De unde porecla „Cholo”? Tocmai de pe vremea în care Simeone era copil și juca pentru echipa de juniori a celor de la Velez Sarsfield. Antrenorul său de la acea vreme i-ar fi dat porecla datorită asemănării jocului său energic cu cel al fotbalistului din anii ’60, Carmelo Simeone, supranumit „Cholo”. În ciuda numelui, cei doi fotbaliști nu erau rude, dar aveau aceeași pasiune pentru fotbal, specifică tuturor argentinienilor.

Cholo Simeone și-a început cariera de fotbalist la vârsta de 17 ani în orașul său natal, Buenos Aires. De atunci, a mai evoluat în tricoul echipelor Pisa, Sevilla, Inter Milano, Lazio, Racing Club și, nu în ultimul rând, Atletico Madrid, echipa sa de suflet. Diego Simeone a jucat pe postul de mijlocaș defensiv, stilul său de joc fiind caracterizat prin inteligență, forță și mult efort depus pentur recuperarea mingilor și declanșarea contra-atacurilor.

De-a lungul anilor petrecuți pe teren, Simeone a reușit să facă de două ori „eventul”, prima oară cu Atletico în 1996, apoi cu Lazio în anul 2000. Pe vremea când juca pe Olimpico, Cholo a mai cucerit o Supercupă a Europei în 1999 și o Supercupă a Italiei în 2000. Simeone mai are în palmaresul său de jucător și o Cupă UEFA, obținută în 1998 în tricoul lui Inter.

Sursa: espn

Rezultatele bune și jocul său eficient l-au ajutat să ajungă la echipa națională, pentru care Cholo a debutat în 1988, la vârsta de 18 ani. A adunat 106 meciuri în tricoul Argentinei, înscriind de 11 ori. Simeone s-a aflat pe teren la trei ediții ale Cupei Mondiale (în 1994, 1998 și 2002), însă singurele trofee obținute pe plan internațional au rămas cele din 1991 și 1993 la Copa America, dar și o Cupă a Confederațiilor în 1992.

În 2006, Diego Simeone și-a agățat în cui ghetele sale tocite de kilometrii alergați din careul său în cel advers. La vârsta de 36 de ani și cu o carieră entuziasmantă în spate, Cholo a hotărât că este momentul să treacă la următorul nivel: să devină un antrenor de succes.

Diego Simeone se află pe banca lui Atletico Madrid din 2011 și deja și-a pus adânc amprenta asupra istoriei spaniolilor. Primul pas a fost trofeul Europa League din 2012, câștigat în finala de la București contra conaționalei Athletic Bilbao (scor 3:0). Au mai urmat o Supercupă a Europei, o Cupă a Spaniei, iar apoi sezonul magistral din 2013-2014, în care Atletico a câștigat titlul de campioană în La Liga pe terenul Barcelonei, în ultima etapă. Astfel, după ultimul titlu cucerit de Atleti în 1996, la care Simeone a pus umărul ca jucător, argentinianul reușea să aducă din nou fericire pe fețele madrilenilor și să intre definitiv în inimile acestora, de data asta din poziția de antrenor.

Și când poate credeam că deja e prea mult, Simeone ne mai zâmbește o dată și ajunge în finala UEFA Champions League din 2014, unde o conduce cu 1-0 pe rivala Real Madrid până în minutul ’94, moment în care Sergio Ramos spune „STOP” și egalează cu o lovitură de cap. În prelungiri, jucătorii lui Atletico au fost complet demoralizați, urmând ca „los blancos” să ridice trofeul după scorul final de 4-1.

Sursa: sofascore

Deși finala s-a terminat rău pentru echipa lui Simeone, drumul parcurs de Atleti în acel sezon a fost probabil cel mai bun după foarte mulți ani. Și nu s-a terminat acolo, căci în 2016 madrilenii au mai jucat o finală de Champions League. Tot contra „prietenilor” de la Real, care au triumfat și de această dată, însă mai greu, la loviturile de departajare. (scor 2:1 d.p.) Juanfran a fost singurul care a ratat, Cristiano Ronaldo transformând apoi lovitura decisivă.

Sezonul trecut a reprezentat un alt pas important pentru Simeone în cariera sa de antrenor, Atletico reușind să cucerească trofeul Europa League după o finală în fața lui Olympique Marseille (scor 3:0). Mai mult decât atât, Cholo și-a luat o mini-revanșă în fața Realului, învingând-o în Supercupa Europei (scor 4:2) și terminând pe locul secund în La Liga, în fața trupei lui Zinedine Zidane.

În sezonul actual de Champions League, Cholo a fost eliminat în faza „optimilor” de către Juventus (scor 2:3), după ce Atletico câștigase meciul tur cu 2-0, pe teren propriu. Golurile „bătrânei doamne” au fost marcate de către același Cristiano Ronaldo, pentru care se pare că Diego Simeone are o slăbiciune, portughezul reușind să-l elimine din nou din competiția europeană pe care Cholo nu a avut norocul s-o câștige nici ca jucător, nici ca antrenor. Dar mai este timp, iar manangerul lui Atletico știe foarte bine acest lucru.

Sursa: zimbio

Diego Simeone este recunoscut ca antrenor pentru stilul său defensiv și contra-atacurile fulgerătoare. Atletico Madrid evoluează într-o formație de tipul 4-2-2-2, pe care Cholo a folosit-o pentru prima dată când se afla pe banca celor de la Estudiantes de Plata, în anul 2006.  De atunci, argentinianul a mai antrenat echipe precum River Plate, San Lorenzo și Catania, însă niciuna nu se compară cu perioada petrecută la Atletico.

Un alt lucru pentru care Simeone este recunoscut este modul în care trăiește meciurile. Indiferent de importanța partidei, Cholo este conectat nonstop la jocul echipei, aleargă pe margine, sare, țipă și, de multe ori, este trimis în tribune din cauza entuziasmului său exagerat. Dar pur și simplu, nu se poate abține. Și în același timp, nu ai cum să nu-l placi. Pasiunea și ambiția sunt armele sale care l-au ajutat atât în cariera de antrenor, dar și ca jucător.

Diego Simeone este dovada vie că poți intra în inimile suporterilor și atunci când pierzi. Pentru că, trebuie să recunoaștem, Diego se poate „lăuda” cu destule partide pierdute dramatic. Cu toatea acestea, argentinianul este adorat de fanii lui Atletico, iar motivul nu este întâmplător. Pune suflet în jocul echipei și este conectat timp de 90 de minute cu jucătorii. Lovește imaginar balonul, zâmbește când elevii săi fac o fază frumoasă, se enervează când tactica nu merge, are lacrimi în ochi când este trimis în tribună. Pentru Diego Simeone fotbalul este mai mult decât un sport. Prin sport respiră și își încarcă sufletul cu energie. Fotbalul este aerul său.

Sursa: marca

Mi-ar plăcea să cunosc mai mulți oameni ca Diego. Oameni care sunt triști și revoltați când pierd. Oameni care nu se lasă până nu le iese, apoi se bucură ca niște copii care câștigă la „v-ați-ascunselea”.

Sunt adeptul superstiției „a 3-a cu noroc”. Sper că la fel este și Simeone, căci tare mi-ar plăcea să-l văd cu trofeul ăla care îi lipsește.

Vamos, Cholo!