„Nu știam că, pentru a deveni jockey, prima oară trebuie să fii cal.”

Așa suna răspunsul lui Sacchi la venirea pe San Siro. Era un antrenor fără prea mare experiență ca fotbalist profesionist, lucru pentru care era privit cu suspiciune de către presa italiană.
Arrigo Sacchi s-a născut în 1946 în micuțul orășel Fusignano. Aici a început să joace fotbal în timpul liber, când nu vindea la magazinul de pantofi. Sacchi a crescut urmărind meciurile unor echipe care favorizau faza de atac. Honved, Real Madrid, Brazilia și Olanda au reprezentat motorul pasiunii sale pentru fotbal, în special pentru cariera de manager.

Prima echipă pe care a antrenat-o a fost Baracca Lugo. La 26 de ani, Sacchi trebuia să conducă un vestiar format din jucători mult mai înaintați în vârstă decât el. „Portarul meu avea 39, iar atacantul 32. Trebuia să-i câștig de partea mea”.

De-a lungul anilor săi de debut, s-a instalat pe banca mai multor cluburi din Italia. Bellaria, Rimini, echipa de tineret a Cesenei și echipa de tineret a Fiorentinei nu erau nume mari, dar reprezentau un început. În 1985, Sacchi ajunge la Parma, care evolua in Serie C1. În primul său sezon la noua echipă, Sacchi reușește promovarea în Serie B și ratează la limită performanța să ajungă în Serie A. O performanță și mai interesantă în perioada petrecută pe banca Parmei a fost parcursul din Coppa Italia, unde a învins AC Milan de 2 ori în același sezon: mai întâi în grupe și apoi în prima fază eliminatorie a competiției. A fost îndeajuns ca să-i atragă atenția lui Silvio Berlusconi, patronul lui AC Milan, care imediat l-a adus pe banca tehnică a „rossonerilor”.

1987 este anul in care Arrigo Sacchi ajunge pe San Siro. În ciuda lipsei de încredere care roia în jurul său, noul manager al Milanului a obținut titlul de campion încă din primul sezon, mai apoi cucerind și Supercoppa Italiana din 1988. Un start promițător care a oprit instantaneu valul criticilor.


După succesul de pe planul intern, Milanul lui Sacchi a funcționat impecabil și în Europa, reușind să câștige de două ori consecutiv trofeul European Cup (Champions League de astăzi). Echipa „rossonerilor” era construită din fotbaliști excepționali la momentul respectiv. Rețeta succesului lui Sacchi era formată din linia defensivă Franco Baresi –  Alessandro Costacurta – Mauro Tassotti – Paolo Maldini, trio-ul ofensiv Marco van Basten – Ruud Gullit – Frank Rijkaard și mijlocașii Roberto Donadoni și Carlo Ancelotti.

Prima finală europeană a fost cea din 1989, împotriva unei foste câștigătoare a competiției, Steaua București. Trofeul a ajuns în vitrina de pe San Siro după un 4-0 administrat de către italieni. În acel sezon, Milanul a mai trecut de Steaua Roșie Belgrad (3:2 la general), Werder Bremen (1:0 la general) și Real Madrid (6:1 la general).

Deși echipa nu mai era la fel de puternică ca în sezonul anterior, AC Milan a obținut al doilea succes european consecutiv, după o finală împotriva clubului antrenat de Sven-Göran Eriksson, Benfica Lisabona, singurul gol fiind marcat de Rijkaard, după o pasă trimisă de Van Basten. Astfel, „rossonerii” deveneau prima echipă dupa 1980 care reușea să păstreze trofeul european și ultima până la recenta performanță a Realului cu Zinedine Zidane pe bancă. Sacchi nu s-a oprit aici și a cucerit Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală din 1989 și 1990, umplând cu trofee vitrina de pe San Siro.

Sursa: Il Giornale

Cu toate acestea, Milan a pierdut în finala Cupei Italiei din 1989-1990, contra lui Juventus. A urmat apoi un sezon eșuat, presărat cu eliminări din Europa și Cupa Italiei, precum și cu ratarea dureroasă a titlului de campioană, în favoarea Sampdoriei. A fost ultimul sezon al lui Sacchi pe San Siro, după 4 ani de activitate.

După perioada petrecută la Milan, Arrigo Sacchi a devenit selecționerul Italiei, alături de care a ajuns până în finala Campionatului Mondial din 1994, pierdută la penalty-uri în fața Braziliei. Acel meci a reprezentat un moment istoric, fiind prima finală decisă la lovituri de departajare. A urmat apoi Euro 1996, unde Italia a dezamăgit crunt, fiind eliminată încă din faza grupelor.

Arrigo Sacchi s-a întors la AC Milan dupa experiența de la echipa națională, înlocuindu-l pe Oscar Tabarez în decembrie 1996. Din păcate, a doua perioadă pe San Siro a fost una dezamăgitoare, „rossonerii” terminând campionatul pe locul 11 și suferind cea mai drastică înfrângere din istorie: 1-6 cu Juventus, pe San Siro.

