Se vorbește mult despre fotbalul brazilian, mai mulți fotbaliști de clasă mondială născuți în Brazilia, dar se vorbește prea puțin despre antrenori. Fii sincer, câți antrenori brazilieni știi? Probabil cei care au fost prezenți la Mondial din 1970 încoace: Zagallo, Telê Santana, Carlos Alberto Parreira, Dunga. Mai recent, am avut pe Tite la Cupa Mondială din Rusia. E și Luiz Felipe Scolari, poreclit Felipão, ultimul campion mondial cu Brazilia și cel de la 1-7 cu Germania, care a făcut o treabă excelentă la naționala Portugaliei și nu a repetat succesul la Chelsea. Sau, poate, Zé Maria, care a experimentat o perioadă apocaliptică la Ceahlăul.
Însă, în aceste zile, unul dintre cei mai buni antrenori brazilieni este Renato Portaluppi, sau Renato Gaúcho sau, pur și simplu, Renato. Gaúcho e oricine s-a născut în statul Rio Grande do Sul. Poate fanii al Realului Madrid îl cunosc. În 2017, la Cupa Mondiala ale Cluburilor, a spus că a fost mai bun decât Cristiano Ronaldo. O declarație nebună care a avut un răspuns imediat și elegant din partea adversarului său, Zidane, care, evident, nu a fos de acord cu ce a spus brazilianul.
Renato este, cu siguranță, unul dintre cei mai colorați oameni din fotbalul brazilian. Cu declarații senzaționale, o aroganță inofensivă,  amuzantă, și o sinceritate văzuta rar într-un fotbal care se devine mai artificial zi de zi. Îl compar de multe ori cu Marius Șumudică.

Fotbalistul

Renato a fost un atacant foarte bun în zilele sale. Și-a început cariera la Grêmio, unul dintre cei mai mari cluburi din Brazilia, care are o rivalitate dusă la extrem cu Internacional. Juca mai mult ca extrema-dreaptă, avea o tehnică foarte bună, cu viteză și fente de excepție. La 21 de ani, în 1983, deja câstigase Copa Libertadores după o finală cu Peñarol în finala, și Cupa Intercontinentală, cunoscută ca o Cupa Mondiala în America de Sud. Renato a marcat o dublă împotriva celor de la Hamburg, scor 2-1. Chiar a fost chemat în lotul naționalei pentru Cupa Mondială din 1986, dar din cauza indisciplinei, a fost exclus de câtre Telê Santana.
În 1987-88, a fost transferat la Flamengo, unde a fost ales cel mai bun fotbalist în campionatul intern din 1987. A fost și la acea vreme când Renato a descoperit una dintre marile pasiunii săle: Rio de Janeiro. Dar, cu o ascensiune puternică și rapidă, băiatul din sudul Braziliei a ajuns la Roma.
În Italia a ratat marea șansa de a deveni un fotbalist de clasă mondială. După doar un sezon, Renato a jucat sub așteptări și s-a certat cu Giuseppe Gianini, una dintre vedetele echipei.

Finalul carierei

După aventura romană, Renato a revenit în Brazilia, de unde n-a mai plecat către fotbalul european. A fost în lotul naționalei pentru CM 1990, a jucat puțin în înfrângerea cu Argentina, și atât. În fotbalul autohton, a fost important pentru mai multe echipe precum Flamengo, Cruzeiro său Fluminense, într-adevăr, mereu înconjurat de polemică, declarații de senzație, cluburi de noapte și o viață de „bad-boy”. Frumos, era și curtat și de femeii fani hard-core de fotbal și de femeii care nu știau regula offside-ului. S-a retras la Bangu, o echipă mică de tradiție din Rio, în 1999.
Era o vreme când nu se discuta de mentalitate în Brazilia. Fotbaliști precum Romário, Renato, Edmundo și mulți alții aveau o viață de noapte foarte agitată, cu femeii, plaje, footvolley, alcool și muzică, și în a două zi erau pe Maracanã, Morumbi, Pacaembu, São Januário, Mineirão și reușeau o dublă sau un hat-trick.


