Într-o lume a fotbalului și așa divizată, evoluția tehnologică a mai trasat o linie de demarcație, fabricând încă două categorii de oameni cu păreri diferite: cei pro și cei contra VAR.

Video Assisant Referee, pe scurt VAR, este un produs de sorginte olandeză, parte din proiectul „Referee 2.0” care a avut ca scop trecerea arbitrajului la nivelul următor prin introducerea componentei tehnologice. „Referee 2.0” s-a născut la începutul anului 2010 sub atenta observație a Asociației Regale de Fotbal a Țărilor de Jos (KNVB).

După o perioadă de aproximativ 3 ani în care s-a lucrat efectiv la soft, VAR-ul a început să fie testat în 2013. În 2014, Asociația Regală de Fotbal a Țărilor de Jos a depus o cerere la Comisia Asociației Internaționale de Fotbal (IFAB) în care propunea modificarea legislației internaționale astfel încât sistemul VAR să poată fi folosit în mai multe cadre competiționale. IFAB-ul a aprobat cererea, a modificat registrul normativ, asumându-și astfel implementarea sistemului VAR în viitorul apropiat.

Pe 7 aprilie 2017, primul eșalon fotbalistic din Australia, „A-League”, devenea prima competiție de profesioniști care adopta revoluționarul program VAR. Americanii au adoptat și ei sistemul în timpul sezonului 2016-2017, urmând ca germanii și italienii să facă pasul din sezonul următor.

Începând cu faza optimilor de finală, am avut oportunitatea să vedem la lucru VAR-ul și în cea mai urmărită competiție inter-cluburi (Uefa Champions League), asta după ce sistemul fusese utilizat și pe parcursul cupei mondiale.

Practic, de când IFAB-ul a acceptat cererea KNVB-ului, lumea fotbalului s-a împărțit în două, introducerea și folosirea programului oferind argumente fiecărei tabere. Ca o notă de subsol, trebuie să menționăm că și soarta, ghidată de justiție, a avut un rol foarte important. Fostul președinte FIFA, Sepp Blatter, era total împotriva acestei „revoluții tehnologice”. Norocul sau ghinionul au făcut ca Sepp Blatter să fie acuzat de corupție și să fie nevoit să-și părăsească poziția de conducere. Înlocuitorul său, Gianni Infantino, a îmbrățișat cu optimism VAR-ul, astfel că drumul era liber către implementarea proiectului „Referee 2.0”.

Dincolo de toate aceste aspecte mai degrabă tehnice, din aprilie 2017 și până acum, aprilie 2019, s-au consumat destule partide sub auspiciile VAR-ului încât să putem formula anumite concluzii și, fără falsă modestie, să ne încumetăm la propunerea unor sugestii care să îmbunătățească sistemul VAR.

PRO-VAR

1.Protejarea arbitrilor

Un lucru foarte bun pe care l-a adus VAR-ul a fost „acordarea celei de-a doua șanse”. După cum știm, toată lumea merită o a doua șansă.

Cu toate acestea, până la introducerea VAR-ului, arbitrii nu beneficiau de acest drept sugerat de morala societală. Între jocul care a căpătat o viteză din ce în ce mai mare odată cu trecerea anilor și presiunea cauzată de miliardele de euro pompate în fotbal, arbitrii erau prinși între ciocan și nicovală. Fenomenul în sine a evoluat, iar arbitrii păreau că se străduiesc să țină pasul cu vremurile.

