Mă uit la Formula 1 de când eram mic. Duminica era ziua în care masa de prânz era luată în familie în camera de zi, alături de televizor, care invariabil mergea pe canale care transmiteau sport. Fie că era vorba de tenis, fotbal, sporturi de iarnă, sau, în unele weekenduri, Formula 1. Sincer, nici nu mai știu ce canale TV transmiteau Marile Premii din acei ani.

Erau vremuri în care nu știam ce înseamnă un calendar competițional, nu înțelegeam că unele mașini sunt în mod evident mai bune din punct de vedere tehnic decât altele, și credeam că pilotul face totul. Erau vremuri în care îmi alegeam favoriții în sport în funcție de sonoritatea unui nume sau de culorile unei echipe. Și niciodată nu îmi alegeam aceiași favoriți ca tatăl meu sau prietenii mei. Motivele pentru care mă uitam la sport erau cumva, neînțelese, dar existau. Ceva mă atrăgea și spre Formula 1 – cărui băiat nu-i plac mașinile rapide și arătoase?

Pe măsură ce m-am maturizat am înțeles tot mai multe și am început să-mi aleg favoriții în funcție de niște principii pe care țin să cred că le am în tot ce înseamnă viață. Treptat, însă, uitându-mă la tot mai mult sport și scriind sau vorbind despre el, am ajuns să nu prea mai am favoriți în multe discipline. Formula 1 este una dintre ele. Ok, simpatii sau antipatii mici există, dar în general nu tind să acord mai multă atenție unei echipe sau unui pilot față de restul. Uneori mă gândesc că poate nu e chiar bine. Sportul e menit să fie pasional, să adune împreună fanii care au aceleași simpatii.

Din fericire, mă gândesc, sunt unul dintre puținii care nu au astfel de simpatii în Formula 1. Majoritatea fanilor sunt mai mult sau mai puțin înflăcărați când vine vorba de motorsportul suprem. Emergența online-ului ca loc de manifestare al susținerii favoriților sau al împărtășiri părerilor personale a accentuat pasiunea fanilor. Există pagini și grupuri pe Facebook în care susținătorii echipelor și piloților să se manifeste, există fan cluburi oficiale în întreaga lume, iar când luminile se sting sau când steagul în pătrățele cade, grupurile explodează cu informații și păreri despre fiecare mișcare a superstarurilor Formulei 1.

Startul sezonului actual a fost unul foarte interesant, cum de altfel toate începuturile de an sunt în „Marele Circ”. Am urmărit testele din pre-sezon – un lucru de care nici n-aș fi știut că există, copil fiind – și mi-am făcut propriile păreri despre ceea ce va urma, la fel cum și-au făcut și restul fanilor sportului. Concluzia unanim acceptată a fost că ordinea în vârful ierarhiei urmează să se schimbe. Cele două mari puteri din Formula 1 actuală, Mercedes și Ferrari, urmează să se lupte din nou pentru titlu, dar cu Scuderia în prim-plan. Cel puțin așa o indicau analizele testelor.

Sâmbătă la Melbourne însă, calificările au venit ca o palmă dată tuturor specialiștilor. Fanii Ferrari sunt deja dezamăgiți, iar cei Mercedes sunt în extaz, fiindcă ordinea din sezoanele trecute s-a păstrat – cel puțin în prima sesiune cu adevărat importantă a sezonului. Concluzii evidente nu se pot trage după două zile din an, ba poate chiar nici după primele 2-3 curse, însă cert este că lupta pentru titlu este fascinantă. Două echipe care sunt rivale de ani buni încoace deja, vor da totul pentru a urca cât mai des pe prima treaptă a podiumului și pentru a ridica în final trofeele supreme acordate piloților și constructorilor. În mijlocul tuturor vor fi tocmai fanii, care aduc savoare și viață oricărei competiții sportive.

Întâmplarea face însă că există multe alte povești pe care fanii sportului le pot urmări de-a lungul celor 21 de weekenduri de cursă. Celelalte opt echipe prezente pe grila de start contribuie la fel de mult la firul narativ al sezonului. Există multe lucruri de urmărit în Formula 1 în 2019 – de la prezența unor debutanți cel puțin interesanți, la prelungirea carierei lui Kimi Raikkonen (un mare favorit al fanilor sportului), la luptele extrem de strânse de la mijlocul clasamentului și la revenirea extraordinară a lui Robert Kubica în monopost.

Dacă e ceva ce noul serial despre Formula 1 produs de Netflix, „Drive to Survive”, ne-a arătat, este că farmec există și în afara celor două mari echipe și a susținătorilor lor înfocați. Fiecare om implicat în acest sport fascinant își dorește să aibă succes, să îndeplinească obiective, să trăiască momente magice. Serialul, din care lipsesc Ferrari și Mercedes tocmai din cauza secretomaniei de care e nevoie în lupta pentru titlu, este unul excelent, care pătrunde în spatele cortinei și spune povești despre oameni. Vi-l recomand călduros.

Forma pură a Formulei 1, însă, poate fi văzută numai urmărind weekend de weekend cursele de pe circuitele lumii, iar totul începe duminică dimineață, când luminile se vor stinge în Australia în fața zecilor de mii de fani de la fața locului, și milioanelor care urmăresc sportul în întreaga lume. Poveștile rămân să fie spuse de fiecare dintre noi.

***

Dan Dracea este redactor-șef PitStops.ro, unde scrie despre Formula 1.

Tags