„Bine ați venit pe cel mai vechi stadion din Primera!”, ne-a spus ghidul când abia am urcat în tribune. Suna a promisiune de ceva măreț. Am respirat. Iar creierul a simțit nevoia să fugă de acolo. Așa că i-am găsit un reproș ghidului și unul mie. Lui, cumva pedant, pentru că i-a spus „Primera” și nu „La Liga”, așa cum e denumită oficial de ceva vreme. Dar și noi veneam dintr-o țară unde toată lumea spune „Steaua” unei echipe devenită „FCSB” printr-o hotărâre judecătorească. Reproșul gasit mie: să văd pentru prima oară Mestalla în 2018?! Așa târziu? Stadionul Valenciei? Puteam mai repede! Am încheiat respirația. Ghidul vorbea… Am ratat câteva cuvinte, dar mi-am reluat repede ascultarea.

Un liliac mare cât toată tribuna se uita spre mine. Eram la Tribuna I. Liliacul uriaș era format din scaunele de la „a doua”. Este simbolul echipei, știam. „Ce reprezintă?” Întreabă ghidul? Câțiva curajoși hiperactivi au simțit nevoia să se bage în seamă. „Simbolul echipei Valencia!”. Era prea simplu ca să mă impresioneze răspunsul tovarășilor cu care făceam turul stadionului Mestalla. Cum am mai spus, știam și eu. „Dar nuuu!” Ghidul părea pus pe surprize: „Nu doar al echipei, ci și al orașului!” Deci, practic, nu știam nimic! Alături de mine,  zeci de fețe uimite. I-am văzut. Printre ei mulți spanioli. Și nu știau!! „Amintiți-vă și cum arată sigla lui Levante!”, continuă ghidul. Eram hipnotizat.

Hai să întrerupem puțin povestirea de pe Mestalla! Eu, de fapt, m-am dus la Valencia să o văd pe Levante. Era ziua unui prieten care ține cu Real Madrid. Câțiva prieteni de-ai lui i-am făcut o surpriză și i-am oferit cadou o excursie la Valencia. Început de februarie 2018. Frig în România, dar destul de cald la Valencia. Părea o idee bună să îl ducem acolo unde Real Madrid avea acum meci cu Levante. Am căutat bilete, am intrat pe site-ul lui Levante, deci… Cum arată sigla lui Levante?

AMUNT! Așa strigă suporterii Valenciei ca să îi poarte pe jucători spre victorie. E un strigăt străvechi – câtă istorie e în Valencia asta – un fel de „înainte!”,un fel de „mai sus!” sau „pe ei”. Peste peluza în care stă galeria Valenciei, scria tot cu litere mari formate din scaune „AMUNT”. Este în valenciană. De fapt, în catalană, dar asta e altă poveste. Din cauza tensiunilor istorice și politice, valenciana a apărut ca derivată a limbii catalane. Dar toți catalanii înțeleg perfect valenciana, iar toți valencienii înțeleg perfect catalana. Academia Lingvistică Valenciană recunoaște că valenciana și catalana sunt două denumiri diferite ale aceleiași limbi. Știm și noi asta. Limba moldovenească este doar o altă denumire a limbii române; la fel ca între catalană și valenciană, nu există dicționare. Valencienii sunt de fapt catalani, dar nu vor desprinderea din Spania, unde acum ei sunt o comunitate autonomă. O eventuală trecere sub Catalonia nu ar face decât să le schimbe suveranitatea, dar ei ar atunci ar fi pur și simplu bucata mai mică din două parți, în timp ce acum sunt egalii tuturor celorlalți. Ciudată și orgolioasă țară și Spania asta! Au și ei mândria lor…

Când se urlă din tribune „Amunt! Amunt!” adversarii se crispează, încearcă ghidul să ne convingă. „Amunt” Sună agresiv, sălbatic, războinic și asta îi înhibă. Așa o fi. Ghidul ne-a arătat și scaunul cu numărul 1 de pe stadion. E chiar pe linia de la centrul terenului. Acolo stă regele Spaniei la meciurile de cupă sau la meciurile la care joacă naționala Spaniei. Nu e vorba de nicio lojă. E un scaun între scaune, între oameni.

Aici a jucat Spania toate cele 3 meciuri din prima fază a grupelor la Cupa Mondială din 1982. Mestalla a fost gazdă și la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992 (catalani, v-am zis…), iar organizatorii au ales ca gazdă a meciurilor Spaniei, Mestalla și nu Camp Nou. Spania a jucat 5 meciuri pe Mestalla și doar finala, festivă, pe Camp Nou, unde a învins Polonia și a ieșit campioană.

Mestalla e casa Valenciei din 1923, echipa e înființată în 1919. Profit de ocazie și îl întrerup pe ghid. „Ați spus că este cel mai vechi stadion din Primera și al doilea din Spania. Dar care e cel mai vechi?” Puteam afla asta și de pe internet, dar am simțit că anumite lucruri au farmec să le afli altfel. „Gijon!”, a venit răspunsul.