Greșelile s-au înmulțit sau poate că au rămas în același număr, dar mizele și contextul au suferit modificări majore. Când investești câteva sute de milioane într-o echipă și ești eliminat dintr-o competiție din cauza unei greșeli de arbitraj, reacționezi altfel decât dacă ai fi fost eliminat în aceleași condiții, dar n-ai fi băgat decât câteva sute de mii de euro. De asemenea, evoluția fotbalului s-a răsfrânt și asupra fanilor care au început să plătească sume mai mari de bani pentru bilete, deplasări, articole sportive etc. Când suporterul face astfel de investiții, dar echipa sa este victima unei vicieri de rezultat, reacția sporește în agresivitate în mod firesc. Jucătorii care realizează brusc că valorează zeci de milioane de euro, deci părerea lor musai trebuie să conteze, se raportează altfel la băiatul cu fluier care practică o meserie mai mult ca un hobby (despre meseria de arbitru poate într-un material viitor). Nu mai vorbesc de evoluția mass-mediei prin rețelele de socializare care rostogolesc o greșeală până aceasta capătă proporții uneori nejustificate.

Toate acestea se răsfrâng asupra bieților arbitrii care sunt bruscați, amenințați cu moartea și sub un stres continuu. Datorită VAR-ului, aceștia au acum șansa să revadă o fază, să revină asupra unei decizii, deci să nu mai greșească și să inflameze spirite surescitate de miza competițională. Din perspectivă psihologică, această degrevare de presiunea mentală poate să conducă la decizii mai bune chiar și fără VAR, deoarece arbitrul este mai liniștit, știind că poate să revină asupra deciziei inițiale.

2.Emoția creată de întrerupere

Emoția este un subiect important în fotbal, așa că vom vorbi despre ea atât în acest capitol, cât și în următorul (contra-VAR).

Atunci când jocul este oprit și se așteaptă decizia VAR-ului, lumea freamătă. Suporterii, de pe stadion sau din fața televizoarelor, încep să discute între ei, să comenteze, să se agite, să creeze emoții. Jucătorii sau antrenorii pot să treacă în câteva secunde de la extaz la agonie – vezi recentul caz al lui Guardiola din partida contra celor de la Tottenham. Rollercoaster-ul emoțional este mai îmbârligat ca niciodată.

Pentru unii poate să fie plăcut, pentru alții nu. Cert este că „show-ul” are de câștigat din această doză suplimentară de dramatism și suspans.

3.S-a rezolvat problema ofsaidului

Poate cel mai bun lucru pe care VAR-ul îl aduce în fotbal este soluția la problema ofsaidului. Dacă uneori deciziile arbitrului pot fi contestate și după consultarea sistemului VAR, în cazul ofsaidului nu poate fi vorba de așa ceva.

Există un soft care îți prezintă, matematic și precis, poziția jucătorilor, astfel că nu putem discuta de reaua-credință a factorului uman, deoarece acesta nu este implicat deloc în această situație.

CONTRA-VAR

„Chiar și într-o lume de basm trebuie să-l înfrunți pe zmeu”, vorba cântecului. VAR-ul nu a mulțumit pe toată lumea și vom încerca în continuare să arătăm de ce.

  1. Întreruperea enervează

Așa cum anticipam în rândurile de mai sus, vorbim iarăși despre emoție, dar dintr-o altă perspectivă de această dată.

„Înlătură entuziasmul din fotbal; jucătorii nu se mai îmbrățișează după gol. Aceștia își îndreaptă imediat privirea către arbitru. Nu mai avem parte de adrenalina și bucuria specifică fotbalului”. Trebuie să recunoaștem că Simone Inzaghi, autorul cuvintelor de mai sus, are dreptatea lui.

Într-adevăr, crește suspansul și dramatismul, dar dispare acel buchet de emoții naturale. Poți să te bucuri și după, evident, dar mai este oare același sentiment, cu aceeași intensitate?

  1. Reluările văzute de central

Componenta principală a sistemului VAR este cea video. O multitudine de camere așezate în puncte cheie oferă o privire de ansamblu asupra tuturor fazelor, niciun potențial unghi important nefiind neglijat.

Problema este următoarea și a putut fi sesizată în recentul meci dintre Man. City și Tottenham. Golul, care s-a dovedit a fi decisiv, al lui Llorente a creat mari dispute și pe bună dreptate. Dintr-un unghi pare că lovește cu mână, dintr-altul pare că mingea îl lovește în șold. Sunt convins că arbitrii din VOR (video operation room) au văzut faza din toate unghiurile posibile și imposibile, dar acest lucru nu s-a întâmplat și cu arbitrul central.

