Pe 14 iulie 2018, Jorge Luiz Frello Filho era oficial anunțat ca noul jucător al celor de la Chelsea pentru suma de 57 de milioane de lire sterline. Jorginho, căci despre el e vorba, a fost una dintre principalele condiții pentru ca venirea lui Sarri să se petreacă. Fostul antrenor al vicecampioanei Italiei, Maurizio Sarri, proaspăt instalat pe banca tehnică a „albaștrilor” avea nevoie de un jucător precum Jorginho pentru a își putea implementa stilul de joc în Premier League. Așa că și-a condiționat sosirea de transferul unui astfel de jucător. Cine putea să îndeplinească această misiune mai bine decât însuși Jorginho?

După parafarea înțelegerii dintre cele două cluburi (Napoli și Chelsea), Sarri a început să introducă filozofia sa de joc în vestiarul londonezilor. Aceasta, cunoscută și sub numele de „Sarri-ball”, presupune crearea superiorității numerice într-unul din flancuri, ca urmare a poziționării jucătorilor și a circulației „balonului” după anumite tipare. Pentru ca totul să se desfășoare natural, Sarri l-a adus pe Jorginho (poate cea mai importantă „rotiță” din mecanismul său) în jurul căruia a început pregătirea echipei.

Jorginho se situează în fața fundașilor centrali și în spatele primei linii de presing a adversarilor. Aceasta este poziția care îi convine cel mai mult, deoarece de acolo poate organiza jocul și își poate etala calitățile.

Puncte forte

Fiind primul mijlocaș din fața fundașilor, Jorginho are rolul de a distribui „baloanele” și de a impune tempoul partidei. Sarcina este cu atât mai dificilă din cauza presiunii: orice minge pierdută de Jorginho în zona respectivă înseamnă un mare pericol pentru echipa sa. Din fericire pentru suporterii celor de la Chelsea, mijlocașul lor are o tehnică bine desăvârșită de protejare a „balonului” (în ciuda fizicului deloc impunător – 1, 8 m înălțime, 65 Kg) și pierde foarte rar mingea. Dar, dincolo de tehnica sa, mai există o explicație: „informarea”. O cutumă răspândită în fotbalul de elită este „scanarea” zonei în care te afli înainte de a intercepta pasa. Cu alte cuvinte, din momentul în care colegul ți-a pasat mingea și până când tu o preiei, arunci rapid câteva priviri în jurul tău pentru a te „informa” cu privire la situația imediată. Astfel nu poți fi luat niciodată prin surprindere și ești deja cu un pas înaintea oponentului, pentru că tu deja știi unde poți și unde nu poți să trimiți mingea.

Ok, reușește să păstreze posesia, dar mai departe? Ei bine, mai departe începe pericolul pentru celelalte echipe.

Am explicat deja că Sarri încearcă să își depășească numeric adversarul în zonele laterale. Elevii săi încearcă să realizeze acest lucru în modul următor:

  • unul dintre cei 3 atacanți (RF aici) se deplasează în zona intermediară;
  • fundașul lateral (RB aici) avansează foarte aproape de tușă;
  • unul dintre mijlocașii centrali (CM) se deplasează în lateral și creează un „triunghi”.

După ce respectivii și-au ocupat posturile, iar „triunghiul” este format, urmează distribuirea balonului în zona respectivă. Aici intervine Jorginho.

Datorită abilității sale de a pasa, mijlocașul celor de la Chelsea izbutește aproape de fiecare dată să își găsească coechipierii prin intermediul unor pase rapide. Foarte importante pentru fluiditatea și coerența jocului de pase sunt viteza de reacție și precizia. Iar Jorginho excelează la ambele capitole.

Fiind deja „informat” cu privire la situația din teren, Jorginho poate să distribuie mingea fără preluare, ceea ce scurtează din timpul de reacție al adversarului și accelerează atacul.

Respectivele „triunghiuri” mai sunt puse în valoare și prin verticalizările foarte exacte ale lui Jorginho. Până acum, el a reușit să completeze 47 de astfel de execuții.

De asemenea, Jorginho prin viziunea sa, dublată de acuratețea paselor, poate să anuleze linia de presing formată din mijlocașii echipei adverse. Nu de puține ori, Chelsea a avut în față o echipă care s-a apărat pe două linii. Datorită noii achiziții, londonezii au putut să fructifice spațiul dintre liniile oponentului și să transforme cu rapiditate un atac pozițional lent într-o ocazie de gol. Totul începe de la o „banală” pasă cu latul, însă precisă și dată la momentul oportun, când breșa apare.

Odată cu trecerea timpului însă, adversarii au început să înțeleagă importanța și valoarea lui Jorginho, astfel că au luat măsuri împotriva sa.

Presingul a fost mai concentrat în zona în care activează italianul sau un jucător a primit sarcina marcajului om la om. Chiar și așa, un mijlocaș de talia lui Jorginho reușește să se adapteze noii realități și să anuleze încercările adversarilor.

