sesiune. Printre blocuri nu e chiar așa cald, iar în scurtă vreme ajungi la intrarea stadionului.
Nu mai e mult și începe „mult” așteptatul meci. La intrare, câteva persoane așteaptă liniștite să cumpere bilete. În aceste condiții, graba chiar nu strică treaba. Atmosfera e prea destinsă ca să fie stricată de vreo mini-ceartă între puținii „rătăciți”.

Stadionul Regie a fost construit în anul 1920 și are o capacitate de 10.020 de locuri. „Regia” este casa echipei Sportul Studențesc din anul 1954. Pe atunci, stadionul era denumit Belvedere, iar echipa era cunoscută ca Știința București.

Atât Sportul, cât și stadionul Regie au trecut prin multe perioade nefaste. Lipsa banilor, retrogradările și înfrângerile din finalele Cupei Romaniei sunt doar câteva exemple de piedici pe care „Gașca nebună” le-a întâmpinat în lunga sa peripeție fotbalistică. Cu toate acestea, la Sportul mereu s-a iubit fotbalul. Cu această dragoste s-au pus bazele clubului, atunci când câțivai studenți și profesori din București s-au hotărât să realizeze ceva memorabil împreună. Și, mai mult ca sigur, au reușit. Nu au câștigat campionate și cupe, dar compensau prin atitudinea de luptători și spiritul tânăr atât de carcteristic „studenților”. Erau niște copii care atunci când nu aveau examene făceau ce le plăcea cel mai mult: jucau fotbal. Erau o adevărată familie și nu aveau nevoie de bani, condiții și faimă ca să demonstreze asta. Pentru ei fotbalul se juca și pe burta goală, dacă era nevoie.

Așa arată Sportul Studențesc prin ochii unui tânăr. Ăsta e motivul pentru care m-am dus la Sportul – Ceahlăul, când nu exista absolut nicio miză și era cald de te topeai. Ca să simt emoția Regiei așa cum o simțeau Curelea, Ferfelea și Gigel Bucur. Voiam să aud strigătul bătrânilor de la tribuna umbrită, după fiecare gol: „Hei, hei, hai Sportul!”. M-am dus în Regie ca să mă simt bine. Ăsta era efectul „Găștii nebune”.
Când spui Sportul Studențesc te gândești și la echipa minunată la care au jucat în anii 80 Hagi, Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, Marcel Coraș sau Aurel Țicleanu.

Indiferent de vârstă, Sportul mă va face să mă simt veșnic tânăr. Nu știu când voi mai vedea un meci al studenților în Regie, dar rămân cu mândria că am ținut cu Sportul atunci când multă lume nu dădea doi bani pe el. A, da! Și păstrez și amintirile. Unele bune, altele rele, dar așa e când ești tânăr. Mai și greșești.
Am greșit și eu de multe ori, dar un lucru cu siguranță nu-l voi regreta niciodată: că făceam parte din „Gașca nebună”.

Mi-e dor de Sportul.

Dacă v-a plăcut această poveste puteți citi și despre Ghencea, Ștefan cel Mare sau Giulesți.