Început de antrenor

Renato n-a fost un fotbalist disciplinat, dar a ajuns antrenor. Faptul e că nu era serios în această meserie nu era creditat cu multe șanse. Chiar pe finalul carierei de fotbalist, a fost antrenor interimar la Fluminense. Și-a început cariera, de fapt, la Madureira, o echipă mică din Rio, în 2000. Până-n 2009, a antrenat mereu în locul său preferat din lume: Rio de Janeiro, unde avea Copacabana, Ipanema, Barra da Tijuca sau Leblon la dispoziție.
În 2006, a avut un sezon foarte bun cu Vasco da Gama, singura dintre cele patru mari echipe din Rio (Vasco, Botafogo, Flamengo, Fluminense) la care nu a jucat. În Cupa, a pierdut finala împotriva marii rivale, Flamengo. A fost prima finală de Copa do Brasil disputată de Vasco. A doua ar fi doar în 2011, câștigată, dar fără Renato. În 2006 a ajuns și pe poziția a 6-a în campionat, cea mai buna poziție pentru Vasco în șapte ani, de când a cucerit titlul.
În 2007, Renato a cucerit finala Cupei cu Fluminense, împotriva celor de la Figueirense. În 2008, a pierdut finală Cupei Libertadores. Adversarul a fost LDU. Chiar înaintea meciului de retur, Renato a spus la o conferință de presă că ”Campionatul Brazilian ar fi doar o jucarie” în acel sezon. A greșit enorm. A fost dat afară din cauză rezultatelor slabe, când Fluminense ocupa ultimele poziții ale campionatului. A revenit la Vasco care trăia o criză infernală. Cu Renato pe bancă, Vasco a fost retrogradat pentru prima dată în istoria sa.

Maturitate, seriozitate, fotbal frumos

Renato Portaluppi a mai evoluat pentru Bahia, Fluminense (de două ori), Grêmio (de două ori) și Athletico fără multe performanțe. Doar o bună recuperare pentru Grêmio în clasament în 2011 și locul 2 în sezonul 2013.
Dupa ce a fost dat afară de la Fluminense în aprilie 2014, Renato a stat acasă 2 ani și revenit pe bancă doar în 2016. A treia oră, la Grêmio. Și acolo a rămas.
Cu un fotbal foarte diferit de ce se joacă în fotbalul intern brazilian, Renato a făcut un Grêmio mare. A făcut o apărare puternică și a schimbat filosofia clubului. A aruncat în teren tehnică, viteză, calitate de joc. Grêmio a câștigat Cupa Braziliei de a cincea ora în istoria clubului și de a două oară în cariera lui Renato. Ultimul mare trofeu al celor de la Grêmio era, până-n acel moment, Cupa Braziliei 2001.
Chiar dacă face o treabă mai mult serioasă, Renato era, și este, Renato. La conferință de presă după finala Cupei, două declarații tipice, marca Renato Portaluppi:

„Cine trebuie să învețe ceva studiază, merge în Europa să face cursuri. Cine nu trebuie merge la plajă. Am spus astă, mulți m-au criticat. Au spus ca Grêmio a adus un tip care nu mai facea nimic, juca footvolley… Va întreb: Și acum? Fotbalul e ca să merge cu bicicleta. Nu se uită. Cine îl știe, îl știe. Cine nu îl știe, merge să studieze.”

„Dacă fanii își doresc, pot să-mi facă statuie în spatele porții, în fața peluzei noastre. Se poate. Mărimea este la alegere.”

Statuia a fost chiar făcută, doi ani și patru luni mai târziu, prezentată în 25 marție 2019. În 2017, Renato a fost primul brazilian care câștiga Copa Libertadores ca jucător și ca antrenor. După victoria din 1983, 34 de ani mai târziu, o echipa minunată, cu cel mai frumos fotbal din Brazilia, antrenată de Renato, a cucerit cea mai importantă competiție de fotbal în America. Titlul mondial n-a venit.  Nu se putea în fața Realul lui Zidane și Ronaldo, care a marcat din lovitură libera singurul gol al meciului. În 2018, un nou trofeu: Recopa, supercupa Americii de Sud.

După ce a fost foarte aproape să merge la Flamengo în decembrie-ianuarie, Renato a continuat la Grêmio, și acolo rămâne, cu o echipă de calitate, care este considerată între cele mai bune din țară îmn acest moment, alături de Palmeiras, Flamengo și Cruzeiro. Stilul său nu va schimba, statutul de idol pentru Grêmio este etern. Pasul următor nu este la un club. Are legătură cu cel mai cunoscut tricou galben în lume.