Atunci când adversarul adoptă o poziție mai avansată și încearcă să recupereze sus, intră în lumina reflectoarelor capacitatea de distribuție a „balonului”. Calm și foarte concentrat, Jorginho nu își pierde cumpătul și se arată mereu în zona liberă pentru a intercepta mingea și pasează către coechipierul liber. În Italia, fostul mijlocaș al celor de la Napoli avea o medie de 97 de pase pe meci (în sezonul 2017-2018, acesta a reușit să doboare recordul de pase într-un meci; peste 150). Până acum la Chelsea, în 23 de apariții (în Premier League) a înregistrat 2, 136 de pase, adică o medie de aproximativ 93 de pase pe meci. Foarte implicat, așa cum trebuie să fie jucătorul care are sarcina „organizării” pe umeri.

Sursă foto: www.foxsportsasia.com

Înainte de a trece mai departe, aș vrea să anticipez o întrebare: „Da, are 2 000 de pase, dar câte sunt în spate?” În mentalul colectiv (nu doar în cel românesc), pasa „în spate” uneori este bună, dar de multe ori este huiduită. Din cele 2, 136 de pase complete până la momentul scrierii editorialului, „în spate” au fost 846. Înainte totuși să tragem concluziile care deja li s-au conturat unora pe buze, să contextualizăm puțin.

Atunci când faci parte dintr-o echipă care se bazează pe jocul de construcție, principala preocupare este păstrarea posesiei. În timp ce coechipierii din față încearcă să găsească spațiile libere și să își surclaseze numeric adversarii, cei din spate asigură circulația „balonului”. În momentul în care cei din față nu sunt suficient de rapizi sau de mobili, purtătorul de „balon” (Jorginho în cele mai multe cazuri) nu poate să își asume riscuri inutile și să încerce o pasă fantezistă. Din rațiuni tactice, el va pasa fie în lateral, fie în spate pentru a recircula mingea și a da o nouă șansă jucătorilor din față să se elibereze.

Nu, Jorginho nu este un jucător spectaculos și nu are artificii în buzunar, dar este foarte calculat și sigur pe el. Așa cum știm, cei tactici nu au timp de complicații.

Revenind însă la soluțiile găsite de Jorginho față de mișcările adversarilor, am rămas dator cu răspunsurile la presingul om la om.

În aceste situații, mijlocașul italian nu se prea poate implica în jocul de pase, dar compensează prin alte abilități. Atunci când Jorginho este marcat și nu poate juca mingea, el tot nu se degrevează de responsabilitatea coordonatorului, ci le indică colegilor. prin strigăte și gesturi, unde să joace următoarea pasă sau să avanseze. Nu de puține ori, prin astfel de indicații, Jorginho a reușit să dejoace presingul adversarilor și să intre în posesia mingii. Nu sunt foarte mulți jucători care să aibă un impact atât de mare cu minge sau fără minge.

A reușit și 30 de intercepții, pentru că reușește să anticipeze foarte bine jocul și știe unde trebuie să se poziționeze.

Puncte slabe

În încheiere câteva cuvinte despre minusurile din jocul acestuia.

Ofensiv nu se remarcă decât foarte rar. În cele 23 de meciuri de Premier League, Jorginho a trimis 10 șuturi, și a reușit să marcheze 1 singur gol (din penalti) și nu are încă nicio pasă de gol. Centrările foarte puține la număr, doar 2, dintre care una a fost greșită.

Nici defensiv nu excelează. Prin natura poziției pe care o are, Jorginho trebuie să acopere spațiile libere din apărare. Dacă, de exemplu, fundașul stânga este îndepărtat de fundașul central și astfel se crează un spațiu liber, datoria lui Jorginho este de a acoperi acel spațiu. Problema este lipsa de viteză pe care o resimte italianul. De multe ori el este depășit de adversar, iar echipa sa este descoperită.

Nici în duelurile 1vs1 nu se simte foarte confortabil. Din 168 de dueluri în care a fost implicat până acum în Premier League, Jorginho a pierdut 90. La jocul aerian are, de asemenea, mari carențe: din 23 de dueluri aeriene a pierdut 16.

Concluzii

Poate că mulți vor continua să-l conteste și să îi ignore adevărata valoare, dar cine vrea să vadă, vede.

„Blestemul” lui Jorginho (dar și a altora) este că nu iese destul în evidență. O prezență discretă, modestă, ignorată pe nedrept de multe ori. Poate că nu o să câștige niciodată vreun premiu de popularitate, dar o să primească mereu credit din partea celor care vor să îi recunoască munca. Un coordonator lucid, cu o minte analitică, aproape mereu cu un pas în fața adversarilor.

„Sarri-ball” este lăudată, apreciată și copiată, dar piesa cheie are titlul de anexă în spațiul public. Până acum putem afirma că Chelsea a făcut o investiție foarte bună și că Jorginho este unul dintre cei mai buni mijlocași centrali din Premier League, evidențiindu-se prin calm, tehnică, cunoștințe tehnico-tactice și acuratețea paselor.