Mestalla e un stadion minunat, dar Valencia se va muta de pe el. Noile norme UEFA și FIFA cer alte condiții de parcare, iar stadionul deși arată modern, nu învechit, e înghesuit între clădiri. Plus că FC Valencia vrea spectatori mai mulți pe stadion. Proiectul pentru „Nou Mestalla” concepea 80.000 de locuri. Construcția lui a început în 2007, dar s-a blocat pe timpul crizei. Noile planuri mai prevăd doar 60.000 de locuri. Criza a prelungit viața bătrânei Mestalla și pentru ca localnicii să nu uite vremurile când stadionul chiar a salvat vieți.

Dacă chestiunea cu liliacul e mai mult una simbolică, stadionul a ajutat realmente oamenii orașului la inundațiile din 1957 când au murit aproape 100 de localnici. Ploaia a început într-o dimineață. Furtună. Trei zile a plouat non-stop. Torențial. Potop. A plouat și în jurul Valenciei, astfel că Turia, râul care trecea prin Valencia, s-a transformat în ocean. Străzile au fost complet inundate, iar multe clădiri acoperite de ape. Ghidului i se schimbă fața. Nu pare să aibă 30 de ani împliniți, dar devine afectat când vorbește de inundații. Valencia a fost înecată de 5 metri de apă. Pentru mulți stadionul a devenit salvarea. Le-a oferit adăpost și viață. Efectele inundației au afectat și stadionul care a avut nevoie de lucrări de susținere după ce apele s-au retras.

Spaniolii spun că în ultimii 700 de ani au fost peste 70 de mari inundații în Valencia. Ceva trebuia făcut. Franco a vizitat orașul și a promis o schimbare majoră. Spania a demarat „Plan Sur”, proiectul prin care a scos râul din oraș. Turia a fost deviat la câțiva kilometri în exteriorul orașului. Lucrarea a durat aproape 10 ani, dar a salvat Valencia de inundații – se crede, se speră – pentru totdeauna. Fostul curs al râului s-a transformat natural, iar acum este un spațiu verde de o spectaculozitate unică. Interesant este că voi, cei care ați ajuns până la aceste rânduri, nici nu v-ați dat seama că ați început să citiți despre un stadion și ați ajuns aici. Nu sunt secrete, însă aceste informații au ajuns la mine prin simpla vizită a unui stadion și ăsta e meritul stadionului Mestalla.

Stăpânii Valenciei și ai stadionului Mestalla cred în educație. Copiii stau la rând la aceste tururi ale stadionului și în tot acest timp, pot învăța ca la școală. Chiar mai plăcut decât la școală. Sunt panouri despre biologie, chimie, fizică, toate într-un mod ușor de asimilat.

dig

Odată intrat în stadion poți să îi vezi muzeul. Trofeele, dar și elogiile către jucători. Vestiarul Valenciei e incomod la șezut, stai pe lemn. E așa de pe vremea lui Benitez. El a spus că înainte de a intra pe gazon jucătorii nu trebuie să fie adormiți, să fie gata de acțiune, să se gândească la meci ca la un război, că viața e o luptă. Al oaspeților e mai comod. Să fie ei relaxați.


Pe un perete găsești numele tuturor jucătorilor străini. În dreptul României sunt trecuți Belodedici, frații Adrian și Sabin Ilie, Dennis Șerban și Gabi Popescu. Poate vor mai fi. Trebuie să mai fie! Ieșim.

Peste stradă este o terasă. Ne așezăm acolo. Barul lui Manolo, toboșarul celebru al naționalei Spaniei, e la 50 de metri mai încolo, dar acum nu e momentul pentru asta. De la terasa noastră privim stadionul. Arată monumental, modern și cu personalitate.

Tipul bătrân și puternic, așa cum e un călugăr shaolin pe care nu poți să-l subestimezi nici o secundă. Eu am comandat o bere Turia. Înăuntru, în bar, e un graffiti uriaș cu Mario Kempes, simbolul Valenciei. Kempes, omul care în 1978, la 3 luni după ce a făcut din Argentina campioană mondială s-a înclinat la Pitești în fața lui Dobrin. După meciul pierdut de Valencia la Pitești, Kempes a găsit puterea să-i strângă mâna lui Dobrin, cel care i-a trecut mingea printre picioare și, așa cum ciudat se spune, l-a umilit fotbalistic. Dobrin al nostru nu mai e, dar iată suntem la Valencia și gândurile noastre ajung la el. Datorită lui Kempes, în prezent ambasadorul Valenciei. Ne spune cineva că nu e în Valencia zilele astea. 7-8 suporteri de vârste diferite preferă să stea înauntru, unde e un monitor. La televizor se discută despre meciul de ieri. Valencia a pierdut în fața Barcelonei cu 1-0, Suarez pe final. Meciul tur din semifinalele Cupei Spaniei. Suporterii acceptă greu înfrângerea. Noi ne întoarcem pe terasă. Să mai privim Mestalla. Cât se mai poate… Se vorbește despre demolare și construirea unor apartamente sau a unui mall. Noi ne uităm la ea. Sorbim din bere și vorbim rar. E atâta istorie în fața noastră. Iar Turia nu e doar râul care i-a modelat și i-a încercat atât de mult pe valencieni. Este și numele celei mai bune beri pe care o poți bea în Valencia. Și nu fac compromisuri.

Povestire superba, marca Bogdan Hofbauer, prietenul meu pe care îl găsiți zi și noapte pe hoffline.ro.