Spre sfârșitul carierei de antrenor, Sacchi a petrecut un sezon la Atletico Madrid, unde a obținut un loc 13 în campionat și a pierdut în finala Cupei Spaniei. Pentru a încheia ciclul carierei manageriale, Arrigo Sacchi s-a întors la Parma în 2001, dar doar pentru câteva etape.

Sursa: panditfootball

Milanul lui Sacchi din anii 1987-1991 este considerat una dintre cele mai bune echipe din istoria fotbalului. Stilul „Profetului din Fusignano” este unul aparte, bazat pe un atac de tip 4-4-2, renunțând astfel la libero-ul tradițional, atât de obișnuit în fotbalul italian la acea vreme. Pe partea defensivă, echipele antrenate de Sacchi adoptau un marcaj zonal, care a fost introdus de predecesorul său la Milan, Nils Liedholm.

Arrigo Sacchi este un adept al conceptului olandez de „fotbal total”, în care jucătorii sunt pregătiți încă de tineri să poată evolua pe orice poziție, ajutând echipa indiferent dacă sunt sau nu în posesia balonului. Mai mult de atât, Sacchi este o persoană care crede cu adevărat în valorile morale și etice ale echipei, tratând jucătorii în mod egal: „Nu poți realiza nimic de unul singur. Și dacă reușești, nu o să reziste prea mult.  De multe ori citez ce a spus Michelangelo: Spiritul ghidează mâna.”

Pentru a îmbunătăți chimia din jocul echipei, Sacchi a introdus la antrenament „jocul umbrelor”, în care jucătorii simulau un meci de fotbal, dar fără minge. Antrenamentele pregătite de Sacchi erau unele stricte și riguroase, unde disciplina și etica muncii se puteau observa cu ochiul liber. O altă caracteristică specifică italianului era atenția îndreptată spre detalii. Astfel, soluțiile tactice dinaintea meciurilor erau pregătite cu mare atenție, iar jucătorii aveau responsabilitatea să le învețe și să le respecte.

Sursa: acmilanforum

Armele lui Sacchi constau în presiunea ridicată asupra adversarilor, capcana la offside și o linie defensivă poziționată astfel încât să nu fie mai mult de 25 de metri între apărare și atac. Acest stil de joc a fost împrumutat mai târziu cu succes de către Jose Mourinho la Porto, Pep Guardiola la Barca, Jurgen Klopp la Borussia Dortmund și Jupp Heynckes la Bayern Munich.

Fabio Capello, succesorul lui Sacchi la AC Milan, a păstrat stilul de joc impus de acesta, reușind ulterior să câștige 4 titluri în Serie A și trofeul Ligii Campionilor. Un alt antrenor al timpurilor noastre, Rafael Benitez, care s-a impus în Cupa Uefa, Liga Campionilor și La Liga, reușind să cucerească numeroase trofee, spune despre Sacchi că este modelul său în cariera de manager: „El este antrenorul care a revoluționat fotbalul în ultimii 50 de ani”.

Ce am învățat eu din povestea lui Arrigo Sacchi este că dacă ai o perioadă bună, poți rămâne în istorie pentru totdeauna. Nu contează de unde pleci, contează unde ajungi. De la magazinul de pantofi la finala Champions League este un drum lung, dar depinde cum îl vezi. Poate să fie un drum din care nu înveți nimic sau un drum la finalul căruia rămâi cu o experiență extraordinară. În cazul lui Sacchi, Milanul cu siguranță a reprezentat cel mai frumos peisaj care inspiră și alți oameni sa meargă pe drumul bătătorit de italian.

Sursa: Eurosport

A doua perioadă pe San Siro nu a fost una grozavă, dar știm prea bine povestea cu ciorba reîncălzită. Nici celelalte echipe antrenate nu au avut rezultate impresionante, dar niciodată nu strică să încerci. Uneori îți iese, alteori rămâi în istorie.

„Fotbalul este cel mai important dintre lucrurile cele mai puțin importante din viață”. Sunt vorbe grele și la început poate nu realizăm ce înseamnă, dar Arrigo Sacchi cu siguranță știa ce spunea. Viața este mai presus de orice sport. Dar, în același timp, sportul ne poate învăța lucruri folositoare despre viață. Când pierdem un meci sau un trofeu, nu trebuie să disperăm. Poate că vom mai avea ocazia să ne revanșăm, iar dacă nu, măcar am încercat. Tot ce contează este să fim mulțumiți cu noi înșine și să știm că am făcut tot ce am putut, și, în același timp, să nu renunțăm la ce ne-am propus la începutul drumului. La un moment dat, Milanul nostru își va face apariția.

Arrigo Sacchi nu este un model numai pentru stilul său de joc, ci și pentru stilul său de viață. Chiar dacă înainte nu a fost cal, cu timpul a devenit un jockey desăvârșit. Chiar dacă nu a avut șansă, a muncit și și-a construit-o de unul singur. Și chiar dacă la început lucrurile nu erau foarte clare, la final s-a uitat cu plăcere în spate și a spus cu zâmbetul pe buze: „Ciao, Rossoneri!”

Toate au un început, un sfârșit și o poveste. Nu trebuie să fie de basm, dar să fie ca pe San Siro: cu pasiune.

Sursa: The National