Dacă înainte de meci i-ai fi spus unei persoane care nu este pasionată de sport că urmează să se întâlnească în finala Europa League o echipă deja calificată în Uefa Champions League și una care depinde de acest meci, dar nu i-ai fi spus care e care, după cele 90 de minute probabil că persoana respectivă ți-ar fi răspuns că echipa în roșu și alb (Arsenal) este cea deja calificată, iar cei în albastru (Chelsea) trebuie să câștige neapărat meciul.

Încă îmi este greu să înțeleg cum echipa lui Unai Emery, care a dat semne bune pe parcursul sezonului, a clacat total pe final. Practic, tot ceea ce au clădit într-un sezon întreg a fost distrus în 4 meciuri – cele 3 din campionat, contra celor de la Crystal, Wolves și Leicester + acesta cu Chelsea. Mental, „tunarii” n-au rezistat presiunii și s-au dezmembrat.

Aseară, nu doar că au pierdut de o manieră îngrijorătoare, dar atitudinea a fost marea problemă încă de la început. Cu câteva excepții (Torreira, Iwobi), băieții lui Emery au părut din alt film. N-au avut intensitate, dorință și concentrare.

Victoria celor de la Chelsea, echipa clar mai bună, este pe deplin meritată. Vă explic mai jos de ce spun asta.

Formații și așezări

Sarri a optat pentru sistemul său preferat, 4-3-3, cu Emerson fundaș stânga și fostul jucător al celor de la Arsenal, Giroud, între Hazard și Pedro.

Formația afișată pe grafică este confirmată și de așezarea din teren.

De partea cealaltă, Arsenal a mizat pe un sistem cu 3 fundași centrali (Monreal, Koscielny, Sokratis – Kolasinac și Maitland-Niles în rol de wing-back) pentru a putea să-și păstreze superioritatea pe faza de construcție (Chelsea a avut 3 atacanți).

5-3-2 (3-5-2 pe fază ofensivă), cu o linie de mijloc formată din Xhaka, Torreira și Ozil, iar în față cuplul de atacanți care a funcționat atât de bine pe parcursul sezonului, dar atât de ineficient în această finală, Aubameyang și Lacazette.

Presing

Chelsea a avut un joc foarte bun de presing aseară, îngreunând și mai tare o construcție oricum previzibilă și greoaie a celor de la Arsenal. Fiecare posibilă țintă pentru următoarea pasă era luată în primire de un jucător de la Chelsea. Organizare și efort.

Arsenal a fost mai timidă în jocul de presing și le-a permis fundașilor să aibă mingea.

Cei 3 atacanți ai lui Sarri – Hazard, Girou și Pedro – se poziționau la distanță unul față de celălalt pentru a lărgi linia fundașilor și împiedicându-i astfel pe aceștia să facă pasul în față, 2 din cei 3 mijlocași (Kante și Jorginho aici) înaintau pentru a îi ține ocupați pe mijlocașii tunarilor, iar astfel Chelsea își asigura superioritatea și deci fluiditatea în jocul de construcție.

Când totuși Arsenal exercita un presing mai avansat, Chelsea trecea la planul „B”.

Pentru că erau 2 atacanți, unul dintre mijlocașii lui Sarri (Jorginho aici) cobora între cei 2 fundași centrali pentru a crea un 3v2. Ca răspuns, unul dintre mijlocașii lui Arsenal (Ozil aici) făcea pasul în față. Ceilalți 2 mijlocași „albaștri” (Kante și Kovacic aici) înaintau și îi împiedicau pe ceilalți 2 mijlocași ai „tunarilor” (Torreira Xhaka aici) să se alăture presingului mai avansat.

Pentru că cei 3 atacanți, așa cum am spus, erau poziționați foarte inteligent, cele două wing-back-uri, Kolasinac și Maitland-Niles erau prinși între 2 jucători adverși.

Așadar, Kepa juca o pasă către unul dintre cei 2 fundași laterali rămași liberi. Aici este vizat Emerson. Maitland-Niles face pasul către el, dar imediat se creează un spațiu liber în spatele său, atacat de unul dintre cei 2 mijlocași mai avansați (Kovacic aici). Chelsea a avut soluții cam pentru tot ce a propus Arsenal.

Alt exemplu. Din simpla poziționare a jucătorilor, Chelsea reușea să-și elibereze fundașul lateral. Giroud ataca spațiul dintre Koscienly și Sokratis, Hazard și Pedro erau foarte aproape de liniile laterale, la mijlocași era egalitate => om liber + presing anulat.

Legătura între compartimente

Chelsea a preferat să-și țină linia de mijloc relativ aproape. Cei 3 mijlocași, Kante, Kovacic și Jorginho, au încercat să stea cât mai aproape unul de celălalt pentru o construcție mai eficientă. Cu toate acestea, există și neajunsuri în această abordare.

Vedem cum Maitland-Niles ajunge nemarcat (Kovacic este departe), ceea ce îl obligă pe Emerson să facă pasul în față și să lase liber spațiul din spatele său.

