„De ce să nu poți bate un club mai bogat decât tine? Nu am văzut niciodată un sac cu bani să înscrie vreun gol.”

Asta spunea la un moment dat legendarul Johan Cruyff, care a scris istorie pentru două mari echipe din Europa. Una este Barcelona, iar cealaltă este echipa unde băieții devin bărbați, bărbații devin fotbaliști, iar apoi ajung să joace în semi-finalele Champions League.


Sursa: nssmag.com

Ajax Amsterdam este clubul-surpriză al ediției actuale de UCL, reușind să elimine mai întâi Real Madrid în „optimi” (scor general 5-3), iar apoi să câștige chiar pe stadionul lui Juventus, sub ochii lui Cristiano Ronaldo. Deși a deschis scorul repede în returul de la Torino, portughezul nu a mai avut ce să facă în fața contra-atacurilor năucitoare ale puștilor lui Erik Ten Hag. Astfel, după 1-1 la Amsterdam, Ajax reușește calificarea în semi-finale după golurile lui Van de Beek și de Ligt în fața „Bătrânei Doamne”, care rămâne și în acest sezon fără trofeul mult râvnit.

Deși Ajax vine dintr-un campionat mult inferior celorlalte rivale din Champions League, acest lucru nu s-a văzut deloc în acest sezon. Din contră, Ajax a dat impresia că pleacă cu prima șansă în meciurile cu Bayern, Real și Juve. Cu pase din prima, centrări exacte, șuturi spectaculoase și un pressing teribil, tinerii jucători ai lui Ajax au demonstrat că nu este nevoie de transferuri care închid banca pentru a face performanță. Unii abia au trecut de pragul de 18 ani, dar deja și-au făcut un nume în Europa și primesc oferte peste oferte din partea cluburilor bogate din Europa.


Sursa: Ajax (facebook)

Dar, oare, cine sunt acum adevărații giganți ai Europei? Echipe ca PSG, care au investit sume amețitoare de bani și au ieșit repede din competiție, sau o echipă ca Ajax care nu anunța nimic spectaculos la începutul competiției și acum se pregătește să facă o nouă victimă în semi-finale? Cred că răspunsul a fost dat deja de către Cruyff, iar acum trăim pe viu povața sa.

Cu o medie de vârstă de 24 de ani, Ajax joacă un fotbal total, cu recuperări rapide și un pressing agresiv care sufocă adversarii, lăsând loc pentru contra-atacuri fulgerătoare cu David Neres și Hakim Ziyech în prim plan. Fundașul central Matthijs de Ligt este un alt pilon esențial din piramida lui Ajax, fiind omul de fier din apărarea olandezilor. Un alt tânăr promițător este mijlocașul central Frenkie de Jong, care va evolua pentru Barcelona din sezonul viitor.  Desigur, lista jucătorilor valoroși ai lui Ajax este mult mai lungă, printre aceștia numărându-se și experimentații Tadic, Huntelaar și Blind, al căror rol este de a aduce un plus de siguranță în joc, dar și de a ține echipa unită în momentele dificile.

Despre jocul lui Ajax ar fi multe de povestit, rădăcinile sale fiind foarte vechi. Totul pleacă de la academia de juniori, care formează jucători pe bandă rulantă, cei mai mulți ajungând la cluburile de top din Europa. Sunt învățați de mici să joace cel mai simplu fotbal, cu recuperări rapide și pase sigure. Desigur, la început totul este greu, dar odată cu antrenamentele repetate vin și rezultatele. Iar acest lucru se vede clar. Parcursul formidabil din Champions League este cea mai bună dovadă că munca zilnică este întotdeauna răsplătită, iar întreaga familie a „lăncierilor” merită să fie mândră de băieții săi.

Sursa: Ajax (facebook)

Ultima oară când Ajax a ajuns în semi-finalele Champions League s-a întâmplat în 1996, când mulți dintre actualii jucători nici nu se născuseră. Indiferent de ce va urma de acum înainte, clubul din Amsterdam a câștigat deja admirația și respectul a milioane de oameni. Totuși, mi-ar plăcea să-i văd cu trofeul în brațe și cu zâmbetele lor de copii care de-abia atunci ar realiza ce se întâmplă.

Și sunt sigur că, de undeva de sus, și Cruyff ar zâmbi.


Sursa: Ajax (facebook)