Iugoslavia, 1976.

Joci contra Germaniei de Vest în finala Campionatului European. Meciul se termină la egalitate și totul se decide la loviturile de departajare. Vine rândul tău. Iei mingea și o pui pe punctul alb. Dai gol, câștigi. Ratezi? Poți să spui „adio” gloriei. Tragi aer adânc în piept și îți vine o idee. Bum! Intri în istorie.


Sursa: alchetron

În mod normal, oricine ar avea șansa să câștige un trofeu ar trage la siguranță în stânga sau în dreapta porții, undeva unde portarul să nu ajungă. Presiunea este un factor determinant al poveștii, în funcție de care finalul e cu „happy end” sau nu. Deci, nu are rost să te complici. Asta dacă nu cumva vrei ca lovitura ta să devină celebră și să se numească „scăriță”. În cazul ăsta, poți să-i dai o șansă.

Omul care a sfidat „legea normalului” în acea seară de vară de la Belgrad se numește Antonin Panenka și este cel care a transformat ultimul penalty pentru naționala Cehoslovaciei împotriva Germaniei de Vest, aducând primul și ultimul trofeu al țării sale la Campionatul European. Finala începuse cu 2 goluri în prima jumătate de oră în poarta nemților, urmând ca aceștia să egaleze târziu, în minutul 89. La penalty-uri, germanul Ulrich Hoeneß a tras peste poartă, oferindu-i lui Panenka șansa să intre în manualele de istorie ale fotbalului. Zis și făcut. Mijlocașul și-a așezat cuminte balonul, i-a aruncat o privire scurtă portarului Sepp Maier și l-a lăsat să zboare în stânga, în timp ce mingea a desenat o boltă elegantă spre centrul porții, fluturând plasa în semn de victorie.

Dacă Panenka n-ar fi riscat să tragă așa, cel mai probabil astăzi nu aș mai fi scris textul ăsta. Deci, uneori e bine să mai și riști. Că doar știm cu toții expresia „nu riști, nu câștigi Campionatul European la penalty-uri”. În rest, despre cehul Antonin vă pot povesti că a jucat ca mijlocaș ofensiv, în cea mai mare parte a timpului pentru Bohemians Praga, dar și pentru câteva cluburi din Austria, printre care cunoscuta Rapid Viena. În tricoul naționalei a jucat de 59 de ori, înscriind 17 goluri. 16 din ele nu știu cum au fost, dar pe cel „anormal” cu siguranță îl voi ține minte.

În decembrie, Panenka a împlinit 70 de ani. Când muncește este președintele aceluiași Bohemians, clubul care l-a format și lângă care se simte cel mai bine. În timpul liber, este cel care a inventat „scărița”. Sau „lingurița”, cum i se spune în Italia. Sau cum a bătut Zidane în finala Mondialului din 2006. Și nu numai el. Helder Postiga, Leo Messi, Sergio Ramos, Andrea Pirlo, Eden Hazard și Francesco Totti sunt doar câțiva dintre cei care nu au vrut să fie „normali”. Au vrut să aducă puțină magie fotbalului. Inevitabil, unii au și ratat. Și, inevitabil, lumea apoi i-a criticat. De ce? Pentru că printre noi umblă două tipuri de oameni: unii care încearcă și alții care vorbesc.

Antonin Panenka și-a luat inima în dinți și a tras, iar acum lumea încă vorbește despre el. Putea fi o finală obișnuită, dar uneori nu strică să încerci și ceva nou.

Abia aștept următoarea scăriță, ca să îmi amintesc din nou cât de minunat este fotbalul și cât de frumos este să riști. Până atunci, vă las atașată o vedere primită direct din Iugoslavia.

Legenda spune că balonul încă mai plutește, undeva la pagina 1976 a fotbalului.

Sursa: twitter