Altă problemă mai este și spațiul mare rămas neocupat pe partea cealaltă. În condițiile în care echipa adversă joacă folosind wing-back, este destul de periculos pentru că mereu o să fie cineva nemarcat pe partea opusă. Sarri și-a asumat acest risc, calculat zic eu, deoarece s-a văzut aseară că Kolasinac (jucătorul care a fost mult mai des lăsat liber) nu a mai exersat centrările din pauza de iarnă.

Desigur, centrările puteau fi o problemă atunci când jucătorul și ajungea în poziția de a centra. Priviți la această fază.

Torreira primește mingea, iar Kolasinac este absolut liber pe partea cealaltă. O echipă cu pretenții de Champions League trebuie să profite de astfel de riscuri pe care adversarul și le asumă și să fie capabilă să mute repede jocul dintr-o parte în alta. Cronometrul indică 10:33.

Mingea ajunge pe partea cealaltă la Kolasinac în minutul 10 și 43 de secunde. Deci „tunarii” au avut nevoie de 10 secunde să trimită mingea dintr-o parte în alta. Cu o asemenea viteză de joc nu poți surprinde nici o echipă de veterani.

Și pentru că vorbeam de oameni care să facă legătura, observăm aici că echipa lui Arsenal este practic rupă în două și niciun jucător nu pare preocupat de tranziția balonului de la fundași către mijlocași. Nu poți să construiești nimic periculos astfel, iar soluția rămâne să arunci mingea și să speri că o recuperezi după respingere.

Flexibilitate tactică

Așa cum spuneam mai sus, Chelsea a fost echipa care și-a dorit mai mult victoria și echipa care a încercat mai mult să o obțină. Atunci când cei 3 din față nu încercau să „mărească terenul”, se poziționau mai aproape unul de celălalt și, ajutați de unul dintre mijlocaș (Kante aici), creau un triunghi în zona centrală prin care țineau în șah 4 jucători de la Arsenal și reușeau să-l elibereze între linii pe Hazard.

Iar când Hazard e liber în centru, pericolul e aproape.

Eden Hazard complet neglijat în centru, cei 3 mijlocași ai „albaștrilor” foarte aproape unul de celălalt.

Ozil, foarte pasiv ca de obicei în defensivă (dacă Ramsey ar fi fost apt, jocul ar fi arătat diferit), îl neglijează pe Pedro, o combinație rapidă, iar Giroud ajunge în poziție foarte bună de a marca. Din fericire pentru Arsenal, Cech a fost într-o zi bună.

A doua repriză la fel ca prima

Repriza a doua a început cu aceeași lipsă de intensitate din partea „tunarilor”, mult prea ezitanți. Emery a încercat la un moment dat (când era deja prea târziu) să schimbe ceva prin introducerea lui Guendouzi și Iwobi (schimbând astfel într-un modul cu 4 fundași), dar fără un impact major, chiar dacă nigerianul a arătat dorință și a reușit să marcheze un gol superb.

Golurile

1-0

Toată echipa este congestionată într-o parte a terenului, Emerson este liber. Isteț, Pedo atacă spațiul dintre Maitland-Niles și Sokratis, ceea ce îl lasă pe Giroud într-o situație 1v1 cu Koscielny. Lupta dintre cei 2 foști colegi este câștigată de atacant. Lovitura de cap care a dus la deschiderea scorului este de ținut minte.

2-0

Maitland-Niles pierde absolut gratuit și nejustificat mingea în centrul terenului,

zona sa este lăsată liberă și atacată imediat. Giroud îl împedică pe Koscielny să acopere, iar Xhaka este hipnotizat de „balon”.

Monreal uită de Pedro care este găsit liber de Hazard, iar scorul devine 2-0.

3-0

Din nou, superioritate numerică la mijlocul terenului și posibilitate de a avansa cu mingea.

Giroud creează (a câta oară?) un culoar excelent prin mișcarea sa inteligentă, iar apărarea este împrăștiată. Maitland-Niles mai face o boacănă și Hazard marchează din penalti.

Golul de 3-1 nu are nimic deosebit din punct de vedere tactic, iar cel de 4-1 seamănă destul de bine cu acesta.

Concluzii

Deși Chelsea era, teoretic, echipa care pornea cu șansa a doua, fiind (iarăși teoretic) într-o ușoară degringoladă (interdicția de a mai face transferuri, problemele din vestiar, plecarea lui Hazard), a fost echipa care s-a grupat mai bine, care și-a dorit cu adevărat victoria și care a practicat un joc mai aproape de exigențele UCL.

Arsenal, o echipă ce pare să aibă serioase probleme de mentalitate (atât la nivelul conducerii, băncii tehnice, dar și la nivelul jucătorilor), a ratat total această finală și pare că se afundă tot mai adânc într-o zonă de unde nu știu cine îi va mai putea scoate. Emery este un tehnician foarte bun, fără îndoială, dar este în mare parte răspunzător pentru acest final de sezon dezastruos în care s-a pierdut tot. Să vedem ce poate face fără posibilitatea de a aduce jucători care au confirmat la nivel înalt. Mă îndoiesc că jucători precum Ziyech se vor înghesui să joace în UEL. Plus că banii puși la dispoziție acum de conducerea zgârcită a „tunarilor” sunt semnificativi mai puțini.