Pot spune tare și răspicat că Champions League este principala competiție europeană, unde se marchează goluri senzaționale, apar cei mai în formă jucători și, în general, scorurile sunt neașteptate. Farmecul unei seri din „Ligă” mă teleportează în urmă cu 8-9 ani, când mă chinuiam să țin ochii deschiși până la finalul partidelor, deși de dimineață aveam școală. Acel sentiment este unul din motivele pentru care fotbalul este o parte din mine. Dar nu este singurul. O altă competiție este cea care îmi trezește amintiri de vis și fire de păr pe mâini: Europa League.

În anul 2006 am fost convertit oficial la religia Cupa UEFA (cum îi zic „bătrânii”), după parcursul excepțional al Rapidului. Momentul în care Daniel Niculae marchează de la 35 de metri în poarta lui Hamburg este puternic ștampilat în mintea mea. A fost una din primele întâlniri cu sora mai mică din fotbalul european.


Sursa: pinterest

De-a lungul timpului, Europa League s-a ridicat la nivelul Champions League, iar în unele seri miraculoase, a reușit chiar să o depășească. Și, dacă nu mă credeți, haideți să vorbim puțin despre o echipă modestă, dar atât de iubită de fanii săi fantastici: Eintracht Frankfurt.

Deși a terminat abia pe locul 8 în sezonul trecut de Bundesliga, clubul antrenat de austriacul Adi Hutter s-a revanșat în Cupa Germaniei și a reușit să cucerească trofeul într-o finală contra lui Bayern Munchen (scor 1-3). Ajunsă într-o grupă cu Lazio, Marseille și Apollon Limassol, Eintracht nu pleca ca favorită, dar avea o dorință arzătoare de a-și răsplăti fanii pentru suportul lor necondiționat. Și, la finalul celor 6 etape, suporterii aveau motive să sărbătorească. Favoriții lor au reușit să câștige toate cele 6 meciuri, iar fiesta nemțească a fost declanșată pe străzile din Frankfurt. Ajunși în ultimele 16 echipe, Rebic, Rode et Co. au mai făcut o victimă, eliminând-o pe Shakhtar Donetsk cu scorul general de 6-3. A urmat apoi dubla manșă împotriva lui Inter, în care nemții au obținut calificarea printr-un gol marcat de Jovic în deplasarea de pe San Siro.

Sursa: Europa League (facebook)

Deja Eintracht Frankfurt nu mai era considerată o supriză a competiției, demonstrând în mod repetat calitatea superioară a jocului în fața unor echipe mult mai bine cotate. „Sfertul” cu Benfica a fost, probabil, testul suprem pentru nemți. Învinși cu 4-2 la Lisabona, Eintracht avea nevoie de două goluri pe teren propriu pentru ca fanii să strige „Calificareee” (dar în germană). Zis și făcut. În fața unui stadion umplut până la refuz, Kostic și Rode au reușit să înscrie fiecare într-o repriză, transformând tribunele într-un adevărat vulcan. Pentru ei, a fost una din serile alea miraculoase. Și, cine știe, poate vor continua și în semi-finala cu Chelsea.

Bucuria miilor de nemți aflați la meci mi-au adus aminte că, uneori, chiar nu contează numele adversarului. La fel cum Ajax a demonstrat această teoremă în Champions League, la fel a reușit și Eintracht în competiția cu seri de joi nemaipomenite. Dacă îți dorești să câștigi cu orice preț și ai în spate o armată de bărbați, femei, copii și bătrâni care îți cântă gloria timp de 90 de minute, oare chiar mai contează cine se află în fața ta?

Eintracht zice că nu. Pardon, „nicht!”

Sursa: Eintracht Frankfurt (facebook)