Sursa foto: squawka.com

După cum am putut observa în timpul transmisiei în direct, Cuneyt Cakir, arbitrul central, a văzut reluarea doar dintr-un singur unghi. Acest lucru mi se pare foarte grav, deoarece diferența de perspectivă era uriașă. Dacă din imaginile pe care le-a văzut și Cakir mingea părea că este atinsă cu șoldul, din următoarele reluări oferite de postul de televiziune Llorente pare că atinge mingea cu mâna.

Nu spun că decizia trebuia să fie alta (e o întreagă discuție pe baza regulamentului), dar centralul trebuie să vadă din mai multe unghiuri faza, astfel încât să fie în deplină cunoștință de cauză. Asigurările celor din VOR nu mi se par relevante atât timp cât decizia și responsabilitatea revin centralului.

  1. Cine decide când să se ceară o reluare și când nu

Cred că cel mai mare neajuns al acestui sistem este încă implicarea prea mare a arbitrului. Deși există posibilitatea revenirii asupra unei decizii, indiferent de informațiile primite în cască, arbitrul central poate să refuze consultarea sistemului.

Au existat numeroase faze suspecte (îmi vine în minte una din ultimul meci Real Madrid vs. Atletico Madrid) care n-au fost revăzute și reanalizate. Bineînțeles, nu poți să oprești partida la fiecare aut sau fault care pare dubios (ce rol ar mai avea atunci arbitrul?), dar poți să o faci sub forma unui „challenge” (vom dezvolta în capitolul dedicat sugestiilor) și să elimini astfel opțiunea că arbitrul nu a avut bunăvoința să consulte sistemul sau neglijența celor din VOR.

SUGESTII

Prima sugestie pe care o semnalez este legată chiar de ultimul aspect dezbătut: cine decide când să se ceară o reluare și când nu.

Dacă în cricket și tenis există challenge-ul, de ce să nu existe și în fotbal? Se poate stabili cu ușurință un cadru normativ în care să se stipuleze cine are voie să ceară un astfel de challenge (căpitanul, antrenorul, amândoi) și de câte ori. Astfel am elimina complet orice urmă de suspiciune, iar spiritele ar fi liniștite imediat.

De asemenea, arbitrii prezenți în VOR ar putea fi într-un număr mai mic. Fiind mai mulți, există riscul unor dispute care să prelungească luarea unei decizii, ceea ce inflamează și mai tare spiritele și crește nemulțumirile.  Sau, de ce nu, eliminarea completă a acestora. De multe ori senzația este că sunt asemenea arbitrilor adiționali: doar un mijloc de preluare a presiunii de pe umerii centralului. Această schimbare, coroborată cu challenge-ul despre care am vorbit, plus reluarea afișată pe tabela de scor (așa cum e la fotbalul american) astfel încât să fie observată de toată lumea, cred că ar rezolva mai multe neajunsuri.

Și, după cum am spus deja, oferirea arbitrului central de reluări care să surprindă faza din mai multe unghiuri, decizia acestuia putând fi influențată în mod direct altfel.

CONCLUZII

Este, fără doar și poate, un sistem de care fotbalul avea mare nevoie. Ideea este foarte bună, chiar dacă sunt necesare mici compromisuri, însă mai trebuie lucrat la modul de implementare. Desigur, toată această poveste este de-abia la început și sunt convins că sistemul va fi perfecționat.

Implicațiile sunt majore, iar șocul i-a luat poate pe unii pe nepregătite. Cu toate acestea, nu trebuie să ne împotrivim progresului prinși fiind de mirajul romantismului, ci trebuie să înaintăm către următoarea etapă în evoluția fotbalului, unde o greșeală de arbitraj să conteze cât mai puțin.